samedi 26 mars 2011

Neanderthal (2/3)

Una nuvella di Stéphane Ancey




II.
Museum di Storia Naturale, Parigi, vennari u 05-10-2012, ultimu ghjornu di l’80esimu Cungressu Naziunale d’Antrupulugia.


-         « Aiò aiò fatela finita ! à mumenti ci vulete fà crede chì ci sò i bigfoot nu e Pirenee ! »
A cunferenza di Bilal Arriteguy si compie ind’una scaccanata sguasi generale, chì marca male cù a sulennità di u locu.  Rossu imbagatu, sticchitu, u circadore fala da a tribuna cù un sintimu di rabbia è di vergogna ch’ellu ùn hà mai cunnisciutu sin’à oghje. Eppuru à principiu i participanti parianu intarissati da u so studiu nant’à a prisenza di una piccula pupulazione d’omi salvatichi ind’è l’Hindu Kush, à a fruntiera trà l’Afghanistan è u Pakistan. Ma u so naturale timicu, dui o trè incertezze nu u so discorsu… l’anu fattu inciampà.  L’assaltu finale, urchestratu da u Prufissore Lanchevin, chairman per l’uccasione, l’hà ammazzatu :
-         «  L’antrupulugia hè una scenza seria chì si deve rispittà. È si deve dinù rispittà ‘stu locu carcu di storia chì ci accoglie oghje. È voi, quì, ci parlate di barmanù, di yeti o chì ne socu… à ringraziavvi o Monsieur Arriteguy. A prossima cunferenza tratta di… »
Eppo’ à Bilal li hè mancatu sopr’à tuttu un elementu cuncretu per cunfirmà e so ipotese. Dop’à parechji sugiorni di parechji mesi quallà, à mez’à i pastori, hè vultatu cunvitu di l’esistenza di una forma umana astra cà Homo Sapiens, una forma arcaica, pò esse Homo Neanderthalensis, c’avaria sopravissutu sin’à oghje in certi lochi scantati cum’è l’Hindu Kush. Ma ùn basta à esse cunvitu per cunvince à l’astri.
Quand’ell’hè partutu quallà a prima volta, era per illustrà a so tesa d’antrupulugia nant’à l’interazzione trà Homo Sapiens è l’astre spezie umane, Homo Neanderthalensis in particulare, longu i millenarii d’evoluzione. Tandu, st’omu salvaticu, stu barmanù cum’elli u chjamanu, per ellu era una fughjichja è basta ! Ma à rombu di cuntà e fughjichje omu finisce per credeci, è era intarissante di pudè studià a riprisintazione chì e pupulazione di l’Hindu Kush ne avianu. Ebbè sta riprisintazione era quella d’un mammiferu salvaticu più ch’è scarsu, sopr’à tuttu st’ultimi anni. Ma manc’appena una fola : Quelli chì ùn l’avianu mai vistu dicianu « andate à vede à u tale »… Quelli chì l’avianu vistu ne parlavanu zenza fanne un mostru terribule di dui metri ma solu qualcosa di nurmale, chì facia parte di l’ambiente, ch’elli avianu sempre cunnisciutu. Era sta manera di parlanne, zenza passione particulare, zenza fizighette, chì stupia u più à Bilal. Ma oghje davant’à stu publicu ‘‘civilizatu’’, a fizighetta… ci avaria vulsutu à manighjalla !
« Bah ! S’eramu stati à l’epica di Giordano Bruno, o puru di Galileo Galilei saria astru c’à stu calore in faccia ! » si dice Bilal, filosoffu, per truvà qualcosa di pusitivu in sta ghjurnataccia. Mentre ch’ellu ride solu di a so cacciata, falendu e scale cum’è abbanbanatu, una donna  u chjappa pè u bracciu è l’assalta di parolle :
-         « Scusatemi o Monsieur Arriteguy, scusatemi… ùn vi vogliu dirangià, ma sò vinuta apposta per a vostra cunferenza. À dilla franca aghju certe ragione euh… prufiziunale, per intarissammi à stu sugettu… Ma ùn mi sò mancu prisintata. Mi chjamu Faustine… Faustine Vals. »
