samedi 17 décembre 2011

Annovra (2/2)

Una nuvella di
Ghjuvan Francescu Rosecchi

Passò in lu salottu è si stracquò annant’à u soffà largu ch’edda supranava una tappizzeria d’una scena di caccia medievali. Pinsò à l’affurtu à u racontu d’un tussicumanu dund’era quistioni di l’antecristu in una vadina, aghju vistu l’Antecristu in una vadina, dicia spessu u drugatu, ma ùn aghju avutu a paura micca, l’aghju dettu pscitt !! ed hè mossu. A sapia, almenu, ciò ch’eddu era l’antecristu ? Serghju ùn la sapia tantu manch’eddu. U ghjornu di l’intarru di quiddu tippu, i so cumpagni d’eruina aviani piantatu i sciringhi in u legnu di a cascia. A famidda ùn avia mancu riagitu à quiddi onori pustumi. U babbu durmia mentri a messa. Hè in tutti casi ciò ch’eddu si conta.

Joanna vensi à righjunghja lu saltichjendu com’è a ghjatta, allisciava contru à l’orlu di u soffà a ciuffa grassa di u so amanti è ridia. U so corpu duttili gallizava in u so largu tee-shirt. Mai li dumandava di mintuvà i so pinseri di u travagliu, ùn sapia mancu esattamenti quant’anni ch’eddu avia, Serghju, ùn sapia nemmenu com’eddi si chjamavani i so parenti è mancu in chì locu ch’eddu era natu, ùn parlava chè d’edda stessa, di u liceu, di i so cumpagni è di i so vanochji. Era bella è eguista, a so peddi era magnifica, cuglia a luci. Ben chè stancu mortu, eddu, truvava sempri a forza di ghjucà, li pigliava i pugni di capeddi pà fascialli a faccia, li facia i tricci, un palmu, li pizzicava dulci a punta di i tituli. Edda ridia è cuglia torna tutta a luci di quidda matinata d’uttrovi. Da sopra à u soffà, quiddu servuchju di a scena di caccia paria stantaratu da a so billezza.

Quand’edda fù partita, Serghju s’addurmintò appaciatu, di stu sonnu di l’omini ch’ùn tumbani micca l’aduliscenti dopu ad avelli furzati salvatichi, ‘ssi mostri ch’eddu saria megliu à ùn scruchjà mai quandu a parsona t’hà sedici anni ed hè una biunduchja. S’addurmintò com’è un omu chì i so pulsioni sò sani è nurmati, chì faci l’amori cù tinnarezza, è chì si lia à l’essari debbuli è ch’ogni suffrenza li dà u schifezzu.

Esisti o menu un mondu pussibuli in qualissu Serghju è Joanna sò un coppiu filici, ancu s’eddi ni chjamani à i chjachjari, suveta i corsi di liceu in prima ed eddu avvinghji l’autostradi à cunducia un camiò tamantonu di parechji dicini di tonni. ‘Ssu mondu hè un mondu pussibuli è trà l’infinità di i so intrecci Diu ebbi à sceglia a più parfetta, in a so saviezza immensa, a scelta di l’Armunia Maiori. In u mondu ch’eddu hà sceltu, Joanna riposa dipoi vint’un annu sott’à una dalla di marmaru rosulu, faccia à l’uceanu atlanticu. Serghju è mortu dinò pocu dopu, d’un accidenti. In ‘ssu mondu sceltu da Diu, a cumpagna Sylvia s’impidisci di pinsà ci, è chjama spessu à i so dui picci chì venini d’ottena i risultati straboni à l’università. I voli bè cù un amori senza misura.

mardi 29 novembre 2011

Annovra (1/2)

Una nuvella di
Ghjuvan Francescu Rosecchi

Si conta chì Apulloniu hè in rilazioni cù una strana cuntrata di u sittantrionu dund’eddi campani l’Iperburei, zuffi di canti è di baddi è scantati da a vichjara è a morti.

Anciclupidia di i Rilighjoni

 À u ritornu di quidda nuttata di cundotta faticosa, un beddu spuntinu l’aspittava, à tempu à un pacchettu novu novu di Gauloises cù i filtri. A so faccia russiccia accusava una stancaghjina fisica generali, solu u surrisu anghjelicu di Joanna vinia à dà li qualchì ricunfortu. Vinia d’abbuchjà si sei centu ottanta setti chilometri à cunducia u so camiò, è c’era vulsutu à livrà à Morlaix in extremis, i cumandi avendu presu u ritardu dopu à un errori di pagamentu. Ci vularia po’ ad avè  cuscenza di l’ingratitudina di ‘ssu lavoru, di i prissioni pirmanenti, senza parlà di a cuncurrenza di i scioffori slavi chì filani nant’à i stradi, ch’ùn dormini mai è chì pisciani in i buttegli.

Biscotti, dulciumi, buttiru, latti friscu, suchju di raghjoni si spachjavani da livanti à punenti nant’à a tola di a cucina. Mentri ch’eddu circava d’ingutta si u so cunculeddu di latti, s’allampò annant’ad eddu pà circà d’abbraccià lu è d’appughjà i so capeddi biondi contr’à u so pettu, a chjoma luminosa si ni falava è s’atturcinava annant’à a so tamba addurata, ùn purtava chè un calzuneddu rosu scialbidu è un tee-shirt di notti annant’à qualissu era stampata l’imagina d’un’ acquarella chì raprisintava una filucca in altu mari nant’à un fundu turchinu. Nantu era scrittu Atlantica. Ùn mancava nemmenu di fà li senta u calori di u so sessu contr’à u so ghjinochju. Asciuvò i so mustacci neri è s’accesi à modu miccanicu un’ ultima sigaretta, decisu ch’eddu era ad offra si i pochi ori d’un sonnu riparatori. Joanna sarà in corsu da quì à un’ uretta, faccia à u so prufissori di scenza ecunomica, affiancata da a so cumpagna Sylvia, fendu neci di piglià i noti nant’à u tema di a crescita è di u sviluppu. Sylvia hè una femina sfacciata, ma ridona, amichi pocu è micca, fora chè quissi filtrati à colpi di prumessi zitiddeschi. Ùn triga à schirzà a virilità nascenti di i masci chì a temini. U tintu Thierry a s’era intesa bè, u s’era strascinatu in camara dund’eddi s’erani scantati mentri una festa, ch’eddu surtissi a robba, po’ l’avia un pocu palpulatu senza cunvinzioni. U lindumani avia intrunatu i lochi chì non solu u minchju di Thierry era minori chì ni siamu salvi, ma ch’in più era moddu è ch’eddu puzzava. Vi pudeti figurà chì u ghjuvanottu, sucialmenti, era mortu pà uni pochi d’anni. Sylvia si risirvava pà dopu à u liceu, u so tippu saria bidduchju è astuttu, astuttu sopratuttu. Si pudia permetta ‘ssu genaru di sonnii, era bella in tuttu è t’avia u spiritu, ni duvia fà bavià à dicini, masci è femini, par tutti i mutivi pussibuli.

