vendredi 29 avril 2011

Peccatu

Una nuvella di
Jo Antonetti

Lurenzu sì discitò cun pene in ogni locu. Avia u so da fà à apre l’ochji, un dulore stranu in fondu di e reni, è u fretu nù u spinu cum’è quand’ellu si stracquava nant’à i pentoni di u fiume per fà e so sieste.

Pruvava à ramintassi a surtita di a veghja,  ma  ùn s’arricurdava di nunda, solu d’esse entratu nù un pub scantatu in i carrughji bughji di a vechja villa, un pub grisgiu senza musica nè musicanti, senza mancu clienti, solu u patrone, un omatale cun una faccia chjosa, è u servore chì era u cuntrariu assulutu di u so patrone, ma for’di quessa, nunda, u bughju. A sborgna duvia esse stata di quelle.
Aprì l’ochji. Ùn era micca nù a so camara,ùn era manca nù un lettu, era chjinatu in terra, spugliatu in cristu, e mani liate à catene appicate à u muru. Avia da chjamà, quandu a porta s’aprì, lascendu entre un lume rossu, seguitatu da dui omi vestuti à frate.

Quale site ? Induve sò ? Cappiatemi.

Senza dalli capu, l’omi sfacenu e liaie, arrizzanu à Lurenzu è li mettenu un paghju di manette è u puntanu in davanti, traversanu un curridore longu alluminatu à candele, piantanu davanti à una porta doppia di pinu, unu di i  frati pichja trè colpi secchi.

Entrate simu pronti, risponde  una vucetta da nentru.

Puntanu a porta, è leanu à Lurenzu nant’à una croce di sant’Andria po senza mancu un’ ochjata à l’omettu chì s’avvicina di a croce si licenzianu.

Chì mi vulete ? Chì facciu quì?

L’omu s’avvicina, Lurenzu ricunnosce u servore di u pub,piatta a so manu manca nù u spinu, cù a manu diritta li carezza a faccia.

Peccatu chè tù ùn sia di i nostri.
È quale sò i toii ?
Un possu dittila, piglierebbi troppu risichi. Avà tira a lingua per piacè.
Vai è pigliatila in culu
Un m’ublicà micca à fattila sorte di forza.
Ch’ai da fà tù, sì una scrizzula. Puru liatu ti crepu in co….

L’omu avia pigliatu in manu u minchju di Lurenzu è cun u paghju di trisori ch’ellu piattava nù u spinu, li avia tagliatu a punta. U sangue zirlava per ogni locu, Lurenzu avia ghjimbatu u capu è mughjava cum’è un persu,  l’omu u chjappò per a cannella, per fallu piantà li cacciò a lingua di bocca è a tagliò d’un colpu seccu.
Lurenzu s’avia da svene, ma à u rimore di a  porta sbattuta contr’à u muru, luttò per vede s’ellu ùn era qualchì aiutu chì venia à salvallu. Era u patrone di u pub.

Ùn hè ancu finitu stu tazzu ?
Ié o maè, n’aghju per pocu.
Hè quellu d’eri sera?
Ié o maè.
U metterai cun l’altri quand’è t’ai finitu. Peccatu ch’ellu ùn sia statu di i nostri, ci simu campati cun ellu eri sera.

Surtì sbattendu a porta. L’ochji sburlati di Lurenzu fidighjavanu u servore cherendu spiecazioni, peccatu peccatu muvrunava quellu, poi surtì un stilettu è scannò à Lurenzu, lascendulu senza risposta, cù i so ochji sburlati d’animale impauritu.

1 commentaire: