mercredi 17 novembre 2010

A morte d'Orghenel IX (1/2)

Una nuvella di
Petru Felice Cuneo-Orlanducci

U sole s’hè discitatu sopr’à i monti, è u principe Orghenel IX, chì feghja stu dolce spettaculu sà ch’ellu hè l’ultima volta chì u sole si pesa per ellu. Troppu luntane per esse viste da l’omi, s’avvicinanu l’armate di u rè Stega, l’usurpatore.

Da a cima di a so furturezza, u principe sà ch’ella ùn a francherà mai. L’infamu rè, bramosu d’un putere assolutu, avia dighjà sfragellatu parechje centinaie di ghjente di bè, è u principe sà bè ch’ellu serà u prossimu. A so dinastia leghjitima face paura à l’usurpatore.
Tandu, à l’attrachjata di a so vita, si rimette à pensà à u passatu. À pinsà chì, più di cinque mille anni nanzu, fù Artolec I, u so antenatu direttu, incurrunatu principe di Larana, da i Dii.
Avianu rigalatu à a so famiglia una saviezza eccezziunale, un donu di vede l’avvene per anticipà tutti i periculi chì puderianu minaccià u so populu, è dinù un ghjuvellu maravigliosu, u rubinu-smaralda, grossu cum’è una mela, cum’è simbolu di u so putere è di a so saviezza.
Eranu sette famiglie ch’è i Dii avianu onoratu di sta manera. Ognuna campava in una di e Sette Cità Sacrate di u mondu. Ognuna devia participà, senza cumandà, à a felicità di tutti i populi di u mondu, ch’elli sianu umani o micca.
Frà i millenarii, e sette famiglie avianu fattu u duvere divinu, aldilà di i rè è di l’imperatori, sempre scambienti, è spessu ingordi di putere. Frà i millenarii, fù mantenutu l’equilibru.
Ma quell’epica hè scorsa.

Cent’anni nanzu, i rè di a famiglia Alleda, bramosi di duminazione assoluta di u mondu, s’eranu custruitu un reame di tarrore. U primu rè di spaventu fù Lorgam, chì sparghjì u male in tuttu u mondu incù e so milizie maladette.
Ma u figliolu è successore di Lorgam, Stega, fù ancu peghju, è dopu à avè rivindicatu u mondu sanu cum’è soiu, e so armate ne avianu principiatu a cunquista.
Tutti quelli chì tenianu un putere per u bè, povari è putenti, principi è magantuli di u bè, tutti s’eranu alzati contr’à u putere novu chì s’alzava. Ma Stega è e so armate fubbinu più forti.
A vighjilia, Stega avia fattu tumbà u corciu principe Vitturiellu XXIV di a cità di Lanoc, è ammazzatu tutta a so famiglia. Era quant’è ellu, l’ultimu eredu di una di e sette famiglie. Orghenel IX, aldilà di a so tristezza, avia capitu ch’ellu seria u prossimu.

À u luntanu, l’armate di Stega s’avvicinanu. Ancu e povare fureste ùn a si francavanu sott’à a barbaria di l’usurpatore chì, per gattivezza, l’incendia quand’ellu passa. Orghenel IX vede què cun tristezza.

Orghenel IX feghja l’armate di Stega avvicinassi da u so castellu, ma paura ùn hà. Da chjucu, è cum’è tutti quelli di a so dinastia, avia amparatu à cunsiderà a so vita quant’è tutte l’altre, è à ùn avè paura di a morte. Dapoi parechji anni, Stega avia fattu tumbà tante ghjente, è sempre à ogni morte era statu una tragedia. Ancu per ellu, a so propia morte ùn seria micca peghju chè un’ altra. Seria solu una morte di più in a disulazione di u mondu. È ùn pò fà nunda.

A so visione, ch’ellu tene di u so babbu, chì a tenia di u so babbu, è di tutti li sò antenati, li dice ch’ellu era u so destinu di more di bon ora, sott’à l’arme di l’usurpatore, è Orghenel IX ùn sà chè troppu ch’ellu serà mortu nanzu u ghjornu. U donu di a so famiglia ùn s’hè mai sbagliatu in parechji millenarii. Ma fughje ùn pò. A so dignità di principe divinu ùn li permette micca di fughje u so destinu, sopra tuttu quandu u populu hè sfragellatu. Solu hà fattu mette a so famiglia à l’agrottu, è tutti i soii dinù. Solu sò firmati cun ellu quelli chì, per fedeltà o per lealtà per u so principe, eranu vuluntarii. Vulintarii malgratu i so propii cunsigli. Vuluntarii per accumpagnallu à a morte.

È l’armate di Stega s’avvicinanu sempre di più. U sole s’abbughja. Chì bella ghjurnata.

Infine, l’armate di Stega sò ghjunte davantu à e porte di a furturezza. Orghenel IX si tene, cum’è dapoi u principiu di a ghjurnata, arrittu in cima di a so torra. Si tene arrittu, degnu, fieru, è impassibile. Micca per orgogliu, ma solu perchè hè cusì fattu u principe. Ùn calerà mai l’ochji, ancu davantu à a so morte.



3 commentaires:

  1. U ghjovanu Petru Felice ci pruponi quì un antru testu sciutu da u so imaginariu bè particulari...

    À mè mi piaci di veda nascia un ghjovanu scrittori, di vedalu spannassi è viaghjà à pocu à pocu versu a maistria di u so stilu.

    Vo chì ni diti ?

    RépondreSupprimer
  2. Tè, ni prufittu par dì : dumani è vennari i testi l'avemu (circu di fà unu à ghjornu)...

    Po' dopu s'aspittarà una ricolta nova. Parchì par avali ùn ci hè nienti in riserva...

    RépondreSupprimer
  3. Li ci vularia à scuntrà unu passiunatu di dissegnu, da dà a vita à 'ssi persunagi scemi.
    Saria curiosu di vede e so facce.

    JYA

    RépondreSupprimer