mardi 2 novembre 2010

Bosforu

Una nuvella di
Petru Larenzu Santelli














U russighjamentu di u ciuttà di u sole chì infiara u Bosforu invadisce a mo cellula.
U fiume si stende cum’un serpu innoratu in a cità infiurinata è carca di lume.
À a malincunica chjama di u Muezzinu rispondenu e note latine di e campane di qualchì cattedrale chì si ritaglia nantu à l’astra ripa.
Cum’è per ùn stà in restu, ribumbò da luntanu u cornu di una sinagoga.
Ghjè l’ora serena duve si sparghje a chietudine è u calmu inde tutte l’anime, duve s’intruduce in ognunu a dulcezza.
Sta stonda ciutta ogni persona inde u riposu è u benistà.
Nisunu essere ùn pò stà insensibule à st’ambiu di pace è di serenità.
Nimu.
Nimu fora di mè.

Tante volte aghju cavalcatu di pettu à l’Astru chì cala à punente per raghjunghje ti, u celu sottu à u corpu di u mo Akhal-Tekè, figliolu di u ventu.
Tante volte mi sò imbriacatu à a brina ghjucarina, u core battendu à u ritimu di e quatru furcute pichjendu in terra.
Tante volte aghju imbulighjatu i mo capelli à a so criniera, a mo guancia di pettu à i musculi di a so cullaghjina putente.
Tante volte, divuratu d’impacienza, m’hà intesu mughjà à a vita u to nome.
U fraiu di u so galoppu sfrenatu chì martellava a steppa ribumbava in a valle.
Sapia chì l’amore mi cunsumava è ricusava di beie à u guadu per riparte più prestu.
À l’attrachjata, cuntemplava infine l’infiaratura inde i to ochji ardenti.
E sette culline rinviavanu in ribombu i nostri suspiri framischjati.

Tante volte t’aghju pussessu di pettu à l’Astru chì cala à punente, u mele in a to bocca è in u to corpu.
Tante volte mi sò imbriacatu à u to soffiu, u core battendu à u ritimu di i to petti pichjendu nantu à a mo petturiccia è di e to mane chjudendu si nantu à i mo reni.
Tante volte aghju intricciatu i mo capelli à e to treccie, e mo labbre appiccicate à u to tuppezzu offertu.
Tante volte, brusgiendu d’impacienza è di desideriu, t’aghju mughjatu u mo piacè.
Tante volte u fracassu di i cavalli di u Sultanu chì vultava di caccia m’hè ribumbatu in capu.
Tante volte avemu trasaltatu è trematu d’esse scuperti.
Fin’à quellu ghjornu.
Fin’à quella sera chì a guardia m’aspettava.

U russighjamentu di u ciuttà di u sole chì infiara u Bosforu invadisce a mo cellula è incende i mo ricordi è i mo sensi.
Aghju da more dumane à l’alba.
Aghju da more dumane à l’alba ma ùn temu a morte.
Aghju da more dumane à l’alba, ma ùn temu a morte chì a vita m’hà abandunnatu.
Seraghju squartatu dumane trà quattru cavalli.
E so furcute anu da pichjà e chjappette in a corte di u Palazzu.
È puru issu straziu mi pare dolce di pettu à u dulore chì mi taruleghja.
Seraghju squartatu dumane ma ùn tremu micca chì una parte di mè m’hè stata dighjà sradicata.

2 commentaires:

  1. A i visitori di 'ssu bloggu : emu prugrammatu 25 missaghji da affissassi annant'à a prima pagina di u bloggu, ma ùn si ni prisenta chè 9... Forsa u lungori di i testi. In tutti casi u prublemu ùn l'emu ancu risulutu...

    Sì calchissia ci pò aiutà hè u ben vinutu...

    Aspittendu d'arrigulà 'ssu prublemu : pà veda i testi più anziani ci voli à falà in bassu di a pagina è pichjà annant'à "messages plus anciens".

    Cussì par avali ci truvareti Scontra Salvatica è Ricordi di Sternà.

    A ringraziavvi.

    A ringraziavvi.

    RépondreSupprimer
  2. un testu ch'e cunniscia in a so versione francesa una maraviglia

    Culomba

    RépondreSupprimer