Angélique Bazziconi
À bordu di stradò, appingata à i scogli è accintulata di leccie, ci hè una casuccia di petre grisge. Hè posta à fiancu à un ortu fattu à scale duve nascenu più pruni chè altri affari. Forse ind’i tempi ci hè criscutu qualchì pumata, è ancu, ùn la socu.
Ci passu ogni matina pè andà à travaglià eppo dinù a sera pè rientre indè mè.
Sta casa m’hè sempre piaciuta ancu sè u verbu « piace » ùn hè micca propiu quellu chì cunvene. Ùn la socu micca spiegà, issa casuccia hà qualcosa chì vi ritene u sguardu, hà cum’è una forza magnetica. Eppuru ùn hà nunda di straurdinariu ; hè chjuca chjuca, stretta stretta. Ci sò dui grandi purtoni propiu di pettu à a strada. À elli dui facenu tutta à largura di a casa, ci passerebbe guasì un camiò.
À u primu pianu ci sò quattru finestrolle, da dumandà si cum’ella face a luce pè entreci tantu ch’elle sò chjuchje. Quant’à mé dentru deve esse bella bughja.
U tettu hè rossu è pare mezu infracicatu, ci hè un picculu tufone cum'è s'è ùn tittaghju era cullatu à nantu è ch’ellu s’era scurdatu di compie u so travagliu. ùn sterà tantu à falassine ma per u mumentu tene u colpu, un veru miraculu !
Mi ricordu quand’era chjuca è chì passavamu custì. C’era un pinzutu chì s’era compru a casa. Era digià anzianettu ma cum'è eiu era zitellucia, quelli chì avianu francatu i quarant’anni mi parianu vechji ronzichi. Passendu, u salutavamu quand’ell’era custì à pusà nant’a muraglietta in faccia à a so casa. Avia cuminciatu qualchì travagliu pè arangià la à u so gustu. Tandu l’ortu era pulitu, ma ùn mi ricordu micca d’avè ci vistu cresce qualcosa. Eppuru u pruprietariu zappava, zappava assai è suminava dinù. Ma in certi lochi ùn ci vole cresce nunda.
Quandu avia à pocu pressu vinti cinqu’anni, avia a brama di cumprà mi una casa. Travagliava è stava ind'è i mio parenti, averebbe fattu un picculu creditu. N’aghju parlatu à babbu ! l’aghju dettu : Sai, a casuccia di petre à bordu di stradò, quant’ella mi piace ! Da chjuca c’hè sempre statu qualcosa chì m’attira indu ste petre. S'è nimu ùn face nunda si n’hà da falà, hè un peccatu. A cumprerebbe s'è sapessi u nome di i prupietarii. Ci sò l’aiute pè rimette e case in statu, serebbe una bona, chì nè pensi ?
- Lascia corre ! Pocu locu custì ! Cosa vai à circà sempre e cumplicazione ?!
- Chì cumplicazione ? Ancu puru pè cumprà mi più tardi una casa più grande è dà quessa in affittu. Eppo ti palesu chì mi face pietà sta casa chì si ne fala..
- Ùn ti poi micca cumprà tutte e case abbandunate quantunque ! Hè a vita cusì, a ghjente more, e case falanu è nimu ùn ci pò fà nulla.
- Ma senti, l’hai cunisciuti quelli chì ci stavanu ind’i tempi custì ?
- Ùn ci stava nimu !
- Cum'è ùn ci stava nimu ?
- C’era un bancalaru. Ci travagliava ma ùn ci stava micca
- È u tippu, u pinzutu chì l’avia compra vint’anni fà, ti ricordi ? cum'è si chjamava ?
- Henri.
- Ùn ci hè più ghjuntu, serà mortu ?
- Ma chì pò fà ?! Caccià ti l’idea di cumprà custì. Brrrr
- Cum`è « brrrr » ?
- Brrr è bastà ! Parlemu d’altri affari o scimò!
Infine chì pè ùn sente più à babbu fà « brrr » è pè ùn cuntrarià lu micca, ùn aghju mai più parlatu di cumprà sta casa. Qandu ci passava, certe volte, pensava à u « brrrr » di babbu è ridia sola.
Mi dicia chì babbu, tandu, ùn avia trovu chè què à dì mi pè c'ùn metti micca i mo soldi custì.
Sò passati l’anni, mi socu maritata, avemu compru un appartamentu novu.
Annu passatu, una matina, falendu à travaglià, quale vecu ?... Henri ! Era firmatu cum’è in a mo memoria. Longu, grande, chjocchipilatu. Era à pusà nantu à muraglietta è guardava a casa, cum'è tandu quandu passavamu è c’o u salutavamu. Aghju pisatu a manu pè fà li mottu. Quant’à mè s’hè dumandatu qual’era sta scema ch'ellu ùn cunniscia micca à dì li bonghjornu. D’altronde, ùn m’hà mancu guardatu, guardava a casa capipisatu versu u tettu. Versu stu tettu micca compiu, versu stu tufone chì l'anni avianu fattu appena più largu.
Mi vulia pientà ma eranu ott'ore menu vinti, era in ritardu, è cum'è sempre, aghju filatu.
Ci aghju pensatu tutta a ghjurnata è a sera so passata ma Henri ùn c’era micca. Affaccu in caffè à sente appena s'è unu sapia duv’ellu era.
U caffè bullia di mondu, i cacciatori eranu à l’apperitivu, parlavanu di a so caccia fendu ogni rimore : i cani chì abbaghjanu, a branca secca chì scricchighjeghja, u fucile, pan pan !! Era tale una vera battuta, ma in caffè ! C’era babbu dinù .
- O ghjente, vi possu dumandà qualcosa à prupositu di a casetta di petre a bordu di stradò ?
- Qualessa ? hà rispostu babbu
- Perchè quantu ci n’hè ?
- ùn c’hè chè quella di u bancalaru ! disse un vechju. Era Ghjiseppu, noi u chjamavamu Peppu, "u bancalaru chì facie e casce pè tuttu u rughjone. Hè seppelitu indu l’ortu vicinu à a casa".
Eiu guardavà a babbu è m’hè venutu in core quellu « brrrr »... avà capia perchè.
- Sta mane aghju vistu u tippu, u pinzutu chì avia compru a casa. Hè vultatu pè vende si a casa o pè stà ci ellu ? qual’hè chì hà sa ? L’avete vistu ?
- Quale ? Henri ? M’hà rispostu babbu. Voli ride ?
- Innò ! Perchè ?
A battuta era compia è u silenziu pisente
- Sò più di trent’anni ch’ellu hè mortu u puvaracciu caschendu di u tettu d’issa casaccia maladetta!
Eccu !
RépondreSupprimerA so, parichji testi aspettani a publicazioni, ma onori à i donni è i novi affaccati.
À u ritmu d'unu o dui testi à sittimani (u ritmu chì no pudemu suvità in 'ssu mumentu), publicaremu tutta a robba in i scagni, ùn vi ni feti.
Pacenzia dunca.
MB
Angélique!!!
RépondreSupprimer...brrr ! À ringraziatti pè quessu u fremitu...
Angélique, Angélique...ci vole à dì la in furia dopu à avè lettu què !
RépondreSupprimerJYA
Gnarf gnarf gnarf!
RépondreSupprimerSocu cuntenta s'ella vi piace sta fola! Infine...fola.. pò dassi micca mouhahahaaaa
Titic ;)
Brrrrrr.....
RépondreSupprimerFrancesca