Ci vole à dì chì Bilal Arriteguy, anzora, hà parlatu appinuccia di a biolugia di u barmanù pakistanese : Sorte piuttostu à l’attrachjata, o puru di notte, perchè di manera generale fughje l’Homo Sapiens. Magna un pocu di tuttu, frutti, arbiglie, è carne quand’ella li casca. Per tumbà un animale li casca addossu è li tronca u collu. Aspessu si beie u sangue è magna u fegatu prima, perchè u so stintu li cummanda di fà cusì. Si sà ghjuvà di certi arnesi rudimentali ma ind’è l’Hindu Kush nè ammaestra u focu nè si veste. Ancu di grazia u so pelu pare piuttostu quellu d’una scimia cà quellu d’un omu. In fin’ di contu u so modu di campà s’assumiglia di più à quellu di l’orsu c’à u nostru. Hè per quessa chì, per e pupulazione muntagnole d’Auropa, di l’Alpe o di e Pirenee per esempiu, a fruntiera trà l’orsu è l’omu salvaticu ùn hè mai stata cusì chjara… Quandu Bilal hà datu l’esempiu di l’omu salvaticu di e Pirenee, à a fine di a so intervenzione, a maiò parte di a ghjente l’hà pigliatu à a risa. Micca Faustine.
-         « Ch’elli ci sianu sempre omi di Neanderthal in Auropa ùn ci credu micca » dice Bilal dopu una discursata di sguasi un ora in caffè cù Faustine. « Ci sò stati. Ci sò stati ùn hè tantu ma avà sò spenti. Eranu numarosi 40.000 anni fà, in core di u Würm, quandu chì e timperature eranu 5°C più fresche c’à oghje. Tandu, Sapiens hè vinutu à stallassi. Ufficialmente, Neanderthal s’hè spentu 30.000 anni fà. Aghju parechji elementi per pinsà ch’ellu era sempre prisente pocu fà in Auropa Occidentale, forse chì à u principiu di u XXesimu seculu ne firmava uni pochi. Avà s’ellu ne ferma appena ind’è u mondu, si stanu ind’è l’Hindu Kush, o ind’è e muntagne di l’Ural, pò anch’esse… »
-         « Ma cumu spiigà chì i Neanderthal, s’elli ci sò sempre, campinu cum’è bestie, ch’elli appiinu persu tutte e sò caratteristiche umane ? » taglia Faustine. « Aghju intesu dì ch’ell’eranu assai vicinu à noi, ancu culturalmente… Vogliu dì : si vistianu, adupravanu arme è arnesi, intarravanu i so morti… Eppo’ ch’elli campinu solu in altitudine, spugliati in Cristu, què dinù mi dirangia… d’accordu sò piluti ma… »
-         « Ùn vi scurdate chì sta razza d’omi s’hè sparta quandu chì l’Auropa era un cuntinente cutratu. Ùn anu nulla à chì vede cù noi per ciò chì tocca à a resistenza à u fretu. E muntagne e più alte fubbenu per elli un rifugiu naturale à a fine di u Würm, cum’è per i stambecchi, e pernice bianche, e levre variabile, eccetera… chì nanzu stavanu in piaghja. Per risponde à a prima quistione, hè più difficiule ma, d’appres’à mè, hè un fattu culturale. Per un dettu s’è no sciacchemu una famiglia d’Homo Sapiens nant’un isula diserta : o morenu, o s’elli campanu, anu da campà cum’è bestie. Un anu micca da invintà da per elli u telefonu o a televisione. Per mè ùn s’anu mancu da veste, è s’è i parenti ùn sanu micca accende u focu, i figlioli ùn saparanu mancu più ciò ch’ell’hè u focu… Hè u numaru, a cultura, a tramandera chì face a forza di Sapiens. Tuttu què Neanderthal l’avia è l’hà persu quand’ell’hè statu sparnicciatu. » 
À Faustine sta spiigazione li pare linda… Qualchì stonda di silenziu, si vardanu. Bilal si dice chì finalmente sta ghjurnata ùn hè stata cusì pessima. Ma a so passione ripiglia a suprana :
-         « V’aghju da dì qualcosa… postu ch’ell’esistenu da veru iss’omi salvatichi, omu si pò dumandà perchè ùn ci hè micca A prova chì accerta a so esistenza. Ebbè mi cridarete o micca ma ogni volta chì qualchissia a tinia, STA prova… u corciu… hà finitu male. Ùn vi parlu micca di maledizzione o qualcosa cusì, eiu à e maledizzione ùn ci credu… Ma hè cusì, una spezia di fatalità, è s’e vi contu quelli stalvatoghji, andate chì u vostru pilutu pireneanu u lasciate corre… »
-         « È voi ? l’avete da lascià corre ? »
« Eiu à e maledizzione ùn ci credu… »

3 commentaires:

  1. Hè vera, ci ne una techja di tutti 'ssi scarompuli chì scrivenu e storie ch'ùn ne finiscianu più.

    JYA

    RépondreSupprimer
  2. Sempre viva è appassiunata pè u sèguitu !!!!

    RépondreSupprimer