jeudi 4 novembre 2010

Ultimu ghjornu


Una nuvella di
Guidu Cimino

A sapianu tutti ch’ellu era quì dentru.
È ellu sapia ch’elli sapianu.
Parechje volte l’avia intesi parlà : - «sorterà da solu, sorterà...»,  - «ùn ci hè più tantu ad’aspettà...»,  - «u quindeci o u sedeci, à u più...»
Ma ellu hè più forte chè ciò ch’elli pensanu tutti. U 15 o u 16 ? Hè capace di tene assai assai di più... Da manghjà è da beie l’hà... S’ellu li garba pò stà quì sin’à u 20 o u 30... è ancu di più... Ma serebbe troppu periculosu è quelli fora anu i mezzi di lampà lu via.
Paura un’è hà. Dapoi u tempu ch’ellu era piattu quì dentru s’era avvizatu à tutti issi chimichi ch’elli usavanu. Ma per ùn esse intimuritu ùn era micca scemu ; si dubitava quantunque chì, u megliu per ellu era di sorte nanzu d’esse impuzzicatu da tutti issi prudutti.
In fatti, l’idea di sorte un ghjornu o l’altru l’avia fatta soia. U 15 o u 16... o puru u 20... ùn ci hè speranza di stassine quì dentru sin’à a morte. A vita hè fora. Eppò quelli chì l’aspettanu ùn serebbenu tantu mastini s’ellu surtia da solu...
Senza troppu pensà ci, avia diggià decisu di sorte dumane. U 10 !
Quelli fora, ùn l’aspettanu u 15 o u 16 ? S’ellu sbocca u 10 è fendu abbastanza in furia serebbe ancu capace di scappà è di nascondesi in un altru locu ancu più scunnusciùtu. Á pensà ci, li scappava a risa. U musu di quelli fora ! S’ellu sorte in tromba, à tronca chjavette è ch’elli ùn fussinu capace di chjappà lu, chì sbilligata !... è chì gioa ! Si vede digià sguigliàssi à mezu à l’anche di quellu chì s’avvicina u più di a surtita, sguille da e mane di u secondu... i sapientoni ! Quelli chì sanu tuttu nantu à ellu, chì u cunnoscenu megliu chè mamma ! S’ellu pudia, puru una volta solu, cugliunà li, piglià li in burla, si ferebbe guasi chjappà più vulenteri...
Hè decisa ! pruvà, po l’hà da pruvà ! È s’ella gira male, trippa ! Dumane sorterà ! Ghjè l’ultima notte ch’ellu passa quì, à l’agrottu, luntanu da tuttu. Sta sera vole manghjà è beie da spanzàssi. S’ella si trova si sciaccherà ancu una candella d’issu vinu chì li face vultulà u cerbellu. Quale a sà ? C’un pocu di furtuna... L’hà digià tastatu, u vinu. Dui o trè mesi fà. Subitu, u gustu ùn li garbava tantu ma dopu à un’è poche di minute si hè pigliatu un gira capu cusì dolce, cusì suàle. U mondu li paria cambiatu. Ancu quelli fora ridianu è cantavanu. Tuttu era allegru ed’ellu si sentia bè... Pensendu à u vinu si misse à calcighjà cum’è un martellatu, cum’è per dà si curagiu... è sentia quelli fora pigliati da l’affolu : - «Mi pare chì vene», - «Site pronti ?» - «Attenti chì vole sorte».
Un mughju di donna u fece calmà.
Silenziu. Pace...
Ùn li piace micca à sente stridà issa donna impaurita. Ma li tocca à sorte, sopr’à tuttu chì quelli fora ùn l’aspettanu più, cugliunati ch’elli sò. Ellu per esse prontu hè prontu. Basta à vulè lampàssi capunanzu versu à a surtita. Senza più riflette, pigliò u so fiatu è...
UNU, DUI È TRÈ ! ! !
Fù cum’una fucilata ! Si ritruvò fora, accecatu dà tanta luce, u fiatu in bocca è un freddu da cutrà li u sangue à dossu. Fù aguantàtu pè i pedi, pisatu in l’aria cum’è un trofeu di caccia. A cannella ingurgata, i pulmoni vioti. Si sentì minà una manata nantu à u spinu è tandu si misse à pienghje cum’un criaturu.
   «Ghjè un’omucciu ! ! !»

Sicura chì sò un omucciu ! Chì cridiate ch’o fussi ? Un cane ? Una farfalla ? Una scimia o una donna ? M’avete aspettatu tantu tempu senza sapè quale era ? Induve sò cascatu ? Cume possu esse statu cusì stupitu da fà mi chjappà d’issa ghjente ignurante è tàlpa.

Si sentì pone annantu à un pettu tepitu, accarizzà u so capucciu bagnàtu è, stancu mortu da tamantu viaghju chjudendu l’ochji si fece una sunnata.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire