mardi 28 juin 2011

L'albaru (1/3)

Una nuvella di
Paulu Franceschi


À Francescu Antona (Capurali)

The magi, as you know, were wise men--wonderfully wise men--who brought gifts to the Babe in the manger.

O. Henry



Anghjul'Antonu fighjulava u so ortu. 'Ssu ortu era probiu magnificu. Era una biddezza ! L'arburi fruttevuli, ci erani in quantità. Chì ci era prugnoli, prasculi, peri sanghjuvannini è fichi nieddi. Ci era ancu l'uva sciaccaredda. È l'arburi davani i frutti à l'ingrossu, in a frutteta. Oh li miraculi di fica ! Erani tutti fichi fiurunaghji. Ancu i fiurona erani boni di lugliu ! Incù a so forma più lungarina cà quidda di u ficu, erani cusì boni è sapuriti, i fiurona. È i prugnoli ! Di ghjunghju, erani carchi imbardati, chì i raniculò, ci erani à buzeffara quì ! Eppo ci era ancu l'urtaglia. Ci era ciuvodda, aglia, porra, pumati, zucchetti, poma, è cetara è cetara. Tuttu à l'ingrossu. Tutti ligumi sapuriti è colmi di soli è d'acqua linda. Priparati è accunciati comu si devi in i tiana, ci era probiu da liccà si ! A diciani la ghjenti di u circondu chì « A terra di l'ortu di a Strimina hè a più bona di u cantonu ». Anghjul'Antonu fighjulava 'ssa terra. Era nera nera. Bastava à pona. Eppo dopu isciiani i ligumi tamanti !
Anghjul'Antonu era andatu à torcia l'acqua è dava una annacquata à i so vica. L'acqua curria in ogni sulcinu è infundia quidda terra. A terra a si biia tutta. Risplindia.
– « L'acqua hè u sangui di a terra » pinseti Anghjul'Antonu. Era cusì fieri, di i so arburi, di i so ligumi, di u so ortu.


Erami in 2047. U mondu aia cambiatu mori 'ssi ultimi anni. A perdita di a diversità linguistica era diventata un pinseri maiò par tutti. I Reti d'ogni sorti, u Ritonu - a Reta di i Reti - ni parlavani à più pudè. In ogni paesi di u mondu, ùn passava una sittimana senza chì 'ssu tema particulari ùn fussi discutitu in i dibattiti publichi, in i ghjurnali o in i loca di discussioni d'ogni sorti. Difatti, à a fini di 2030, ci fubbi una presa di cuscenza generali chì a diversità umana andava di mali. Micca a diversità umana basata anantu à i razzi. Innò. Quissa era una cridenza di u XXesimu seculu passatu. Ma 'ssa cuncizzioni di a diversità umana fù prestu abandunata, chì i biulugisti si n'erani avvisti chì ci era puchissima diffarenza trà i razzi umani, ch'eddi fussini bianchi o neri o giaddi. Innò. Ci fù à parta di 2025 un cambiamentu prugrissivu di paradigmu. Prima, ci fubbi a cunsidarazioni chì a diversità linguistica facia a diversità culturali, è chì a diversità culturali inghjinnava dopu a diversità cugnitiva, è chì a diversità cugnitiva era a diversità umana probia. In fini di contu, ci fubbi una presa di cuscenza chì l'umanu ghjennaru era in traccia di perda a so diversità. Duranti a fini di u XXesimu seculu è u principiu di u XXIesimu seculu, l'umanità s'era impignata par difenda a diversità di u regnu animali è vegetali, è à fà sforzi tamanti par difenda i spezii di fauna è di flora minacciati di sparizioni. Par furtuna, uni pochi di successi erani stati ottinuti. Ma quanti fiaschi dinò ! Bon' parechji spezii rari erani spariti à pocu à pocu, senza ch'è nienti fussi pussutu essa fattu par impidiscia 'ssa perdita. È in l'anni 2040, era tantu quantu a situazioni rispettu à a fauna è a flora. Una calata generali ci era stata. Ciò chì era vinutu più dopu, era u fattu d'avveda si chì a diversità culturali facia a diversità cugnitiva. Isiè, era stata una bona, ma podarsi troppu tardi ! Chì si ni erani avvisti à l'ultima, l'omini. Difatti, à u principiu di u XXIesimu seculu, ci erani guasi sei milla lingui annantu à a pianetta. Ma in 2047, ùn ni firmava più cà milla è setti centu cinquanta dui. È siont'è i sperti, ùn n'aia più da firmà cà setti centu à a fini di u XXIesimu seculu.

Tuttu andava d'incantu incù l'ortu di a Strimina. Ùn ci era mai statu ch'è un' prublemu. Difatti, a sola cosa chì aia datu u pinseri à Anghjul'Antonu à un mumentu datu, era chì falava à spessu a tramuntana da a tuppizzola. Quissa, a dicia dighjà u so babbu. Ma si n'era avvistu veramenti Anghjul'Antonu parechji anni fà. 'Ssu ventu fretu è ghjilatu chì falava da a sarra è chì ghjintria pà a tupizzola di l'ortu di a Strimina avaria pussutu fà i disguasti in i culturi. Dicia u pruverbiu chì a tramuntana hè « fresca è sana ». Sicura. Ma dicia dinò chì « Par i vechji ùn hè sana, è mancu par i ziteddi, chì l'arrusti i so nudeddi ». Pinsava Anghjul'Antonu ch'edda era listessu affari par l'arburi. A tramuntana ùn era tanta bona pà l'arburi, chì i pudia dissiccà. S'edda falava in 'ssu curridori, s'aia da purtà i fiora di l'arburi è l'aia da fà siccà: Anghjul'Antonu era in pinseri. Campa chì ci era una lenza in 'ssa tupizzola chì era piantata à arburi. 'Ssi arburi erani mori alti. È 'ssi arburi paravani a tramuntana. Parava da a tramuntana ma parava dinò di u sciroccu. À chì para fretu para caldu. U fustu di 'ssi arburi era drittu drittu. È guasi biancu certi volti. Paria d'arghjentu. Lucicava guasi. È 'ssi arburi erani mori casciuti. Com'eddu i facia trimmà 'ssi casci a tramuntana, quand'edda tirava annantu à quidda spadda ! È l'arburi arghjintini paravani l'ortu di a Strimina da u ventu. Anghjul'Antonu ùn era micca prubitariu di 'ssa lenza ind'eddi ci erani l'arburi. A lenza era di Simonu. Ma Simonu ùn si n'accupava di a so lenza. L'aia po a primura Simonu di 'ssa lenza di sopra l'ortu di a Strimina ! T'avia i so faccendi è ùn pudia dà capu à tuttu. Simonu lasciava fà. Facia cunfidenza à Anghjul'Antonu. Eppo era chjucaredda 'ssa lenza di l'ortu di a Strimina. Difatti, Anghjul'Antonu li dava una pulita di tantu in tantu. L'arburi d'arghjentu crisciani di annu in annu. Più divintavani maiori è più paravani da u ventu.

L'ughjetti immatiriali aiani oramai acquistatu un valori. À quiddi tempi, ùn ci era micca cà a ropa chì t'avia u valori, accadia dinò chì certi ughjetti astratti t'avissini dinò u so valori, u so prezzu. Prima era parsa strana à la ghjenti, chì certi ughjetti immatirali t'avissini cusì un valori. Ma à pocu à pocu, l'usu ni era statu adupratu è la ghjenti s'erani avvezzi. Quandu ci fubbi 'ssa presa di cuscenza chì u patrimoniu immatiriali t'avia un grandi valori par l'umanità, tandu i bè astratti com'è i puisii antichissimi, i raconti antichi, i pruverbii rari, i versi sminticati è ancu i paroli in traccia di spariscia, aiani acquistatu un valori trimenti. È fù cusì chì à pocu à pocu, i paroli rari divintetini ricircati è cumprati. Certi anu criticatu 'ssa manera di fà. Diciani tandu ch'eddu era par via di u matirialisimu: ogni cosa divia pudè essa vinduta, i bè matiriali com'è i bè immatiriali. Tuttu si pudia cumprà. È par via di cunsiquenza, sicondu ieddi, u mondu era più matirialistu ch'è innanzi. Ma certi raghjunavani altrimenti. Chì era piuttostu chì 'ssu cambiamentu s'era fattu di manera naturali è cù l'accunsentu di tutti. Diciani quissi chì u matirialisimu, era piuttostu ch'è i bè immatirali ùn avissini alcun' valori. À pocu à pocu i bè immatiriali inveci sò divintati apprizziati è stimati. Era una ropa spiciali, ma era ropa quantunqua. In fini di contu, era piuttostu 'ssu puntu di vista chì s'era spartu è chì la ghjenti aiani ammissu. Fù cusì chì u mondu s'apriti à pocu à pocu à u valori, fora di a materia. Era quantunqua un' cambiamentu trimendu par l'ecunumia. Tandu si scanvietini i paroli o i sprissioni rari, si cumpretini è si vinditini. A diciani certi ecunumisti chì i bè immatiriali erani divintati una marcanzia com'è l'altri. Uni pochi d'istituzioni è d'impresi, ingaghjati in a prutizzioni di a diversità linguistica è culturali i pagavani ancu cari, i paroli schersi. In Corsica, com'è dinghjalocu, ci era l'Uffiziu di u Patrimoniu, chì dipindia di l'Unesca, chì s'era incaricatu di racoglia tutti 'ssi paroli persi o in traccia di perda si.
Ci erani i paroli urfaneddi, chì ùn erani tantu ricircati eppo ci erani i paroli sputichi. Una parola urfanedda era una parola schersa, chì ùn era più imprudata, è chì u sensu si n'era persu : ùn si sapia più ciò ch'edda vulia dì. I paroli sputichi inveci, erani paroli schersi o ancu rarissimi, chì erani in traccia di spariscia, ma chì u sensu n'era statu cunsirvatu. Trà i paroli urfaneddi è i paroli sputichi, ci era una grandi diffarenza di prezzu. Chì una parola sputica era cunsidarata una maraviglia. Qualcosa chì pudia fà rinviviscia una lingua di manera trimenti. Chì incù i prifissi è i suffissi, una parola sputica ni pudia fà deci paroli, o vinti, o ancu di più. Era par quissa chì l'Uffiziu di u Patrimoniu, s'eddu aia da cumprà una parola sputica in traccia di spariscia, a pudia cumprà sin'à deci millioni d'euroni. Cusì s'era intesu dì. Quandu eddu aia cunniscenza di l'esistenza di una parola sputica, l'Uffiziu di u Patrimoniu a publicava subitu, a facia cunnoscia è publicava dinò i paroli dirivati. Subitu subitu, a parola sputica divintava cunniscitu è imprudata. Tandu era di tutti. Era com'è una firita chì era curata, com'è un' organu mortu in u corpu di una parsona chì era rimpiazzatu subitu subitu da una parti sana è piena di saluta. I paroli sputichi pudiani dà a vita à una lingua in traccia di mora.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire