mardi 29 novembre 2011

Annovra (1/2)

Una nuvella di
Ghjuvan Francescu Rosecchi

Si conta chì Apulloniu hè in rilazioni cù una strana cuntrata di u sittantrionu dund’eddi campani l’Iperburei, zuffi di canti è di baddi è scantati da a vichjara è a morti.

Anciclupidia di i Rilighjoni

 À u ritornu di quidda nuttata di cundotta faticosa, un beddu spuntinu l’aspittava, à tempu à un pacchettu novu novu di Gauloises cù i filtri. A so faccia russiccia accusava una stancaghjina fisica generali, solu u surrisu anghjelicu di Joanna vinia à dà li qualchì ricunfortu. Vinia d’abbuchjà si sei centu ottanta setti chilometri à cunducia u so camiò, è c’era vulsutu à livrà à Morlaix in extremis, i cumandi avendu presu u ritardu dopu à un errori di pagamentu. Ci vularia po’ ad avè  cuscenza di l’ingratitudina di ‘ssu lavoru, di i prissioni pirmanenti, senza parlà di a cuncurrenza di i scioffori slavi chì filani nant’à i stradi, ch’ùn dormini mai è chì pisciani in i buttegli.

Biscotti, dulciumi, buttiru, latti friscu, suchju di raghjoni si spachjavani da livanti à punenti nant’à a tola di a cucina. Mentri ch’eddu circava d’ingutta si u so cunculeddu di latti, s’allampò annant’ad eddu pà circà d’abbraccià lu è d’appughjà i so capeddi biondi contr’à u so pettu, a chjoma luminosa si ni falava è s’atturcinava annant’à a so tamba addurata, ùn purtava chè un calzuneddu rosu scialbidu è un tee-shirt di notti annant’à qualissu era stampata l’imagina d’un’ acquarella chì raprisintava una filucca in altu mari nant’à un fundu turchinu. Nantu era scrittu Atlantica. Ùn mancava nemmenu di fà li senta u calori di u so sessu contr’à u so ghjinochju. Asciuvò i so mustacci neri è s’accesi à modu miccanicu un’ ultima sigaretta, decisu ch’eddu era ad offra si i pochi ori d’un sonnu riparatori. Joanna sarà in corsu da quì à un’ uretta, faccia à u so prufissori di scenza ecunomica, affiancata da a so cumpagna Sylvia, fendu neci di piglià i noti nant’à u tema di a crescita è di u sviluppu. Sylvia hè una femina sfacciata, ma ridona, amichi pocu è micca, fora chè quissi filtrati à colpi di prumessi zitiddeschi. Ùn triga à schirzà a virilità nascenti di i masci chì a temini. U tintu Thierry a s’era intesa bè, u s’era strascinatu in camara dund’eddi s’erani scantati mentri una festa, ch’eddu surtissi a robba, po’ l’avia un pocu palpulatu senza cunvinzioni. U lindumani avia intrunatu i lochi chì non solu u minchju di Thierry era minori chì ni siamu salvi, ma ch’in più era moddu è ch’eddu puzzava. Vi pudeti figurà chì u ghjuvanottu, sucialmenti, era mortu pà uni pochi d’anni. Sylvia si risirvava pà dopu à u liceu, u so tippu saria bidduchju è astuttu, astuttu sopratuttu. Si pudia permetta ‘ssu genaru di sonnii, era bella in tuttu è t’avia u spiritu, ni duvia fà bavià à dicini, masci è femini, par tutti i mutivi pussibuli.

- Chì ai u me cori, stamani ?
- Ecunumia, è dopu matematichi. A sa’ stu prufissori di matematichi, quiddu minori… ùn arresta di fighjulà mi u culu, ùn si sgena mancu, com’è s’e’ era una femina in carrughju. Allora m’arcu quand’e’ m’arrembu à a tola l’aria di nudda, è quantunqua u frasturneghja. È fighjula ancu u culu d’Alina… È sa’ ci cuntavamu i sonnii incù l’altri, vedi, par mè ciò ch’hè bizarra hè ch’e’ sunnieghju in silenziu, infini, in i me sonnii l’aienti si dispiazzani, pensani à certi cosi, a sò ch’eddi pensani à certi cosi, hè troppu bizarra… ma ùn parlani micca, hè com’è in i filmi d’innanzi, hè troppu bizarra…

Serghju pinsava à u prufissori sporcu, n’eru fieru ancu puri primittindu d’andà à spaccà li a tencia cù u criccu di u camiò, ma quissu chì n’era ghjilosu da veru era piuttostu quiddu tippu di l’ecchitazioni. Trenta sei o trent’ottu anni, à pena più ghjovanu chè d’eddu, mancu di più, bellu è atleticu, cù a riputazioni di u cunsumadori di ghjuvanetti. I poltri erani abbaraculati, com’è privi d’ogni albitriu, è pronti à lascià si fà. Ciò chì u stunaia era l’assenza di scrupuli di ‘ssu ghjacaracciu, è ùn timia mancu di piglià si una tribbia da un babbu o un frateddu. Forsa ch’eddu era più immaturu chè carranciu. Serghju sapia chì ‘ssu tippu t’avia i maneri d’un gurù, è ùn li piacia mancu appena ciò chì, da più à menu, s’assumigliava à un parlaccionu. Eddu stessu era piuttostu di quiddi muti, burbuddonu ancu di i volti, à u puntu di passà pà u zotticu parfettu, o meddu, pà una rubbaccia antipatica è brutali. U so aspettu fisicu ùn aiutava mancu, era abbastanza quatratu, rossu di peddi, i capeddi lisci lisci è castagni chjari, i so ochja erani sempri à achià, circataghjendu da partuttu com’è quissi di i cateddi.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire