jeudi 1 mars 2012

U Tira G (3/5)

Una nuvella di
Paulu Franceschi


III. Furesta Nera, u 6 uttrovi 2067

Hans si sintia faticatu persu. Aia studiatu mori ‘ss’ultimi ghorna eppo ùn aia durmitu cà dui ori. Ùn era micca stata una bona idea di studià à tempu a linguistica è i scenzi cugnitivi. Ci era troppu travagliu par priparà i dui asàmini. Hans sintia i so ochja chì pinnulavani. Ma ci vulia ch’eddu ghjugnissi in tempu ed ora in Custanza par piglià u Magnettrennu. Era un pocu in iritardu. Ci vulia à accilirà un pocu. T’avaria u tempu di dorma dopu, una volta in u Magnettrennu. Ma ùn ci vulia micca à mancà lu. Forsi u stradonu aerianu aia da essa più beddu dopu. Par avà, incù 'ssi nivuli neri, si vidia pocu affari. Era piuttostu bughju. Eppo aia cuminciatu à candiddà. Si sintia ancu sunità avà. Di tantu in tantu, una accendita alluminava quiddu ariali di a Furesta nera, vicinu à u lavu Titisee, in i circonda di a Fossa Rinana. Ma fà chì da quì à deci minuti, s'aia da sbuccà in u chjaru, pinsava Hans. Tandu si pudaria andà un pocu più lestru.
‘Ssa vintata, Hans ùn l’aia micca antivista. Una vintata trimenti,  furtissima, putintissima. Vinuta da ùn si sà induva, da un cantu di celi ignuratu. Ùn a s'aspittava mancu stampa, Hans, quandu fù avvampatu. Fà chì navigava dighjà appena troppu lestru incù u so propulsori à u zirconiu, in quidda timpistata. Hans si sintì bulà in aria com'è una sbarrabàttula, prughjittatu ch'eddu fù à deci metri in davanti. Di u ditu grossu, appughjò  à fondu annantu à u frenu... Ma aia dighjà persu u controllu di u propulsori chì di colpu, si ribuccò. Hans si ritruvò à capu in ghjò, com'è una magacciula in preda à a timpistata. Feci tuttu par ridrizzà u propulsori, ma in vanu. Quandu pichjò in ‘ssu pinu altissimu è fustilargu, è chì a vita li fù tolta, u fumaccionu intugutuppò à Hans è u so brionu di tarrori, è u so propulsori rottu.


IV. Barcilona, u 13 lugliu 2084, sei ori dopu meziornu

In 'ss'appartamentu di u sittant'unesimu pianu di a Gauditorra Aluta di Barcilona,  Anghjul'Antonu aia compiu a so siesta. Aia durmitu una mez'uretta. Si sintia arripusatu.
Erani beddi 'ssi ghjastemi. In i tempi, s'imprudavani mori. Ti n'inveni ? Ùn ha micca un 'antra ? dissi Anghjul'Antonu, cù u so verbu altu.
Ancu secchi tù incastulatu !
Ah, quissa, ùn a cunniscia micca. U vedi, oghji aghju amparatu calcosa. Eh ! Si n'ampara tutti i ghjorna. Aiò dì mi un'antra...
Ch'è t'asciuvi !
Quissa hè bedda cunnisciuta. L'aghju  intesa beddu suventi. Dì mi ni ghjà un'antra, ma allora di quiddi beddi, a sà, di quiddi cumplicati chì si diciani in i tempi...
Ch'è tù scioppi !
Ma allora, quissa hè simplicia... Ié parlu di quiddi beddi cumplicati, abbastanza longhi, a sà... Si sintiani, à l'ebbica. Aiò, rifletti un pocu. T'ani da rivena...
Ancu perdi tù u ciarbeddu !
Quissa d'accordu, ma si senti po à spessu. Ié dicu una bedda ! Aiò, fà u picculu sforzu..., dissi Anghjul'Antonu.
Ch’è tù lampi u ciarbeddu è fà ni una frittata pà una banda di sturneddi orbi !
Ah quissa sì ch’hè bedda ! A sapia bè ch'è tù i cunniscii, chì t'aiani da rivena. Aiò dì mi ni un’antra, par piacè...
Ancu buli tù senza l'ali !
Ah quissa mi piaci assà. Avà vecu ch'è tù sè lanciatu. U vedi, l'ha poca a mimoria ! Aiò, dì mi ni un'antra, và...
Ch'è tù fussi bagnatu da i lacrimi di donna !
Quissa dinò mi piaci abbastanza. Allora và bè cusì. Mi n’ha amparatu uni pochi di beddi. Cunnosci mori affari, quantunqua. Quant'è tù ni sa...
Eppo ci fù u silenziu in a stanza.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire