jeudi 24 février 2011

E sette porte (7, 8, 9/ 15)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

VII

Mark finia u so curry di pullastru. Si stughjava a bocca per esse sicuru d’ùn lascià nisuna vistica di u so ripastu, nanzu d’andà à interrugà u patrone di l’ustaria indiana duve ellu era intrutu una ora fà. Avia in capu chì era quì, in u carrughju di East End, pupulatu per u più, di ghjente di ‘ss’origine ch’ellu buscaria qualchì infurmazione da empie a so prisacca. Era per quessa ch’ellu s’era ficcatu in fondu à ‘ssu stabilimentu di Brick Lane chjamatu « Delizii è misteri di l’India ». S’era arrizzatu è era andatu à sin’à u pancone per pudè discutà cù Vikash, u pruprietariu di i lochi. Era un omu anzianettu, Mark era andatu à l’Università cù u so figliolu è ùn l’avia vistu dapoi parechji anni. Ùn era tantu cambiatu, sempre u stessu surisu simpaticu, sempre quelli ochji lucicanti di malizia è di gioia di campà è sempre ‘ssa manera di parlà in furia cù a so vuciarella acuta. L’omu l’avia abbracciacatu è rimpruvaratu supitu d’ùn esse si fattu vede nanzu di pagà a nota. Ma, ùn l’avia micca prupostu di rende li i so soldi. « Chì diventi ? » avia dumandatu Vikash. Sintendu chì mistieru avia sceltu Mark u so surisu s’era un pocu sguassatu, lascendu a piazza à un gneru interrugativu. È quandu u giuvanottu ebbi finitu d’amintà ogni ditagliu di a so inchiesta, di ‘ssu surisu ùn ne firmava mancu più u ricordu. A pelle di ramu di Vikash piattava bè u rossu di a so emuzione ma Mark u sintia narvosu, inchietu. Sapia qualcosa nant’à tutti ‘ss’affaracci, ma ùn vulia dì nulla. U pullizzeru era senza arme di punta à ‘ssa situazione, si dumandava ciò ch’ella faria Anny per fà lu palisà. « Ci hè un locu duve pudemu ragiunà soli ? » Dopu à una piccula incisa Vikash avia fattu un segnu di capu à Mark per dì li di suvità lu. Eranu intruti in a riserva, l’omu avia sarratu a porta à chjave è s’era messu à pusà nant’à una vechja carreia mezu rotta. Suffiava cum’è dopu à una corsa, era n’un statu chì Mark avia fatica à capisce. S’avia tiratu ancu ellu una carreia è circava à ciuttà u so sguardu in quellu di Vikash. Dopu à una stonda à ghjucà à piattatella cù l’ochji di u vechju indianu, l’avia chjappu per e spalle. « Aiò, m’avete da dì ciò chì vi scimisce cusì ? » Mark avia parlatu cù cumpassione, d’una voce dolce, avia capitu supitu chì cù quessa ùn ghjugnaria à nulla. U tempu era pocu, pinsava à Anny è à Mattews chì l’avianu da taglià à pizzatelli s’ellu ùn l’arricava micca u novu. Avia cappiatu e spalle di l’omu è carizzava, cù a so manu dritta, u ceppu di a so pistola. Era l’ora di verità, ci vulia à sceglie. Chì tanti discorsi vani, a situazione abbisugnava decisione chjare, parolle corte è pricise, atti misurati ma di quelli chì scioglienu i nodi i più stretti. Avia pindutu à pinuccia u capu, chjappu u sguardu u più neru ch’ellu sapia è cacciatu a so pistola. Appughjava u cannone di l’arma in u scornu di l’ochju mancu di Vikash, tinendu li u capu per ch’ellu ùn possi ritirà si. Tumbà, ùn l’avaria micca tombu ma ci vulia à fà li male, à fà li crede ch’ellu ne era capace. Ci vulia ch’ellu si cachessi addossu è cappià tuttu ciò ch’ellu sapia. L’indianu s’era messu à piengne, à trimulà di tuttu a so parsona. « Ùn possu, ùn possu, mi tumbarà ancu à mè… » Mark avia appughjatu torna più forte è tiratu nant’à u cane di u so Smith & Wesson dumandendu à Vikash s’ellu avia una idea di u tempu ch’ellu ci vularia à pulisce u muru per caccià ne i pezzi di u so ciarbellu. « Dì mi qualcosa osinnò sò eiu chì ti tombu … » Avaria vulsutu aghjustà qualchì parullaccia per dà ancu di più pesu à a so frasa ma ùn li vinia nulla chì li piacia veramente. Saria per una antra occasione. « Pasciuppatì, Pasciuppattì…Cerca à Pasciuppattì »
Mark era fora avà, s’impia u pettu d’aria citatina, fieru di ciò ch’ellu vinia di fà. Fieru è imbuffatu d’un sintimentu di putenza ch’ellu ùn cunniscia micca è chì li piacia assai.

VIII

Mark era intrutu in ‘ssa piccula libraria di Brick Lane puntendu a porta dicisu à mantene torna à pena a fiara chì s’era accesu in ellu. Era statu accoltu da unu umarellu chjucu, chjucu, à u pillame di u stessu culore c’à Vikash. Agrunchjatu da l’anni, o forse, da una spezia di rivarenza permanante ch’ellu cridia nicissaria di fà à u cliente chì francava u sogliu di a so butteia. Fighjava Mark à l’insottu à traversu à i vetri pagni di i so spichjittini tondi è li prigava a binvinuta cù una voce milosa à l’accenti troppu servile à u gustu di u giuvanottu. E parolle « pulizza », « inchiesta », « crimini » è « « Pasciuppattì » eranu surtite di a bocca di u giovanu pulizzeru assistate in una frasa tagliiva è freta cum’è u cotru. U librariu avia fattu un passu in daretu è u so surisu era smaritu cum’è quellu di Vikash prima. ­Ùn avia pientu, ùn ci era statu bisognu di caccià a pistola, l’omu s’era addirizzatu d’un colpu è era andatu à sin’à un parastagiu carchi à libroni à cuprendule di coghju. N’avia tiratu unu è u purghjia à Mark. À nantu, era stampatu, à lettare d’oru : « Cridanze sicrete di l’India ». Mark si paspava in borsa circhendu soldi, l’omu l’avia strintu u polzu per fà li capisce ch’ellu ùn vulia nulla. S’è Mark avia pussutu vede i so ochji, ci avaria sicuramente lettu u tarrore è a so voglia addisperata ch’ellu si n’andessi per ùn vultà mai più. U giuvanottu viaghjava cù u so libru sottu à u bracciu, s’incaminava à via di a so vittura d’un passu più ligeru c’à mai, suddisfattu di e so prove. Ùn sapia tante cose nove nant’à l’inchiesta ma à nant’à ellu stessu sì. Si sintia cum’è quandu ellu avia 15 anni è chì u so cucinu carnale, William, l’avia purtatu cù ellu à visità una donna di poca virtù. Quellu ghjornu dinù avia ingullitu più vulinteri l’aria inttusicata di a so cità, u ghjornu chì l’era parsu di divintà unu omu.

Torna quellu spiritone vistutu di neru, incappucciatu à usu di monacu, chì prega indinuchjatu davanti à unu usciu chjosu. Pesa e so mani in un gestu d’implurazione è pianu, pianu a quarta porta si spalanca. U muvimentu di e duie albe hè accumpagnatu da una spezia di stritu animalescu à ghjaccià u sangue. L’omu, arrittu avà, fideghja in u silenziu ritrovu, una quinta porta. Da daretu à quessa, pare vene un soffiu caldu è un rimore indifinitu, sordu, assuffucatu.

IX

A nutizia vinia di ghjungne, tale a buffullata chì annuncia u timpurale. Prima, ci hè sempre un picculu silenziu. È po u furore si para tuttu nanzu. « Un antra vittima ! Innò duie… » « A figliola di l’ambasciadore d’India è u so sciuffore. In fine, ci vole à aspittà i resultati di l’analise chì l’assassinu s’hà purtatu i so capi. » Tandu, u silenziu si fia torna, duie siconde                        è po una voce era scuppiata.
 « Grrrraaaaaaaaazyyyyyyyyyy !!! » Per Anny s’augurava una antra duscia di stupu patrunescu, una antra trinicata di quelle famose. Era surtita di u burò di Mattews croscia intinta è più rossa c’à mai. Mark s’appruntava à sente a soia, s’era arrizzatu per fà fronte, mossu da ‘ssu curagiu novu chì l’infiarava u core è e trippe. Li si paria d’esse qualchì capitanu d’un vascellu fieru, avvezzu à sulcà l’onde scimite è prontu à ingolle cù ingurdizia ogni cavallata vinuta à schjaffittà u pettu di u so bastimentu. Ma quessa a cavallata, s’asssumigliava di più à un tsunamì. « Chì hai à vardà mi cusì ? Aspetti chè, di sente chè t’avia a ragiò ? A ragiò hè di quellu chì cummanda ! È tù, ùn cummandi nulla ! » O basta, Mark si vidia piuttostu avà à cavallu à una tavulaccia persu mezu à l’oceanu, spugliatu è famitu, à aspittà un succorsu pocu sicuru.
                                                                                
Una oretta dopu, Mark era torna di punta à a libraria di Brick Lane, avia sciuppatu a nuttata lighjendu u libru datu da u cumerciante. Ne sapia assai di più nant’à Pasciuppattì ma vulia capisce ciò chì liava una di e forme e più anziane di Scifà è a seria di morte orrende di ‘ssi pochi ghjorni. A butteia era chjosa, Mark pichjava à fà si male contru à u vetru ma nulla, nisuna risposta. Rugnulendu, s’era incaminatu à via di l’ustaria di Vikash, custì dinù, porta sarrata. Circava à accende si una sigaretta ma u so Zippò ùn vulia sapè nulla. L’avia ciuttatu in borsa è s’appruntava à andà si ne rigrittendu d’ùn esse statu di più curiosu a viciglia. « Mark ? Big Mark  ? » Sintendu si chjamà in ‘ssa manera u giovanu pulizzeru s’era vultatu d’un colpu. ‘Ssu cugnome, chì li vinia di a so prima annata d’università, ùn l’avia più intesu dapoi parechji anni è ùn li mancava mancu à pena. Li ramintava a so lotta contru à u seiu chì tandu, l’accampava cum’è i cruciati accampavanu à Gerusalemme. Quale era ‘ssu impiastru chì vinia oghje à svultulà ‘ssi ricordi cusì dulurosi ?

1 commentaire:

  1. risa è frizzure attempu, bella scrittura...


    Ma chì strega sta Any Grazy lol
    Culomba

    RépondreSupprimer