lundi 9 mai 2011

L’Anticariu in u Borgu

Una nuvella di Marceddu Jureczek

à Jorge Luis Borges

Forsa mai avareti fattu casu à quidda buttega, par cantu di stretta, à u par di terra di un palazzu qualunqua, in u Borgu d’Aiacciu. Forsa ùn vi sarà vinuta mai in cori d’arreghjavi di punta à a vitrina bughjicosa è, traversu u vetru bruttu, di abbadà i miraculi di baterchji pulvarosi chì impachjani u sguardu. Forsa ùn vi sarà ghjunta di francà quiddu zogliu strettu di u vechju anticariu scurdatu, inavvistu da tutti. Certi lochi, basta pocu da induvinà chì a storia soia hè longa è carca à passati strasurdinarii, à quandu ghjacondi, à quandu spiumbati. T’ani com’è razza di una parsunalità, sò vivi puri ‘ssendu tralasciati. Turrenduci, vi si pari à veru d’essa in casa à calchì divinità strana ed istrosa, chì saristi megliu à cunfaciasi cun edda, l’ansciu u vi tiniti in pettu da ùn dà da fà à nimu, da ùn rompa u silenziu, da ùn tarnalà i lari custodii. Drentu à quì, u tempu s’allena, vogli è scunvogli, i porti di a cuscenza, da in cantaroni ch’eddi sò in u cutidianu, si sbalangani, viditi tuttu, capiti tuttu, pudariati ancu, s’edda paria à vo, tuccà di ditu u misteru di l’universu, à Diu…

Tandu l’aghju vista, a buttega di l’anticariu. Infini, dicu cusì chì altru ùn sapariu dì.
In Borgu, c’eru praticu assai, criditi puri, ci sò natu. Quantu volti l’aghju avvintu, da l’alba à l’abrucata u carrughju. Anticariu quì, ùn ci n’hè statu mai. Ma l’aghju saputa dopu, a buttega, primurava pocu ch’edda fussi quinci o culandi, postu ch’edd’ùn si duvia truvà indocu. À li volti, sò i lochi i più cunnisciuti, i più intimi, chì vi poni stupiscia.
Indrentu nimu. Aviu chjamatu, aviu bucialatu, nisciuna risposta. À vedala da fora, paria chjuca a buttega, inveci chì u spaziu internu era sprapusitatu. Si pirdia u sguardu in un labirintu di parastaghji colmi à libri di tutti i maneri, chjuchi, grandi, spessi, fini. In ogni catagni, casci è cascetti, cartoni è ughjetti inguttupati di carta, com’è s’eddi aspittessini d’essa tramutati in altrò da quì à pocu.
Mi sò avvicinatu da u parastaghju u più à vicinu. Da sempri mi piacini i libri, moltu più i vechji cù quiddu adori piccanti di carta incastulata. Nantu à i vulumi, a pula facia com’è un mantu grisgicciu. Da quantu tempu ùn erani stati tocchi quiddi libri ?
A cuprendula di u prima ch’aguantò ùn mintuvava nè titulu, nè autori. Apartulu aghju lettu una paghjina scelta à l’isbaragliu :

« Indiaremu issa leva d’omini à a fundazioni di un pattu suciali novu, à l’amori di i nosci pari, quali voglia fussi a peddi o a fedi soia, è ad abulì a guerra. Ci pisaremu contru ad ogni tirannia, in terra d’America, o in altrò in u mondu dundi omini è donni sò ghjimbati par via di l’uppressioni. In issu ghjornu, pruclamemu chì a forza parti di u nosciu travagliu ùn hè ancora compiu è chì ci tuccarà curaghju è forza da fanni di di più… »

-          Discorsu di l’invistitura, sicondu mandatu, scrittu da John Fitzgerald Kennedy. Avia dittu a boci daretu è mè. Ogni tantu m’accadi di rileghjalu, mi piaci assai.

Figureti vi à vo, Kennedy. Siccomu ùn a sapiu eiu chì l’avia tombu quiddu cannatu d’Oswald in Dallas. Ùn l’hà mai pussutu scriva issu discorsu postu chì sicondu mandatu ùn ci ni fù…

-          Asatamenti. Avia parlatu un arcifalu d’omu, vechju, largu di spaddera, scafiulatu, u barbazali biancu à mezu pettu.

Chì libru mi stà tandu ? Razza di ucrunia, di scenza finzioni ?

-          Innò. Di storia ? Dissi eddu calmu calmu.

Basta cusì, vi ni riditi di mè. Di regula mi piacini i tarocchi ma quissu…

-          U tempu o amicu, si tratta di u tempu. Un’affari mal’capiscitoghju di fatti. Ci pari ch’eddu andessi drittu drittu, senza mai arreghjani, mai avvigna, mai inciampà. Inveci, unicu, u tempu, ùn hè, o piuttostu, i rialità poni essa parechji. Quidda ch’è vo cunnisciti, ch’e vo viditi è sparminteti, ùn hè micca a sola ad essa. Ma v’imbufaliscu cù tutti quanti i me cunsiderazioni sopra à i dimensioni spaziutimpurali…

Sangu la miseria.

-          Micca ghjastemi in casa meia amicu caru. Sò di spiritu libarali assai, ma s’eddu ci hè propiu calcosa ch’e ùn possu pata, sò i ghjastemi. « Chì tutti i ghjastemi turressini pustemi » dicia un gran pueta di i vosci, ùn hè ?

Quì u fiatu mi vinia pocu.

-          Cusì vi piacini i libri ? Tiniti, un asemplariu più cà schersu di Bram Stoker, “Dracula’s return”. Magnificu.

Stoker l’aghju lettu facci un pizzettu aghjà è l’hà mai scrittu issu libru ch’è vo ditti.

-          Abbò ? Fà chì…

Abbò un corru !

-          Ùn vi incaldamenti cusì è lagheti stà u curnutu ind’eddu hè pà piaceri. S’edda vi gherba di di più a litteratura rilighjosa, eccu un libru scrittu da un ghjuvanottu astutu è ribradutu, “u Vangelu di Ghjesù”, un antru, una maraviglia à possu dì chì u sughjettu l’ammaistreghju, hè iss’opara di Borges “La bibliografìa de Dios”,  o tandu hè a pulitica chì vi cunfaci, eccu à Ernesto Guevara “l’omu novu è i cateni di l’alienazioni”. Seti un omu distintu, si vedi subitu, viniti à rimirà in fondu di buttega un quatru splendidu di Van Gogh “Les fleurs et le fermier” o u capid’opara di Bocklin « A Rinnascita ».  Vecu à a voscia faccia chì ùn seti micca scunvintu. Podarsi a musica, un dischettu di Jimmy Morrison « Lessons of Chaos » ?

Indù semu quì ?

-          Forsa chì calchì spiicazioni a vi devu dà. Ùn hè ? Allora asculteti, vi parlaraghju di l’opari, di l’uparati chì asistini prima di l’artisti. A statula hè quì aghjà in a sciappa di u marmaru nanzi chì u scultori zucchessi a materia di marteddu è di tagliolu. U so travagliu hè di libarà l’opara chì era in aspettu di vena à luci di mondu. U puema hè eternu è u pueta i versi i coglia par aria. Listessa pà a pittura, u rumanzu, infini, m’aveti capitu n’hè ? Quì, da arrispondavvi, saria u locu indù s’accantani l’opari, i travagli tutti quanti ancu ad essa stati rivilati, fatti da quiddi chì ùn l’ani pinsi ancora o tandu chì ùn l’hè stata cuncessa di compialli par bè… Canzoni, quatri, sculturi, puema, rumanzi, assaghji, storii, eccu li quì, opari magni è da finiscia, trattendu di spirenza. Vi possu prupona ancu unu rumanzu umuristicu chì Dostoievski l’avaria scrittu s’eddu ùn era statu cusì acciaccatu.

