mercredi 27 avril 2011

Finimondu (2/2)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva




Zuppiccheddu l’avia fattu vede a so stanza, Fritz avia pinsatu, scuprendu la, chì custì ancu Cristofanu Culombu avaria rinculatu. Sei o sette metri quadrati, micca purtellu, un lettu di farru un pocu rughjinosu cù addossu una strapunta sicuramente lasciata da l’arcibabbone di i dui omi. In pianu, a vistica nera d’un focu, avia dumandatu ciò ch’ellu era. « C’est…A rata…Ici c’était un seccu avant. » Dopu à ‘ssa spiecazione linda, Fritz ùn avia più fattu dumande, li si paria d’avè capitu chì u mappamondu ci vulia à brusgià lu supitu vultatu in casa soia. « Manghjemu…On mange d’ici à peu. Je t’appelle… » Tuttu ciò ch’ellu vinia di vede è sente ùn dava tantu appitittu à Fritz, ma a fame c’era è po, ùn avia ancu vistu a carta.

Suppa, sirvuta nu piatti di u stessu serviziu c’à u vichjeru di prima è carne purcina astrita à u focu è lampata nant’à u tavulinu, eccu la a carta. « Sciluuupuuu, sciluupuuu » Era stata, à pocu pressu, a sola cunversazione di u ripastu. Dopu à avè capitu quant’ella era difficiule à magnà a suppa senza chì a cuchjara tucchessi a bocca, Fritz s’era risicatu à parlà. « Y a-t-il moyen de louer un quad par ici ? J’aimerais bien faire un tour demain, dans la forêt. » A custigliola chì Cosimu ruzzicava era vulata à sin’à un cane chì durmia in un scornu. Strignia a so cultella è vardava à fritz cù l’ochji scemi. « C’hà dittu ? » Zuppiccheddu, paria ghjustu di ciarbellu ma avia una spezia di bon’sensu naturale è avia intesu u periculu. « Nudda, nudda, lascia corri » Un angnulu era passatu, di corsa sarrata. « Demain, on tue les cochons. Ch’elli brusgiani in infernu cù i so quad ! » « Oui, demain, après que tu auras dormi bien, tu viens voir comme on tue les cochons. » Fritz avia ricusatu l’acqua vita è s’era chjinatu, in pianu nant’à u so mantellu è avia aspittatu u sonnu.

« Frittu, Frittu ! Hè ora, c’est heure ! » Fritz vardava a so mostra, 4 ore è mezu. Mancu u tempu di mette si nant’à i so pedi, Zuppiccheddu sbulava in camara. « T’es tombé du lit ? Y faut faire cas o Frittu. »
In cucina c’era Cosimu chì tinia u stessu discorsu c’à quellu di a viciglia, ma ‘ssa volta era caffè. Una oretta dopu, s’eranu messi in strada per andà à sin’à a casetta di i porchi. Longu u caminu, Zuppiccheddu avia spiecatu à Fritz chì u so fratellu era u più forte per tumbà i porchi. Cum’è ellu ùn ci n’era, « Mazza farrata » u chjamavanu in cantone. Ùn avia mai mancatu u so colpu, una mazzata è u porcu falava, seccu cum’è un chjodu. Qualchì volta, Cosimu u lasciava scannà l’animale, ma a mazzata in fronte, quessa, mancu pinsà ci di lascià la à un antru. « Autant y te laisse le scanner à toi. Demande.» Fritz viaghjava dumandendu si perchè chì c’era bisognu di fà passà un scanner à i porchi nanzu di tumbà li, forse per vede s’elli eranu malati è ùn intusicà a ghjente.

Ghjunti ch’elli eranu sopra à locu, Fritz avia ricunnisciutu supitu i sei purchetti ch’ellu avia scupartu u ghjornu nanzu. Si dicia chì i panioli à a cicculata avianu da esse vindicati oghje.
Era tuttu prontu, azzingate à un palancatu, c’era una pochi di canapi liati à astre è tantu tagliole per pudè appingà l’animali dopu amazzati. Sottu à ogni liatoghju c’era un stagnone prontu à ricote u sangue. Sei porchi, sei stagnoni, tuttu prontu.
Cosimu è Zuppiccheddu s’eranu fatti entre è Fritz, chì principiava à discità si, vardava u spitaculu. Zuppiccheddu chjappava un porcu per una patta, u si tirava à sè, pusava in tarra, infine piuttostu in fanga, strignendu a bestia contru à u so pettu mantinendu là ancu ella di culu in pianu. È a mazza falava, passava à un ditu di u capu di Zuppiccheddu è minava a fronte di u corciu purchettu. « Piglia ti…Prends toi ça ! » Avia dettu Zuppiccheddu lampendu una uchjata à Fritz. Avà quattru porchi eranu appesi è Fritz avia capitu chì nanzu, Casimodò ùn amintava mancu à pena a radiulugia.

Cosimu stava à pettu imbuffatu, fieru di fà scopre a so cumpetenza à ‘ssu turistu. Aspittava a so quinta vittima minendu di pede in tarra. U so fratellu l’avia chjappu è u tirava. Quessu era più mastinu, u più vechju sicuramente. Zuppiccheddu avia sculisciatu è l’avia cappiatu. Una siconda l’animale avia forse cridutu di salvà a so pelle, ma Cosimu avia pisatu a mazza è l’avia fatta falà cù una pricisione scirurgicale nant’à a capaccia. « À u volu ! Au vol ! » Era ancu più fieru è lasciava corre una risa grassa è petricosa. Ùn s’era micca arvistu chì u so fratellu si vultulava da a pena. « U mio polzu, puttana inculata m’aghju tortu u polzu » Vardendu à fritz cù l’ochji di l’addisperu avia ripitutu « Putain enculée, je m’ai tordu le… » Cum’è a parolla ùn vinia, scuzzulava a so manu sottu à u nasu di u giuvanottu chì era à l’orlu di svene si.  

« È avà cumu femu per l’ultimu ? Sì veramente un sciappa cuchjara ! » Cosimu avia postu u so sguardu nant’à Fritz è quellu avia capitu supitu a so pinsata. « Pas question vous rigolez ? » « Pas souvent… » avia rispostu l’ercule. Dopu à una neguziazione degna di i cunflitti suciali i più arrabbiati, Fritz s’era ritrovu i pedi in a fanga à corre appressu à l’ultimu porcu. S’era strallatu duie o trè volte nanzu di riesce à piglià lu. S’era trovu ancu à cavallu à l’animale è pinsava à ‘ssu stallone neru ch’ellu bramava di dumà in i so sogni. Avà u tinia u più forte ch’ellu pudia, ma era cupartu di fanga ancu ellu è sguillava cum’è una savunetta. C’era mancatu pocu ch’ellu u cappiessi parechje volte è Cosimu sintia cullà l’impacenza. È po s’era calmatu d’un colpu, avia capitu forse, chì a so sorte era sugillata, ch’ella ùn valia à zirpittà tantu. Cosimu avia pisatu a mazza, stava appesa è Fritz aspittava ochjichjosu chì u martoriu pigliessi fine. « Aiò, tiens le bien ! Si y bouge, je vais frrrrapper à toi ! »

In più bella, u curghjolu chì tinia e braghe troppu larghe di Cosimu s’era strappatu. Si truvava in una pustura strana, i bracci pisati cù a mazza in aria, i pantaloni nant’à i scarpi è vinutu à ghjornu u rigalu rancigu chì a natura l’avia fattu. Qualcosa chì ùn avia nisunu raportu cù u restu di a so parsona. Dopu à u siscu di a suspresa, Fritz s’era messu à ride, à spanzà si ancu. Avia lasciatu scappà u purchettu è insignava à Cosimu cù u so ditu, ridendu è capighjendu ver’di Zuppiccheddu chì ellu ùn ridia mancu à pena. Cosimu ùn avia micca l’abbitutine di pisà a mazza per nulla. Quand’ella falava era per tumbà è basta. E ‘ssa volta torna era falata cù a pricisione d’unu orilogiu sguizzaru. « Ahè ! Hai fattu a toia avà »  dicia Zuppiccheddu vugulendu di tondu. « Cumu emu da fà avà ? Ùn hai appruntatu c’à sei stagnoni… ».

3 commentaires:

  1. e passate trimende chì anc'appena m'assufocu di risa : In pianu, a vistica nera d’un focu, avia dumandatu ciò ch’ellu era. « C’est…A rata…Ici c’était un seccu avant. » Dopu à ‘ssa spiecazione linda...

    « Autant y te laisse le scanner à toi. Demande.» Fritz viaghjava dumandendu si perchè chì c’era bisognu di fà passà un scanner à i porchi nanzu di tumbà li...

    bravu, testu à tempu passiunante comicu è spaventosu :s

    Titic

    RépondreSupprimer
  2. Ghjà publicatu annant'à u Foru Corsu, ma cù l'autorizazioni di l'autori, ci piacia à traspurtallu dinò quì.

    MB

    RépondreSupprimer
  3. È avemu fattu bè, vista a fraquintazioni (390 pagini visti u 27 aprili !).

    MB

    RépondreSupprimer