mardi 29 mars 2011

A petra senza nomu

Una nuvella di
Stefanu Cesari

A petra era sempri stata quì.
È ùn avia mai avutu nomu.

Cussì parlàiani l'aienti à veghja. Èrani tutti accolti indè Petru Antone Morelli, dettu « cicciu ». Tutti, i vechji com'è i ghjòvani. À raghjunà c'erani  : Orsu Andria Marini, u più largu di spaddi, u più forti, a più grossa boci di u locu, u capu ; i dui fratedda Luiggi, Donu è Filippu, ch'ùn facìani che à taddàssi a parola l'unu è l'altru ; Ghjuvan Ghjaseppu Valli, dettu « Mirra », parch'iddu tiraia bè ; c'era Eliseu Mambrini, dettu « Lunghinu » chì sigaia più legni che quidd' altri cù i so braccia longhi è a so scatarpia ; à cant' ad iddu à pusà c'era una barbabianca, un omu anzianettu, ochjifinu. Santu Vesperini si chjamaia. Ma tutti u chjamàiani « Fàia » è nimu sapia parchì. Certi diciani ch'idd' era una trasfurmazioni di « favula », vistu chì l'omu avìa sempri sapiutu cuntà i stodii. Era u so donu, u so talentu. Era rinnumatu, iè.
È po scantatu è chì staia à senta capizendu, c'era u tontu. Iddu, u so nomu, tuttu u mondu l'avia sapiutu un ghjornu, è ugnunu facìa neci d'avèllu sminticatu. Cont' è ch' iddu ùn fussi mai asistutu. Da tutti, u tontu era chjamatu « Manonu », par via di i so mani, tamanti, sprupusitati. Quandu s' hà mani cussì, ùn si ni sà chì fà. Tuttu u mondu u taruccàia : « ò Manò, ùn ci hè mancu piazza in istacca, duvi i vol' metta sti padeddi ??? » è iddu ridia, a sciuma à i labbra, avvizzu ch'iddu era à u capu di trent'anni. Era bravacciu. Vulia sempri essa ben' vulsutu. Facìa un pocu di traversu. Di tantu in tantu u chjamàiani ch'iddu dessi un pugnu in capu à un viteddu. Iddu, staia à senta, è circàia di fà.

« È 'ssa teghja, alora ? Vi rinditi contu, ùn hà mai avutu nomu ?! »

Era statu Orsu Andria à parlà. A 'nfrasata era cascata trà l'òmini com'è una petra 'n u lavu.
U sughjettu di tantu in tantu vultaia. Una sera à  l'annu, in 'ssu pasciali di carbunari, persu à a strema cunfina furestera di u locu. Ùn ci era quì ch'e u travaddu, pinibuli, è ciò chì l'omini pudìani cuntà pà accupà u tempu chì firmaia. A teghja t'avia una piazza particulari in i stodii, i lighjendi è i stalbatoghja. Postu chì stodii ùn ci n'era à u so contu. È sta sera Orsu Andria avìa dicisu d'imbistià un pocu u so mondu cù l'affari.

« alora, po, qual'hè chì t'hà calcosa à dì ??? ùn vali à fà l'astuti si nimu hè capaci di chjarià un pocu a quistioni. »

nimu bruddicàia, à a boci di Marini, mancu i dui fratedda Luiggi, chì d'abitùdina, siccàiani l'àrburi. Manonu sintìa chì u pisciu li vinia. Orsu Andria lampò un ochji narbosu à a cumpagnia accolta passènduli in rivista, à Morelli, Donu, Filippu, Mirra, Lunghinu è u tontu, pà addrizzàssi infini à u vechju Fàia.

« è tu, chì ni sa' quant'è setti, chì dici ? Ti ni sta' a bucca à sbalatronu com'è sempri. Dìcci calcosa, pà una volta o sapientò ! »

a faccia di u vechju ùn palisàia nienti. Com'è si mai una risposta avissi da vena. È po l'ochji strinti, castizendu, feci gestu. S'appruntàia à dì calcosa.

« basta à invintallu. »

u silenziu di l'òmini. Iddi, ùn ci avìani mai pensu.

« invintà chini ? U nomu, dici ? »

« iè, u nomu 'lla petra »

Un surrisu un pocu di traversu avìa schilfatu a faccia di Marini.

« và bè. Ti docu una sittimana. Tròvaci ghjà un nomu, è supratuttu una stodia ch'e no pòschimi cuntà ! Vistu chì tu sè cussì forti... ». a sintenza sunàia, tosta, com'è a fini di a veghja, chì dopu à quissa, ùn c'era più tant' affari à aghjustà. Ugnunu hà salutatu, è po, unu impressu à l'altru, sò surtiti senza più parlà, colti da a notti. Marini era cuntenti di u colpu. U vechju, ùn si sapìa, ma duvìa sicuramenti rifletta. L'altri èrani ghjà fribbosi d'aspittà. Una sittimana. Bah, passària in furia.
Ùn c'era che u tontu. U tontu, iddu, sunnìaia. Li rivinìani certi affari in capu di quand'iddu era ziteddu, una volta c'era un rè, chì manghjàia quant'è trè, quant'è trè, quant'è trè, chì manghjàia, chì manghjàia, oh fola fuletta, iè una fola, oh, una fola, li sarìa piaciutu d'invintalla, a fola, è di cuntalla a sera à veghja cù tutti quidd'altri chì stani à senta senza rida oh fola fuletta iè li sarìa piaciutu, li saria piaciutu.

***

Era presu da ciò ch'iddu facìa. U rochju ch'iddu t'avìa in i mani, ghjà mezu scurticciatu, farìa a traversa di u mulinu. Dopu, andarìa à circà dui pezza infurcati, di scopa, par sustena tuttu. I pala di a rotta, i faria cù una pìccula branca d'alzu, tènnara dà pudè essa taddata bè. Invinuchjatu à cant'à u riu, sintìa u frisciu di l'acqua. Facìa bonu. Quand'idd' avarìa finitu, piantarìa u tuttu, u locu, ci vularà à scèddalu bè, chì l'acqua ci fessi un ciòttulu. È dopu, più dopu, una volta chì u mulinu avarà trovu a so piazza par pudè ghjirà, vultarìa in casa. Supratuttu, essa in casa nanz'à babbu. Babbu hè gattivu, certi volti è ùn sapemu parchì. Nimu pò sapè, nimu pò parà. Mamma ùn dici nienti. Mamma ùn dici mai nienti, mà mamma ci voli bè, c'inciuffemu suventi 'n u so scusali par senta u calori di u ventri iè mamma ci voli bè. 'Ssa pinsata avìa fattu chì a mani s'era arristata di zuccà. Ma avìa duratu pocu. Tuttu s'era ritrovu à a so piazza : u soli, l'acqua chì murmutughjighja, u prughjettu di u mulinu. Tuttu avìa cuntruibuitu à u fattu d'ùn sentasi micca à daretu una prisenza, è po una forma chì stringhji forti a faccia, ma dura pocu, ùn si pò più rispirà, u mulinu, ci vol' di finiscialu, qual'hè chì l'hà da finiscia, si perdi u sintimentu, mancu u tempu d'avè paura hè umbra.


***


À Lena Marini, li s'era parsa di mora, quand'iddi l'avìani trovu.

Dopu d'avèllu aspittatu. Dopu d'avèllu circu. Eccu a fini. U ziteddu era quì, nant'à a teghja. Hè u babbu chì s'avvicina, idda ùn ci riesci micca, ma fighjola, stranamenti l'ochja ùn sò micca pien' à làcrimi, vidi tuttu è senti tuttu, più ch'e mai. Drintu è fora di a so parsona. Hè u babbu chì s'avvicina è circa di sisiscia u corpu, u stacca da a petra, u sangu ch' hà cupartu tuttu hà cuminciatu à siccà. In i mani di u babbu quiddu corpu biotu. Sbiutatu com'è un agneddu. Ferma a puppàtula biota di u corpu. Madonna un ghjornu 'ssu corpu hè statu u me fiddolu, è t'ani cacciatu cor' è curata u me fiddolu t'ani cacciatu l'ochja, ani lampatu i to pulmona in calchi vadina u me fiddolu è t'ani stesu quì, senti u silenziu nisciuna parola ugnunu mori un pocu cù noscu u me ziteddu u babbu ùn trimmulighja micca hè Lena chì cumencia à circà 'n u sguardu di l'altri a fini di 'ssu mumentu, ch'ùn hà da mai da finiscia, circà in l'ochja 'lli so paisani u comu u parchì u nanzi è u dopu è ùn si sà chì segnu ch' a pudarìa salvà senti indè l'altri donni u brionu chì veni da u fundu di l'anni è tutti 'ssi facci grisgi chì si buliìghjani, ugnunu smurfiatu da l'asempiu stesu nant'à a petra fora che u tontu chì ridi è sbavacciulighja, u tontu ch' hè cuntenti chì sta mani passàia 'n carrughju cù un saccu in ispadda culmu à sicreta, è passendu pinsaia à quidda petra chì avali lucichighja hè cuntenti senza sapè, com'idd' hè stranu u ziteddu biotu, chì n'avarani da fà, avali u tontu hè cuntenti a petra lucichjighja nera è sempri un pocu russa talmenti cuntenti ch' ùn si n'avidi micca di u primu colpu chì veni, ma ùn basta micca sta suspresa à cacciàli a so cuntintezza hè u sicondu cazzottu chì u faci falà, è avali ùn si ricunnosci più à nimu in l'uscurità chì veni, a sinsazioni prima hè com'è l'acqua calda chì ti brusgia un pocu è po t'avizzi, è ci voli un certu tempu nanzi chì l'idea 'llu dulori ghjunghji à a cuscenza è tandu si pugna à ritena calcosa chì tuttu cumencia à scappà è ciò chì ti passa pà u capu sò 'ssi membra ch'iddi ti taddani mentri chì tu provi à parlà è a faccia di Marini và sapè parchì a vidi bè avali è po a petra di fola fuletta è 'ssu gustu di sangu in bucca u t'eri sminticatu avali ti volta è pò chì quandì ùn ci hè più corpu par dì ?


***


I muschi bufunìghjani nant' à u cuparchjulu in farru di u stagnalonu. Ùn hè nienti.

Iddu, ùn ci hè micca andatu, si n'hè statu in casa, ma hè cont' è ch' iddu ci fussi statu. Ciò ch'iddi hani fattu, ciò ch'iddi hani dittu, a sà.

Ma par avali, si senti bè, hè suddesfu.
Di com'idda hà d'andà, a stodia, l'affari di u nomu.
T' hà cunfidenza in a mimoria di l'òmini.

Netta pacinziosamenti  i so farra. Accanta tuttu bè. Iè, u vechju Faia hè cuntenti.


2 commentaires:

  1. È avali sò 20 l'autori annant'à T&F !

    Mandeti puri i testi, chì a riserva cummencia à assiccassi...

    MB

    RépondreSupprimer
  2. Diàmine ! Hè da veru gattivu è sinistru l'affare bench'ella sìa bè cuntata quella storia maladetta. Ma dìtemi ghjà hè bè l'anzianettu ch'hà almanaccatu tuttu à modu soiu per fà chì oramai quella techja senza nome anch'ella àbbia 'qualcosa à cuntà' à veghja ? Ssa nuvella vostra pare ch'ella sveli 'qualchì acqua durmenta fatta omu' chì cogliendu u ventu si sfoga senza teme nunda datu chì intornu à ellu ci hè dighjà un reu natu da pagà u feu ! Ma pò esse dinù ch'eo mi sbagliu. Vi filiciteghju quantunque incù l'umbrachjule à fiori di pelli ...

    RépondreSupprimer