Aghju capitu. Ma chì facini quì tutti issi cosi ?

-          Quissa po a dumanda ! Indù vuleti ch’eddi fussini, quì o in altrò intantu ùn hè listessa ?

Iè, ma…

-          Ma mi rumpiti i stacchi cù a voscia incredulità. Da chì fatti cumpagni ùn pudariani accada in issu mondu ? Eppo, altru cà travaglià quì, eiu ùn facciu. Dogu una spulvarata di quandu in quandu, ricevu un cartonu è l’allocu in calchì catagnu fendu casu ad ùn fammi cascà nienti nantu à u nasu è aspettu ch’eddi ghjugnissini parsoni com’è vo ad aiutammi.

Aiutavvi à chì fà ?

-          Sò pà parta in un locu chì spirenzi n’ani bisognu quant’è quì. Ma a buttega ùn la possu chjuda. Dunqua m’aveti da tacchià quand’e saraghju par viaghju.

Hè bedd’è bonu, ma travagliu n’aghju unu aghjà è s’hè ùn mi spicciu micca d’altrondi, m’aghju da fà surracà da…

-          Ùn ci hè pinseri. Mi sogu intesu cù quiddi chì ci vulia. Pudeti stà quì u tempu chì accori è più.

Scherzu cumpagnu ùn mi n’hà mai fattu nimu.

-          Ùn si tratta di scherzu. Seti quiddu chì mi ci voli.

Par chì ùn chjuditi micca puntu è basta ? Tamantu dannu, butteghi chì si tirani l’usciu quantu ci n’hè ogni sittimana ? Ùn sareti po u prima…

-          Hè par via di a spirenza, a v’aghju ditta. A spirenza hè ciò chì faci mova l’umanu gennaru, senza spirenza, finitu lu mondu, hè edda chì allumina l’esistenza, chì faci campà. A spirenza hè sola à pudè salvà l’omu di a barbaria, di l’abissu, di a morti. Quantu sò l’omini privi d’ogni spirenza è chì m’aspettani.

À chì nasci spirendu mori cachendu dicia u tintu di missiavu.

-          Iè ma u puvarettu di missiavu eru un briaconu è dicia suventi sprapositi.

Hè vera, a m’hà conta babbu… Ma comu l’aveti cunnisciutu à missiavu ?

-          Laghemu perda issa minighedda. Vi tocca ad accittà chì a spirenza cusì ùn si pò lagà mora. A sapeti, sogu vechju è certi volti mi trega di vultà in i lochi mei. À pocu à pocu, prupongu à calchissia, tè, propiu ad unu com’è vo, di piglià u seguitu in i me butteghi.

Ùn valsini nè chircheni nè brioni. L’anticariu a si tracciava aghjà voltu a porta è francava in carrughju.

-          ‘eti da veda, ùn ci hè tantu à fà è mori ad imparà.

Era scumparitu l’umatali in un ammè. L’assenza di u patronu mi pugnia u cori. Ma eccu chì, davanti à a vitrina, una cascetta imbriava u zogliu. Quali sarà ad avella sposta ? Ùn la sapariu mai. Sempri accadi cusì, à l’assindotta, com’è chì nienti fussi. Drentu, maravigli da classificà è da tena contu.

Casu mai s’edda vi casca d’arruchjà in Borgu,  pianteti par pena di viaghjà frumbatu, canseti vi ghjà  ind’è l’anticariu, ch’è no raghjonghimi di u tempu, di a vita, di litteratura, di spirenza.

2 commentaires:

  1. Ùn ci saria micca un asemplariu di u prima vulumu di T&F, in 'ssa cascetta?...

    PF

    RépondreSupprimer
  2. Putenti! quandu u ci publicheti un altru libru di nuvelli o M.Jureczek ?

    RépondreSupprimer