- Chì ai u me cori, stamani ?
- Ecunumia, è dopu matematichi. A sa’ stu prufissori di matematichi, quiddu minori… ùn arresta di fighjulà mi u culu, ùn si sgena mancu, com’è s’e’ era una femina in carrughju. Allora m’arcu quand’e’ m’arrembu à a tola l’aria di nudda, è quantunqua u frasturneghja. È fighjula ancu u culu d’Alina… È sa’ ci cuntavamu i sonnii incù l’altri, vedi, par mè ciò ch’hè bizarra hè ch’e’ sunnieghju in silenziu, infini, in i me sonnii l’aienti si dispiazzani, pensani à certi cosi, a sò ch’eddi pensani à certi cosi, hè troppu bizarra… ma ùn parlani micca, hè com’è in i filmi d’innanzi, hè troppu bizarra…

Serghju pinsava à u prufissori sporcu, n’eru fieru ancu puri primittindu d’andà à spaccà li a tencia cù u criccu di u camiò, ma quissu chì n’era ghjilosu da veru era piuttostu quiddu tippu di l’ecchitazioni. Trenta sei o trent’ottu anni, à pena più ghjovanu chè d’eddu, mancu di più, bellu è atleticu, cù a riputazioni di u cunsumadori di ghjuvanetti. I poltri erani abbaraculati, com’è privi d’ogni albitriu, è pronti à lascià si fà. Ciò chì u stunaia era l’assenza di scrupuli di ‘ssu ghjacaracciu, è ùn timia mancu di piglià si una tribbia da un babbu o un frateddu. Forsa ch’eddu era più immaturu chè carranciu. Serghju sapia chì ‘ssu tippu t’avia i maneri d’un gurù, è ùn li piacia mancu appena ciò chì, da più à menu, s’assumigliava à un parlaccionu. Eddu stessu era piuttostu di quiddi muti, burbuddonu ancu di i volti, à u puntu di passà pà u zotticu parfettu, o meddu, pà una rubbaccia antipatica è brutali. U so aspettu fisicu ùn aiutava mancu, era abbastanza quatratu, rossu di peddi, i capeddi lisci lisci è castagni chjari, i so ochja erani sempri à achià, circataghjendu da partuttu com’è quissi di i cateddi.

samedi 19 novembre 2011

U buddeddu

Una nuvella di
Francescu Rossi


U sangu mischiatu di pisciu currìa longu 'llu stradò. Vinìa da 'ssu buddeddu tamantu fattu da l'omini par risparmià tempu è qualch'anima...

In 'ssu ghjornu casticatu, à quiddi chì franconu a Foce à bughju, li si parìa di veda un ovni postu più 'n ghjò, prima d'affaccàssi in Bucugnà.


Postu ch'iddi c'erani tutti avali i so lumi accesi 'nu tunellu, succorsi, ciandarmi è altri flicchi pudiani veda oramai u spaventu... Pinciulaiani quì, da sopra ad'iddi, l'ombra di l'impiccati. U neru era u culori di « Corci Libari », u rossu quiddu di « Secte à part » è di l'ACA, u verdi utilizatu da « les Clodos », u turchinu adupratu da i « Finuchjeti glandechtini » è di u Sporting. Quiddi di « Sfemu a Corcia » si ghjuvaiani di u giaddu, u « cumitatu Invisibuli » iddu, utilizaia u biancu è u culori castagnu era impiigatu da i « Magna merda ».

Tutti quissi erani in guerra tra d'iddi. A guerra di u palancatu à chjamaiani. Ogni riquatru, ogni panò, ogni muraddonu ogni petra è ogni strada era un campu di battaglia accanitu. Bombasgi, taghi è spinnillati à chì n'hà avutu n'hà avutu.
Quandu imparonu infini l'apartura di l'opara di Bucugnà, tutti i sgaiuffi infrebbaiani. Dui volti 400 metri di muri puliti puliti da ricopra di motti biati... c'era da scimìscia. Eppò u tunellu t'avìa un valori simbùlicu tamant'u mondu; era quì ch'era significatu u partimentu di i tarritorii. È ciò chì capitò, capitò.


S'apruntò dunqua tutti l'arnesi. Pinnelli, bombi di pittura, stagnoni, affissi è d'altri affari chì omu arrica quand'iddu t'hà a paura.
À qual' pinsaia d'essa u primu sopra locu si sbagliaia assai. S'incuntronu tutti 'nu bughjiconu di u buddeddu è tandu pudìa cumincià u tarrori.
I giaddi, i neri, i bleu, i verdi è i rossi s'intazzaiani avà com'a sola. I castagni, svaculiti, ùn c'erani, chì si sbaglionu di canza par ritruvassi in San Quilicu. I bianchi, iddi, ùn si vidini...
Una volta sfrumbata a pittura in faccia à u nimicu, si minò tandu di pugni di pinnelli è di stagnoni. I capibanda, più anziani è cumbriculoni, aviani subitu marcatu u passu sperendu avvizzassi à a situazioni. Ma videndu a baruffata tarribuli chì criscìa, sappini subitu chì 'ssa volta quì, ci vulìa à andà à l'ultima.
Unipochi erani dighjà à carrò quandu i pal di farru cumincionu ad apra i ciarbedda è à truncà l'ossi. I culteddi anch'iddi faciani a so òpara ma più squìsita. Unu parìa di badda incù à so cultedd' in manu. Sgueltru com'un matadore, pizzicaia, scannaia, sdunzaia è pulsaia à qual' s'avvicinaia. Par disgrazia si presi addarettu una biacculata tosta chì li feci saltà l'arichja è cascò vicinu ad unu chì briunaia i so Cristi, tinendusi a cannedda pugnendu di ritena u pocu di sangu chì li firmaia.
Unu chì persi i so spichjetti è un ochju, currìa mughjendu versu a bucca di 'ssa trappula par salvà i so vint'anni... Si piddò una mazzighjata trimenda chì li truncò l'anchi. Straquatu com'un lumacone, era uffertu avali à u so bòia.
Più luntanu un zitiddonu firmaia qui, solu è stantaratu à mez'à 'ssu maceddu, l'ochji sciuppati... Vinìa di fassi imbruccà da unu tamant'è quì ch'era stesu avali d'avant'ad iddu, a trippa da fora. Unu sbarazzinu affannatu u feci cascà à calci par caccialli u broccu d'a civa... li pudìa serva à salvà a so pedda bagnata di sangu.

Postu chì u ghjocu era d'essa piu tonti ch'à i tonti, sortini tandu i pistoli...
Parà una palata o un piombu ùn era micca listessu. A si sà quiddu còrciu stesu com'un ghjacaru à l'intrata di u tunellu ; a trimuledda 'ni so anchi era u cennu di à so fini subitània.
À chì pugnaia di scappà, à chì di mettisi à l'agrottu di un corpu stesu, à chì di riplicà, à chì di cascà è d'ùn arrizzasi più... ma mancunu pinsò à sciaccàssi una baddi 'ni ciarbedda di fronti à 'ssa tumbera.
Unu, arrimbatu in cucculoni à a salma di u so frateddu , parìa impippassini di a caccufunìa spasimata è di u capu d'opara russicciu ch'era spalmatu è imbarnasgiulatu annant'a pareta di u buddeddu di merda ; a so primura era di sapè s'iddu pudìa sofra di più. Ossi da truncà è carri da intazzà ni firmaia pocu è micca oramai.
Quiddi chì à si franconu appruntaiani avà i funi è l'ancini...
L'ordini di u prifettu Stronzu erani d'impedì l'accessu di u tunellu à tuttugnunu è sopratuttu à i ghjurnalisti. Ufficialmenti, c'era statu un accidenti eccizziunali. Par disgrazia, dui carri di sustenitori di ballò s'erani avirsati quì.

mardi 15 novembre 2011

U tistamentu di Dick Silver (9, 10 / 10)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

IX


Una furesta di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, un'ora di u dopu miziornu.

Fox Youngsand aspittò qualchì minutu nanzu d'avvicinà si di u tafone. Ciò ch'ellu vinia di sente è vede senza mancu riasgisce l'avia datu u tremulu, li ci vulia à richjarà si u spiritu. Accugliendu tuttu u curagiu ch'ellu sapia, fece i qualchì passu chì avianu da svultulà a so esistenza. Ùn ricunniscì micca subitu l'omu chì i pulizzeri circavanu, prima ùn vide cà una salma inerta cuparta d'un catastu di petre. Senza pinsà ch'ellu s'avessi da intrappulà anch'ellu, si lampò in u tafone. Sgaggiò pianu pianu e petre chì piattavanu u visu di a vittima, ebbe un muvimentu di ritiru scuprendu a faccia scunfitta da e panculate. Ma dubitu ùn ci n'era, era bè Dick Silver, u strippadore di u Northumberland, quellu chì spavintava a ghjente di quì è ghjucava à a risa à Scotland Yard. Paura ùn ne facia più, era solu u so sguardu à parè esse sempre vivu, un sguardu neru, fissu, colmu d'odiu è di gattivera.

Sintendu u rimore di "l'armadà" chì vultava, Fox risintì dui sintimi un pocu cuntrarii, avia da pudè sorte si di 'ssu tafone ma li si paria di passà à cantu à qualcosa. Caccendu torna una pochi di petre, s'arvidì chì u bracciu mancu di Dick era stinzatu, chì a so manu paria di circà à chjappà qualcosa. Infribbatu, principiò à ritirà e petre di u scornu ch'ellu paria insignà Dick di u so ultimu gestu. À tempu ch'ellu cacciava u saccu rossu, bruttu è inciacciatu, Fox sintì cullà in ellu a panica, senza sapè veramente perchè. E voce s'avvicinavanu, u cumbugliu criscia in u capu di Fox, à l'orlu di u svene aprì u saccu è ùn pobbe ritene un mughju.

L'ispettore Matt Matthews, u rispunsevule di l'inchiesta, porse una manu à Fox è u tirò fora di u fossu. Li passò un bellu savone stupendu li in faccia ogni ghjastemma ch'ellu sapia. Asciuvendu si a fronte, Fox si ritirò à pena per lascià a piazza à i sperti di Scotland Yard. Ognunu si facia una teuria per spiecà a fine di l'assassinu è tutti si vidianu digià in u giurnale u lindumane.
Più nimu ùn vardava à Fox Youngsand è nimu ùn lu vide alluntanà si piattendu sottu à u so mantellu u saccu rossu.


X


Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, un'ora dopu miziornu.

U primu à lampà si nant'à u saccu fù Steven è avà, mentre ch'ellu rindia e so trippe in un scornu di a pezza, Mark si calava per scopre ancu ellu u misteru. Stava in dinochji senza parlà, si lasciava annigà da u ricordu di 'ssa ghjurnataccia, invade da 'ssa culpabilità chì li rudia a cuscenza dapoi tandu. Si vultò ver'di Bernie cum'è per chere una spiicazione. Quella, s'era messa torna à pusà, avia cruciatu l'anche è s'era accesu una sigaretta. I sfidava à tutti è tutti da l'altu di u so sdegnu è di a so certezza. Lighjendu in i so ochji, Mark avia capitu ch'ella sapia digià per u saccu, ch'ella avia dicisu, quellu ghjornu, chì tuttu ciò chì era cascatu in u tafone ci avia da stà, mostri cum'è nucenti. A voglia di strangulà la li vense, a brama di piglia la per u collu è strigne à sin'à vede smarisce 'ssu surrisu scrianzatu chì a rindia ancu più bella ma u facia scimisce. S'arrizzò, fighjò à Bernie è à l'omu chì era ammutulitu, aspittendu forse ancu ellu di sente à ella pente si di a so scelta. Volse parlà, ma l'omu, chì avia ritrovu a parolla,  l'impedì dendu li l'ordine di sorte di a casa tutt'à trè.

Dopu à una pochi di passi nant'à un andatu di cote per fà u giru di a casa, si truvonu di pettu à un fossu chì s'assumigliava assai à quellu di tandu, prufondu è neru cum'è u piccatu. L'omu s'era piazzatu da l'altra parte è, cum'è s'è una spiicazione fù nicissaria, li fece u riassuntu di ciò chì avia da accade li. Steven piingnia, Mark rispirava forte è Bernie ciuttava u so sguardu in quellu di l'omu, torna a sfida, torna u ricusu di a disfatta. L'omu, persu in un discorsu pazzu, ùn vide micca à Bernie chì ricuglia una cota. Ùn avia persu nulla di a so precisione è a li sfrumbulò in bocca, l'omu mancò di cascà sottu à a viulenza di u colpu. Si ripigliò è fece per tirà nant'à Bernie, una pistulittata scuppiò è po duie, l'omu cascò in dinochji, cappiò a so pistola è si ne falò in u tafone.
Bernie fece u giru di u tafone, fendu casu à ùn sciappà si un taccu è ricosse u saccu rossu. Senza mancu dà una uchjata nentru u lampò in u fossu, ebbe un ultimu sguardu à l'omu, stupò nant'à u so baschicciu, chjappò a vanga appughjata à u muru per lampà la in pede à i dui masci è si n'andò senza mancu un sguardu per elli.

Mark turnò à mette a so pistola in a so borsa, pigliò a vanga suspirendu è disse à voce bassa : " ciò chì fala in u tafone ùn colla mai più."

dimanche 16 octobre 2011

U tistamentu di Dick Silver (7,8/...)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

VII


Una furesta di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, miziornu è quartu..



Omi è cani eranu passati senza vede à Dick in fondu à u so tafone. S'era statu senza rispirà, fendu si u più chjucu pussibule, acciuncatu da u fraiu ch'elli avianu fattu saltendu sopra u so capu. Era un veru miraculu chì nimu ùn sia cascatu, chì nimu ùn si sia arvistu di a so prisenza. Pianu, pianu u silenziu si facia torna, solu in u luntanu si sintia qualchì abbaghju. Un strappittime di frasca cacciò Dick di u so turpore, prima sintì e voce senza sapè da duve vinianu è po i vide. Eranu trè, trè zitelli d'una dodicina d'anni, una femina è dui masci. L'omu è i zitellacci si vardonu senza dì nulla qualchì minutu è a femina s'avanzò.

         - "Aiutate mi." Disse Dick d'una voce chì circava à esse dolce.

I dui masci fighjonu a femina l'ochji carchi à dumande, u più maiò li volse parlà ma quella li tagliò a scicca d'un gestu di u bracciu.

        - "È perchè chì v'emu da aiutà ? Hè a ghjustizia divina chì v'hà purtatu quì. Avete da pagà per e vostre colpe, ciò chì fala in u tafone ùn colla mai più."

A voce di a zitella era stata chjara, avia parlatu senza a minima incisa. Dick a vardava intransanditu, ùn ci cridia, s'era surtitu d'una trappula tamanta per finisce in manu à trè mirdosi. Era u so ghjocu è ùn ci pudia nulla.

         - "Sapete quale sò ?"
         - "Site quellu chì hè cascatu, quellu chì u distinu hà purtatu quì è ci basta."

Dick capì, à 'sse parolle, chì i denti di i cani sarianu stati dolce carezze in paragone à l'odiu fretu ch'ellu lighjia in u sguardu di 'ssa zitelletta bionda. L'omu sentì a pena, si tuccò u lapru è fighjò e so dite taccate di sangue.



VIII


Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, miziornu è quartu.


L'usciu s'era apartu è un omu si tinia di punta à elli minaccendu li cù una pistola. Era fittu, longu, capelligrisgiu è purtava un paghju di spichjittini tondi. Era vistutu d'un mantellu marrunicciu, frustu quante ellu. I trè giuvanotti pinsonu à tempu a listessa cosa, ùn sapianu quale ellu era 'ssu tippu ma un affare era sicuru, ùn era micca Dick Silver.

Funu cinque minuti di piombu. Nimu à apre bocca, nimu à vulè rompe 'ssu silenziu è po l'omu parlò.

         - "Sò sguasi vint'anni ch'o vi cercu è avà, vi tengu mansa d'assassini. Hè vinuta l'ora di pagà."

Bernie, Mark è Steven sentinu a stessa frizzura carizzà li a disca'u spinu, ùn cunniscianu l'omu ma capianu ciò ch'ellu dicia. Mark pinsò ch'ella era forse l'ora di scioglie 'ssu nodu chì li strignia u corpu dapoi tant'anni, forse u mumentu di fà i conti. S'era vulsutu arrizzà ma, una volta di più, Bernie s'era messa trà ellu è a so vuluntà parendu lu cù u bracciu. Steven ellu, stava mutu, ochjisburlatu, vardendu un colpu à unu, un colpu à l'altru, azzinchendu si à u so futtogliu.

        - "È pagà ch'è ?" Disse Bernie di a so voce tagliiva.
        - "U vostru crimine, ùn v'arricurdate, quellu ghjornu di maghju in 'ssa furesta, ùn v'arricurdate ?" Rispose l'omu mughjendu.
        - "Ùn era cà ghjustizia, era un mostru !" Steven s'era cappiatu, sudava, era rossu inciabannatu è suffiava cum'è un boie.
        - "Forse chì Dick Silver era un mostru, ch'ellu meritava a so sorte ma di què, chì ne pinsate ?" Dette 'sse parolle l'omu lampò u saccu rossu ch'ellu tinia in a so manu manca in pedi à i trè amichi. Cascò nant'à u marmaru cù un rimore seccu da ghjaccià li u sangue.

lundi 10 octobre 2011

Carnavali di i Cori Persi (1/...)

Una nuvella di
Marcu Biancarelli


(In mimoria di u pueta Anton Ghjuvanni Aliberti, 1871-1909)


I


Venite o passanti currite o vagabondi
Ascultate zitelle cù niscentre figure
Ghjunghje u carnavale da i lochi prufondi
Scunnisciute cunfine in quelle bughje alture
Duve nascenu scemi, mostri di tragedia
                                         Essari stranamente impazziti à a Luna
                                        Strigati da bivende, chjappi da a magia
                                        Chì i face ballà corci nant’à a cruna
                                        D’un acu di scimizia da Diavule tinutu,
                                        Sintite o sgaiuffi, è belle giuvanette
                                        In u vostru paese oghje si n’hè vinutu
                                        U Carnavale tontu cù e strane incette.

Quandu avia persu u so cori, Aliberti ? Bella quistioni in verità.

Aliberti l’avia fatti tutti. Par dì. È quand’e’ avanzu ch’iddu l’avia fatti, voddu fà capiscia ch’iddu l’avia cumissi tutti. Chì a so estru insuddisfattu li cumandaia d’agiscia cussì, suvitendu sempri un bisognu frenèticu di cunquistà i citadelli i più indòmiti, i furturezzi i più inalzalati.

Tandu, è par quissa, l’aviani amatu i donni di tutti i cuntrati, di tutti i sterpi ancu. Da i ribaldi sputriti di i mola, sappiuti par avè un’ ànima rutta, è impussìbuli da cunverta à a rilighjoni di i sìntimi, à i ghjuvanetti curtesi di i quartieri nòbili, vardati da  matrigni sticchiti, ghjuvanetti chì à prima vista erani chjusi  in un mondu di bedda crianza, ma chì infatti erani pronti ad infiarassi à chì li faria mirà i stesi infiniti di l’amori scioltu … Si cuntaia ch’iddi aviani succumbutu i lavandari quant’è i musicanti, i servi quant’è i cuntessi. Ancu una maestra di scola, à senta dì, una pracitrici di i più siveri, è una rilighjosa chì puri s’era vutata à Diu cù tenacità, ùn aviani sappiutu schisgià i so reti. È, malgradu l’ingannu, malgradu u disonori, mancu quisti quì pariani d’èssasi lagnati mai di a so dibbulezza.

Chì li truvaiani à Aliberti ? U so sguardu stranu forsa, unu sguardu abitatu duva paria di curra l’acqua d’un fiumu in ribulionu… O a so andatura altiera, sta inquatratura di viaghjadori chì li facia attravirsà i folli è a sucità cù a maistà d’un falu… A so boci, dinò, era di i più inabituali, appena arghita, una boci di bassu, ma calurosa, chì l’avaria fattu passà pà un attori di teatru… U fattu staghjia ch’iddi li falaiani à i peda, tutti quant’iddi erani, è li mandaiani indirizzi sicreti è biglietti infiarati, u si vuliani sparta, com’è un truffeu, cun ardenza è niscentria. Cù paura è ingurdizia. Ch’iddu ci fussi statu un prezzu à pagà ? Chì l’infamia è l’abbandonu l’avissi aspittati tutti à a sciuta di st’avvintura ? Pariani di sapella, ma suvitaiani cechi è spinsirati i violi di a so pirdizioni, è accittaiani u casticu finali com’è u sboccu lògicu di u so distinu.

Aliberti viaghjaia in u carrughju, notti bughja, è una lumera s’accindia. I so passi erani stati intesi nant’à u tighjatu. Da luntanu. Aspittatu era. Pichjaia à l’usciu, un cennu cunvinutu è a porta s’apria. Mancu u tempu di cuddà i scali chì ghjà una bucca u divuraia, u so capeddu lampatu in tarra, u so visu cupartu di basgi. A passioni, eccu ciò ch’iddu suminaia u pueta ind’iddu sbarcaia, a passioni scema è a dannazioni.

Aliberti vattaia i so predi mentri i so raprisintazioni, in tutti i salotti d’Auropa chì l’accuddìani. Ricitaia à menti i so cumpusizioni, è puntiddaia u ricitali cù versi di Leopardi, o cù traduzzioni dilicati di Goethe, o ancu cù adattazioni quantu fini di Keats.

Or chì sarà chì ti culpisci, cavaglieri armatu,
Tù solu è sciàlbidu paciaghju ?
U ghjuncu piega longu à u lavu
È ùn si senti abbaghju.

Or chì sarà chì ti culpisci, cavaglieri armatu,
Cussì bàmbulu ed acciaccatu ?
Di fenu hè carcu u trastoghju
Ricoltu u suminatu.

Ugni volta era un cirimoniu appruntatu cù minuzia, candeli accesi è accumpagnamenti musicali varii, sunata in sì minori di Liszt à u pianoforti o arranghjamentu di u cuncertu 2 di Rachmaninov ch’iddu avia pinsatu da par iddu, pà rèndalu ancu più prufundu è tenebrosu. Sapia dà à ugni pruduzzioni soia un ambienti rumànticu, è lìricu, è surrialistu è tràgicu sicondu i gusti d’un publicu ch’iddu sapia sempri anticipà. Aliberti era forsa più chè un pueta, era un artistu chì mischiaia i gènari, è chì si sapia fà ancu à l’occasioni unu spezia di pristidigitatori. O di magu, in una forma d’esaltazioni pagana chì incantaia quant’è ch’idda spiritaia u so auditoriu.

I so laccia era dunqua tandu, mentri i so pruduzzioni puètichi, ch’iddu i punia. Un’ attrici russia vinissi à ascultà una raprisintazioni ? Aliberti avaria bittu u sciampagnu in u so scarpinu priziosu nanzi à a fini di a notti… Una zitedda di famidda avissi assistutu cumossa à i so intarpritazioni infieriti ? Finia a mani à l’alba in i braccia di u siduttori.

È cussì andaia a vita di u nosciu pueta, cussì cumparia in a so lighjenda, vistutu di successu è di disideriu, ammiratu, cillibratu, è purtatu in bucca in tutti i lochi famosi di i grandi cità, da quinci è da mari in ddà.

Ma lachemu corra par avali, parchì socu stancu di cuntavvi sti foli. A sèguita di a storia maladetta d’Aliberti a vi palisaraghju un’ altra notti, sì Diu voli. È in più mi chjamani par veda ciò chì succedi à l’elefanti, culà in u curtili. Tinti animali, sò tribbulati è nimu riesci ad appacialli. A so, elefanti in un curtili hè una cosa chì vi faci rida. Ma sò elefanti un pocu com’è mè : elefanti nanni.

Ed hè ghjusta ciò chì vo diti, ùn mi socu ancu prisintatu. Piripichju, dunqua, mi chjamu, Piripichju u nannu, quissu di a canzona. M’accupu un pocu di tuttu in quissu cìrculu. Di parlà à l’animali, certu, ma dinò di rimetta l’òrdini trà l’aienti. È ancu, l’avareti capita, m’accupu di cuntà i storii.

Ma pà stasera, o ghjenti, n’aghju ghjà dittu troppu, è tandu vi salutu, è mi ritirgu.


dimanche 9 octobre 2011

U tistamentu di Dick Silver (4,5,6/...)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

IV


Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, 10 ore di mane.


Mark ùn avia durmitu a notte nanzu è s'era lasciatu andà à a penciula, u rimore di l'usciu l'avia toltu di 'ssu mezu sonnu. Prima, ùn a cunniscì, eranu quindeci anni ch'ellu ùn l'avia vista è i so ochji ùn eranu ancu richjarati bè. Sculinava solu una macacciula imprecisa viaghjà versu ellu, è po a vide, bella, ancu di più cà in i so ricordi. Era stata per ellu, u primu fantasimu, a prima emuzione, u primu basgiu. Longu l'annate scorse, l'avia imaginata, piantina fatta alburu, zitella fatta donna. È, avà chì i so ochji eranu belli aparti, ùn era mancu à pena dillusu. Bernie, Bernie Highstone, a cumpagna di i ghjochi zitelleschi, a fiura di u primu amore intintu d'una sessualità nascente, era quì, di punta à ellu. Grande, bionda, cù un paghju d'anche fine è longhe, un paghju di petti cum'è duie culline di a Silicon Valley è vistuta per fà nasce u parapiglia in ogni calzunettu. Una bomba attomica, ancu megliu cà tuttu ciò chì Mark avia imaginatu dumandendu si ciò ch'ella era pussutu turnà a zitella scrianzata cù quale avia spartutu tantu. In una strana fiumara, i ricordi l'annigavanu u ciarbellu, l'invadianu lascendu lu incapace di parlà o di move si. Bernie s'avvicinò torna un pocu è si calò ver'di ellu, li chjappò a faccia à duie mani è ponse e so lapre rosse nant'à a so fronte. Tandu, quand'elli eranu criaturi, facia sempre cusì s'ella sintia chì Mark si lasciava andà à u timore o puru l'impacenza è torna oghje, 'ssu basgiu l'avia assirinatu.
A vardava intransanditu, s'era messa à pusà nant'à u futtogliu cintrale è senza una parolla, avianu addunitu i so sguardi cum'è per cuttighjà megliu a ghjunta di quellu ch'elli aspittavanu tramindui.


V

Una furesta di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, miziornu.

Fox, appughjatu à a so vittura varda u spitaculu. Omi in arme, camiò, cani, una mostra di forza spripusitata. Una armata pronta à mette l'assassinu à tallozzu, à buscà lu è à tumbà lu cum'è l'animale ch'ellu hè. Dapoi un'ora, sanu quale hè l'omu ch'elli cercanu, si chjama Dick Silver è tutt'ognunu u cunnosce quì. Hè una spezia di cumediante mancatu chì campa di travagliucci trovi à diritta è à manca. À chì u stà à sente, conta e so prove passate, e pezze di Shakespeare ch'ellu hà ghjucatu in a so giuventù è a so decisione di ritirà si in Blyth per curà a so vechja mamma. Sta mane, hè un antru rollu ch'ellu deve ghjucà, quellu di a preda nù 'ssa tamanta mossa à l'omu.

Dick corre, sente i cani appressu à ellu, spatansceghja, stupa, tossa è corre sempre di più in furia. À nant'à a so spalla manca, porta un saccu rossu, li pesa, u ritarda ma pare liatu à ellu, pare chì nisun'forza ùn li pudaria fà cappià. Cù a so manu libara, s'apre una strada à mezu à u frascume  sarratu di a selva duv'ellu hà trovu rifugiu. D'un trattu, a tarra li scappa sottu à i pedi, incappuccia, casca è si trova imprigiunatu in un fossu prufondu. Passata a suspresa, varda in giru à ellu è capisce chì senza aiuta ùn ci surtarà. Stinzendu l'arechja, li si pare di sente voce, ghjente chì s'avvicina. Omi è canaria li ghjugnenu addossu, l'abbaghji, i mughji, Dick aspetta cum'è u cignale strangulatu da u cappiu. Li si pare di sente digià i denti di i ghjacari ficcati in a so carne, a sà chì pietà ùn ci ne sarà. A sà chì 'ss'omi assitati di sangue è di vindetta ùn circaranu à piglià lu vivu. S'incagna cum'ellu pò in fondu à u tafone, strigne contru à u so pettu u saccu rossu è aspetta.


VI

Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, miziornu.

Un'ora è mezu chì Mark è Bernie stanu fighjendu l'usciu, à a mutesca. A so impacenza si cunnosce à a so manera d'appinzà l'ochji, di pichjà cù e mani nant'à l'appughjatoghji, parenu dui ghjudici aspittendu un accusatu per significà li a so cundanna à morte. Era digià cusì tandu, passavanu u so tempu à aspittà lu, stava sempre quattru passi in daretu, paurosu di tuttu, sempre à l'orlu di scappà à a minima cosa. È l'usciu s'aprì torna, pianu pianu, in un stritu longu. Mark è Bernie strinsenu l'appughjatoghji in un stessu muvimentu, cum'è dui lioni pronti à lampà si à nant'à qualchì gazella ghjunta à dissità si à u pozzu d'acqua fresca.

Eccu lu à Steven, Steven Caesar, magranchjinu, chjocchirascatu, una piccula barbetta per invichjà un pocu a so faccia d'eternu zitellone. Si vardanu tutt'à trè, u sguardu carcu à dumande l'unu per l'altru. Fù Bernie à rompe u silenziu, à dumandà ciò ch'elli facianu quì, torna inseme dopu à più di quindeci anni senza vede si. Caccionu ognunu a lettera signata da Dick Silver o u so fandoniu è a pagina di giurnale annuncendu a so fine in quella furesta di u Northumberland in u 1972. A parolla era sciolta avà, Bernie parlava assai è i dui masci stavanu à sente e so teurie, eranu cum'è nanzu, strinti cum'è e diti di a manu, in ordine di battaglia. Mark sintia a brama cullà in ellu, 'ssu desideriu ch'ellu avia piattu in un scornu di u so capu è chì oghje brusgiava d'un focu novu. L'avaria vulsutu cappià a bestia chì durmia in ellu, si saria vulinteri lampatu nant'à Bernie per una volta, una volta sola, supranà la.

U stritu di a porta, sei ochji sburlati, trè cori à sbattera, forse qualchì risposta...

vendredi 7 octobre 2011

U tistamentu di Dick Silver (1,2,3/...)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

I

Una furesta di u Northumberland u 7 di maghju di u 1972.

A prima petra ùn si sà quale hè chì l'avia lampata. L'omu in fondu à u tafone piscò in bocca, u so lapru suttanu scuppiò è un filu di sangue li corse nant'à u bavellu. I trè zitelli u vardavanu mezu intransanditi dapoi una bella stonda senza sapè chì fà, 'ssa prima petra fù ella à decide di a seguita. Ùn era a prima volta ch'elli tumbavanu, di regula eranu animali à falà in u fossu, prede faciule stanche d'avè cercu à arrappacà si per fughje 'ssu lacciu. I pigliavanu à panculate à sin'à fà ne stracci inerti è dichjangulati, i stirpavanu à pitrate è ùn ci era mai statu bisognu di sapè quale hè ch'avia sfrumbulatu u primu, a facianu d'un stessu lampu. Dui masci è una femina, trè zitillacci chì avianu trovu, in 'ssu ghjocu crudellu, una manera di culmà l'annoiu ch'elli cridianu di pate.

Dopu à a prima, nascì u dilughju. L'omu s'era indinuchjatu è pruvava à parà e petre cù e so bracce. Difesa vana chì n'affaccava da ogni parte, grosse, chjuche, pinzute è ognuna li tazzava a carne. Avia finitu per stracquà si nant'à u spinu, stava cum'è Cristu in croce, paria d'accittà a so sorte. I zitelli piantonu quand'elli funu sicuri chì l'ultimu soffiu di vita avia tralasciatu l'omu. Firmonu un mumentu ingutuppati da un silenziu di piombu, era cum'è s'elli intrissinu in cumunione, cum'è s'elli sugillessinu u pattu taciutu chì avia da lià li per u restu di a so vita. In a campagna, ùn si sintia cà u dolce rimore di a vita, l'acelli à chjuchjulà, u frascume di l'alburi stuzzicatu da u trattu è u sussurime di l'onda dolce di u fiumicellu vicinu. Tuttu era pace avà, una pace chì paria assuluta è eterna, u calmu dopu à u furore ch'elli avianu scatinatu senza mancu pinsà ci, eranu solu zitelli in brama di culmà u so annoiu. È si n'eranu andati à d'altre primure, lascendu l'omu marturiatu, incrucifissatu per sempre in 'ssa pustura strana, mai più ùn ne parlarianu, mai più ùn amintarianu 'ssi fatti. Ùn avianu mancu vistu u saccu rossu mezu cupartu da e petre.


II

Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, 8 ore è mezu di mane.

Mark Littlewhite stava cù l'angoscia in corpu. Prima di puntà u purtone di u casone tirò di a so borsa i scartaficci ch'ellu ci avia infrugnatu una oretta nanzu è i lesse un'antra volta.  " Puttana, sguasi vint'anni à circà à scurdà mi di tuttu què è avà mi vene torna in bocca." Parlava solu, era una abbitutine ch'ellu avia è chì u facia passà per scemu qualchì volta. Tinia in manu, un pezzu di giurnale vechju, ingiallitu da u tempu è una lettera chì paria, ella, esse stata scritta a viciglia. Era quessa dinù chì li dava affanu, vista a signatura in fondu à a pagina, ùn pudia esse stata fatta di pocu. Era un testu cortu, ziffratu da un nome chì Mark ùn avaria cridutu di sente o leghje torna un ghjornu.

London, u 5 di farraghju di u 1990.

Caru amicu, sò passati l'anni, sò corse e stagione ma sò sicuru ch'in un scornu bughjicosu di a to mimoria, ghjace a salma di u mio ricordu. Ùn pinsà ch'o ti scrivu da l'aldilà, a socu ch'è tù mi credi mortu, sò custì, vicinu, vicinu è da quì à pocu ci scuntraremu torna è ti piacerà di menu cà l'ultima volta, a ti prumettu.

DICK SILVER.

"Dick Silver ! Puttana vercia, sicura ch'o ti credu mortu, chì t'aghju vistu cappià u to ultimu suspiru ! " Intrì in a casa, fece dui passi è trasaltò da u rimore seccu di l'usciu chì s'era sarratu daretu à ellu. Rimesse a lettera in stacca è pose u so sguardu nant'à a pagina di u vechju giurnale, un tamantu titulu ci era stampatu : "A fine di Dick Silver, u strippadore di u Northumberland". Scuzzulò u capu, piigò u fogliu in quattru è u ficcò dinù in a so borsa. Pisò l'ochji, fighjò in giru à ellu per scopre a pezza immensa duve ellu si truvava. Una sala d'una cinquantina di metri quatrati, inchjappillata di marmaru, dicurata di statule è di pitture è supranata da una volta d'una altezza scema. Un domu urnatu d'una fresca turchina è oru chì riprisintava un celu spurgulatu è prufondu à svene si. In faccia à ellu, un muru biancu cù nant'à i so lati, duie scale smisurate chì cullavanu cum'è dui catalorzi senza fine. In pede à u muru biancu, un tavulinucciu è trè futtoglii culor'di sangue. Un suspiru è Mark s'era avvicinatu à passi lenti, stallatu in u futtogliu di manca, postu e so bracce nant'à l'appughjatoghji è appingatu u so sguardu nant'à l'usciu di l'intrata, cum'è s'ellu s'appruntava à aspittà à qualchì sia.


III

Blyth, piccula cità di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, 8 ore è mezu di mane.

Fox Youngsand cridia d'avè una vitarella tranquilla pigliendu 'ssu postu in una piccula cità campagnola. Era statu dui anni pulizzeri in Manchester è l'eranu parsi seculi. Ùn suppurtava micca a viulenza, u cuntattu di a miseria è di u crimine. 'Ssi pochi ghjorni, si dicia ch'avaria fattu megliu à stà si ne quallà cù i ladri, i sciuttati è e puttane di i carrughji foschi.
Ogni mane, dapoi una simana, era chjamatu per custattà chì u schifeghju campava ancu in i lochi i più chieti. Ogni mane, scupria e prove di quellu chì a stampa naziunale avia digià battizatu : "U strippadore di u Northumberland" è ogni mane ne pirdia l'appitittu. Sempre a listessa scena, un omu stracquatu nant'à u tavulinu di a cucina, un cultillone ficcatu in pettu è u corpu apartu cum'è un purtellu à u mese d'aostu. Sei ghjorni, sei baschicci svintrati à l'ora di u caffè à latte è sta mane u settimu. C'era quantunque un picculu cambiamentu nant'à a 'ssa scena quì, a vittima era una donna è à sente i vicini, u so ciucciu era smaritu. Era una femina chjamata Tess, avia solu sei mesi, un bellissimu surisu è ùn cappiava mai u so orsu neru. À sin'à 'ssa mane quì, Fox, ancu per esse statu stumacatu da ciò ch'ellu avia vistu ùn avia intesu nè cumpassione nè tristezza per e vittime ma una ciuccia in manu à un mostru cum'è quessu, 'ss'idea u marturiava. L'avia furzatu à toglie di a so mimoria certi ricordi di a so zitellina, à turnà à apre certe piaghe ch'ellu cridia chjose per sempre.
À u terzu mortu, l'omi di Scotland Yard eranu scalati, cù tutta a so putenza di focu lascendu Fox à rent'à strada è fendu li capisce senza dicoru ch'elli si passarianu di a so aiuta di fliccu campestru.

mercredi 28 septembre 2011

Agorafobia

Una nuvella di
Jo Antonetti

Venimu di ghjunghje in San Fiurenzu. Un sò ancu surtitu di vittura, chì digià aghju u stomacu annudatu. A sapia, ùn ci vulia à cullà. Quand'ella hè ghjunta in casa dui mesi fà, dicendu mi, "aghju e piazze per Ben Harper", aghju fattu u baullu, Bernard Peur ? quale hè quessu ? Pensa, a sapia qual'era, è sapia dinù chì ci avia da esse un mondu scemu, ma ùn li pudia palisà a mo fobia, allora aghju fattu cum'è sempre, aghju baddalatu dicendu chì à mè a musicaccia americana mi rumpia e stacche, è chì di statina ùn si pò viaghjà nant'à e strade è un canapu è l'altru.

Ma, ùn li possu ricusà nunda à ella, dunque sò cullatu. Digià, per istrada mi ghjunghjia a frebba, infilarate di vitture chì andavanu à u passu, turisti sgalabbati chì piantanu per un sì o per un nò. Aùù, ma chì veneranu à rompe ci e stacche.
Infine, simu ghjunti, in carrughju aghju l'impressione chì e croci chì m'anu fattu cacà in vittura si sò varcati à tempu à mè, per fà mi cacà torna, nunda chè u s'accente hè un suppliziu per mè, è poi e so tenute, quant'à mè li si pare chì perchè ch'elli sò in vacanze, ci vole à veste si male. Ma, avemu l'altru latu, i bastiacci è l'aiaccini, tutti vestuti cum'è s'elli fussinu di battezimu o di matrimoniu, omi è donne tutti in tichetta. Aiò, per andà à vede à Ben Harper à mez'à tarra è pulvariccia. Mi colla a frebba in capu, cercu di calmà mi, quandu sentu un rimore chì s'avvicina, chì serà torna ?

Musicanti di carrughju chì ghjocanu u tamburu nant'à vechji containers in plasticu, sicuramente un messagiu ecologistu, è tutti l'altri conni in giru chì i piglianu in fottò, o chì ballanu cun elli, mi dicu chì ùn vale à inzergà si, si staranu nantu à u portu. Innò, hè prevista ch'elli accumpagninu a ghjente sin'à u cuncertu. O per la miseria, m'accadenu tutte. Eccuci à u cuncertu, per andà à beie si un colpu, hè una vera spedizione, puntate di spalle, pedi calpighjati, puzza di sudore è d'ansciu, un infernu. U cuncertu ùn hè megliu, simu tutti aritti, imbugnati, à a puzza di sudore è d'ansciu, s'aghjusta quella di sigaretta è di u tizzone. Aghju da craccà, a sentu, u solu affare chì mi cunsola hè chì u tippu a li sciacca à a chitarra, a musica hè bona. Ma què dinù m'arrabbia. Ié m'arrabbia di vede ch'eo spartu i listessi gusti chè 'ssa banda di capre ingiru à mè, pensu anch'eo cum'è Desprosges chì dicia " Quand quelqu'un est d'accord avec moi, j'ai l'impression de n'avoir plus qu'une demi opinion", allora, pensa quì cun cinque milla persone chì sò d'accunsentu cun mè.

A u capu di quattr'ore, sentu vene à fine di u mo suppliziu, u cuncertu hè finitu, pigliemu a stretta chì parte da a citadella sin'à u portu, infine appena di calmu, micca mondu ingiru à noi, solu eo è ella apperlamanu. È tandu sò sbuccati da u portu, sempre cù i listessi containers, sempre listessa musicaccia, sempre i listessi conni à inturnià li, è elli chì mi vulianu fà ballà. Era troppu, è u troppu stroppia dicia quellu, eo ùn l'aghju struppiati, aghju cacciatu a pistola ch'avia à a cinta è l'aghju tombi tutti.

A pace. Più musicaccia, più rimore, più conni ingiru, ié a pace.


lundi 19 septembre 2011

Entre mariposas negras (3/3)

Una nuvella di
Francesca Graziani

U zitellu si precipitò senza altru mentre chì Moune, u core affannatu, pigliava à l'insù. Avvicinendusi da a chjesa, si ghjacciò u so sangue : sentia i mughji di terrore di Juan, è e rise di l'altri. Rise ? O Signore, ma chì li facianu ? Jorge era longutiratu davanti à a porta di Santa Croce. Di sicuru, avia pruvatu à impedisceli di entre è s'era fattu pistà di colpi. U so visu era in sangue, u nasu sciappatu. Paria acciaccatu, ma rispirava, chirchinnendu. Li accarizzò u fronte cù una tennerezza chì a susprese, parlenduli per chetallu :

- Anu da ghjunghje i succorsi, ùn ti ne fà Jorge, t'anu da purtà à l'uspitale, veneraghju cun tè, tuttu anderà bè... Jorge si vulia ridrizzà, ma cappiò un stridu. Mustrò u so bracciu : paria troncu.
- Stà fermu, cerca d'ùn move, aspetta i succorsi, ghjunghjenu...

In Santa Croce, Juanito, nudu in Cristu, era mantenutu contru à u muru da dui cugini di Moune. Anch'ellu era in sangue, ùn si ricunniscia guasi più u so visu imbuffatu. Mughjava, supplicava guasi, è l'altri ridianu, ùn li paria vera à Moune, l'era insuppurtevule di vede u so idulu trimà davanti à uni pochi di paisani rozi.

- BASTA o tonti! Site scimiti, lasciatelu! Ghjunghje a pulizza, vi privengu, futtite u campu !
Lavighju, cù un sguardu allucinatu, tenia un cirone accesu ch'ellu avvicinava da a zira di u Gitanu, tuttu scherzendu.
- Dopu à u mo "trattamentu", ùn ti ghjuverà più tantu u to minchjone o Gitanacciu. T'amparerà à ingannà una zitella nucente. T'aghju da uscià cum'è u porcu chè tù sì.

 Quand'elli eranu ghjunti, u giuvanottu n'era à u culmine di a gudera è ùn si era mancu pussutu staccà da a so amante à a vista di l'assaltanti. Infuriati, l'avianu agguantatu, mentre chì Millie ritenia a so figliola chì si sbattia cum'è un diavule, l'avianu lampatu in terra è presu à calci in i fianchi, in u capu, specialmente in u capu. L'avianu conciu à ottu contru à unu, ùn pudia chè pruvà à prutegesi cù e bracce. Avia u corpu insaghjatu, i sopracigli è i maschetti aperti, è piccule piache sanguinulente fatte da i scarpi da tutte e parte. Nany i precava di piantà, stridava indernu, pruvendu à scappà da a strinta di a mamma. Avia solu a so tunica corta addossu. E so coscie bianche cum'è u latte eranu maculate da u sangue di u so fiore svirginatu.
Avà Juan contru à u muru si liccava calci in u ventru chì li tagliavanu u fiatu. Si piecò in dui, ma Lavighju li pisò u capu chjappendulu pè i capelli è d'un gestu seccu li brusgiò a punta di u cazzu cù a fiamma. U puvaracciu lentò un rughju inumanu prima di vene menu è di cascà in pianu. Cù a forza di l'addisperu, Nany si liberò infine da a mamma è si lampò nantu à u corpu di u so innamuratu.

"POLICE! Mais qu'est-ce qu'il se passe là-dedans? Bande de sauvages! Ouf! Avec ces Corses, on est jamais tranquilles, quand est-ce que je vais avoir ma mutation, moi? "

I paisani firmonu imbasgialiti, parianu di sbriacà d'un colpu. Lavighju guardava stupitu u cirone chì s'era spentu à a sbattulata di a porta, quant'è ch'ellu ùn capiscissi più ciò ch'ellu facia in a so manu. Funu tutti imbarcati cù e manette in a camiunetta di a pulizza, ancu Millie è e figliole, malgradu e so prutestazione. Si guardavanu tutt'à trè cù un odiu chì paria definitivu. Pè u finestrellu, Nany ebbe u tempu di vede ghjunghje u SAMU, accoltu da u Merre.

Nany ùn hà mai ricivutu risposte à e lettare ch'ella hà mandatu à Juanito. Solu Jorge hà rispostu una volta pè u so amicu : "Juan hè partutu in America latina. Ti dumanda di pardunallu, vole sminticà tuttu. Dice ch'è tù sì una principessa è chì ellu hè un povaru tippu." Ùn li firmava più chè e foglie di marijuana assiccata in un quaternu, cù i puemi d'amore ch'ellu li avia scrittu. Un bel'ghjornu, lampò tuttu in u focu, francu un ritrattu ch'ellu avia fattu di ella, cù sta legenda, stratta di un puema di Garcia Lorca :

"Entre mariposas negras
 va una muchacha morena
 junto a una blanca serpiente de niebla "

Jorge è Moune cuntinuvonu à scrivesi, à scambià puemi è disegni, è una volta si sò ancu trovi in Nizza pè una piccula scappata amurosa, po e so strade si sò alluntanate à pocu à pocu. E duie surelle ùn si sò mai più parlatu. Moune hà scrittu parechje volte à Nany per chere u so pardonu, senza mai buscà risposta. Millie hè firmata sola, e duie figliole avenduli giratu u spinu pè a vita.

dimanche 18 septembre 2011

Entre mariposas negras (2/3)

Una nuvella di
Francesca Graziani

Ghjunti in a chjesa, pusonu annantu à i sacchi da dorme è Juan cumenciò à priparà u "tizzone". U muscu di a marijuana empiia a chjesa, n'eranu digià esaltati. Juan avia gesti precisi è dolci, intricciava l'erba tavacca cù a marijuana pianu pianu. Nany era ciuttata in a so cuntemplazione beata, ùn vidia nunda altru ingiru à ella. À Moune li facia male sta passione ch'ella vidia nasce trà a surella è Juan: bastava à guardalli, murianu di desideriu! Si vulia cunvince ch'ella circava di prutege à Nany, ma in u so core sapia chì a vera ragiò ùn era quessa.

- O Nany, ùn la sò sè tù duverii fumà "erba"... Dopu, ùn si cuntrolla più nunda !
- Moune, accupati di u toiu u culu, ai capitu ? Ùn sò più una ciuccia. A sò ciò chì ti face scimisce, ma ùn ci poi nunda.

È li tirò una lingua longa longa. Moune s'arrizzò d'un colpu è agguantò à Nany pè u bracciu :    

- Voli una sciappata o chè ? Alè, rifalemu subitu !

Ma Nany a puntò cun viulenza. Jorge ùn ebbe chè u tempu di chjappalla prima ch'ella si scialbessi contru à u muru. I dui masci ebbenu u so da fà à calmalle, eppo Juan fece passà u tizzone è prestu messenu à ride per un nunda : per una macula nantu à a camisgia di Juan, per un ragnu chì Jorge mettia fora cù delicatezza invece di sfracellallu, per n'importa chè... Pè i travagli, a chjesa era stata viutata di tutta a so mubiglia è e so rise ci ribumbavanu, strane strane. Moune fece un puemu in corsu, longu, liricu, chì Jorge, persu d'ammirazione, vulia ubligalla à scrive per ùn perdelu. Truvò una penna è un fogliu in un saccu d'armone è a fece cupià u testu, ma ùn s'arricurdava digià più chè di a metà.

Juan è Nany, ch'ùn si lentavanu più, s'eranu scantati in a cappelluccia di a cunfraterna, Santa Croce. Videnduli sparisce, Moune avia torna avutu l'ochji impazziti chì spaventavanu à Jorge. Pruvò à accarrizzalla, à basgialla, ma u schjaffitò è scappò currendu versu u Suttanu, lascendulu stantaratu è furiosu. Ghjunse à u Bar briunendu, paria ch'ella fussi perseguitata da u Diavule : " Fate prestu, in furia : Juan hà da abusà di Nany !"

Subitu, rializò ch'ella mettia in anda una mascina infernale. Ma era digià troppu tardi ; daretu à Lavighju, l'omi presenti s'eranu lampati in a chjappata, seguitati da Millie, in piena crisa d'isteria : "Tumbatelu ! Oh ! a mo figliulella ! Tumbatelu !" Moune si lasciò cascà in pianu dananzu à u Bar. Sbuttò à pienghje senza pudè piantà, signuzzendu tantu ch'ùn ne pudia guasi più rispirà è martellava u tighjatu cù i pugni, à sciappassili, senza sente u dulore.

Tuttu era andatu di male dipoi sempre in a so vita, tuttu ! Dipoi quandu ? Dipoi i so sei anni, da ch'ella era nata sta muccicosa. S'ella avessi riesciutu à sciappalli u capu in u so veculu tandu, quand'ella avia buscu quellu zocculu, chì mamma li avia cacciatu di manu ! Nimu a vidia à ella, ancu i visitori in casa si smaravigliavanu : o Nany, Nany ! Ella ? Ùn sapianu mancu ch'ella esistia. È avà Juanito, u tippu u più desiderevule di a terra, chì l'avia cuttighjata a prima è dopu, da ch'ellu avia vistu à Nany ùn l'avia più guardata... S'era passata cum'è sempre ! È si lagnava cusì di ciò ch'ella cridia a so sorte di mal'amata.
Di colpu, intese una manuccia lebbia lebbia chì li accarizzava e so buccelle bagnate è li allisciava i so capelli. Quale ci era ? Un'anghjulu ?
U visu d'anghjulu di Tuninu li surridia à traversu e so lacrime, fendula vultà a e rialità ! Si pisò in un saltu.
- Tuninu! Vite, cours chez Jeanjean, dis-lui d'appeler le Samu et la police et d'aller tout de suite à Santa Lucia, vite, dépêche-toi, ils peuvent le tuer !
- Mais qui ?
- Juanito, mon ami !