mardi 29 novembre 2011

Annovra (1/2)

Una nuvella di
Ghjuvan Francescu Rosecchi

Si conta chì Apulloniu hè in rilazioni cù una strana cuntrata di u sittantrionu dund’eddi campani l’Iperburei, zuffi di canti è di baddi è scantati da a vichjara è a morti.

Anciclupidia di i Rilighjoni

 À u ritornu di quidda nuttata di cundotta faticosa, un beddu spuntinu l’aspittava, à tempu à un pacchettu novu novu di Gauloises cù i filtri. A so faccia russiccia accusava una stancaghjina fisica generali, solu u surrisu anghjelicu di Joanna vinia à dà li qualchì ricunfortu. Vinia d’abbuchjà si sei centu ottanta setti chilometri à cunducia u so camiò, è c’era vulsutu à livrà à Morlaix in extremis, i cumandi avendu presu u ritardu dopu à un errori di pagamentu. Ci vularia po’ ad avè  cuscenza di l’ingratitudina di ‘ssu lavoru, di i prissioni pirmanenti, senza parlà di a cuncurrenza di i scioffori slavi chì filani nant’à i stradi, ch’ùn dormini mai è chì pisciani in i buttegli.

Biscotti, dulciumi, buttiru, latti friscu, suchju di raghjoni si spachjavani da livanti à punenti nant’à a tola di a cucina. Mentri ch’eddu circava d’ingutta si u so cunculeddu di latti, s’allampò annant’ad eddu pà circà d’abbraccià lu è d’appughjà i so capeddi biondi contr’à u so pettu, a chjoma luminosa si ni falava è s’atturcinava annant’à a so tamba addurata, ùn purtava chè un calzuneddu rosu scialbidu è un tee-shirt di notti annant’à qualissu era stampata l’imagina d’un’ acquarella chì raprisintava una filucca in altu mari nant’à un fundu turchinu. Nantu era scrittu Atlantica. Ùn mancava nemmenu di fà li senta u calori di u so sessu contr’à u so ghjinochju. Asciuvò i so mustacci neri è s’accesi à modu miccanicu un’ ultima sigaretta, decisu ch’eddu era ad offra si i pochi ori d’un sonnu riparatori. Joanna sarà in corsu da quì à un’ uretta, faccia à u so prufissori di scenza ecunomica, affiancata da a so cumpagna Sylvia, fendu neci di piglià i noti nant’à u tema di a crescita è di u sviluppu. Sylvia hè una femina sfacciata, ma ridona, amichi pocu è micca, fora chè quissi filtrati à colpi di prumessi zitiddeschi. Ùn triga à schirzà a virilità nascenti di i masci chì a temini. U tintu Thierry a s’era intesa bè, u s’era strascinatu in camara dund’eddi s’erani scantati mentri una festa, ch’eddu surtissi a robba, po’ l’avia un pocu palpulatu senza cunvinzioni. U lindumani avia intrunatu i lochi chì non solu u minchju di Thierry era minori chì ni siamu salvi, ma ch’in più era moddu è ch’eddu puzzava. Vi pudeti figurà chì u ghjuvanottu, sucialmenti, era mortu pà uni pochi d’anni. Sylvia si risirvava pà dopu à u liceu, u so tippu saria bidduchju è astuttu, astuttu sopratuttu. Si pudia permetta ‘ssu genaru di sonnii, era bella in tuttu è t’avia u spiritu, ni duvia fà bavià à dicini, masci è femini, par tutti i mutivi pussibuli.

- Chì ai u me cori, stamani ?
- Ecunumia, è dopu matematichi. A sa’ stu prufissori di matematichi, quiddu minori… ùn arresta di fighjulà mi u culu, ùn si sgena mancu, com’è s’e’ era una femina in carrughju. Allora m’arcu quand’e’ m’arrembu à a tola l’aria di nudda, è quantunqua u frasturneghja. È fighjula ancu u culu d’Alina… È sa’ ci cuntavamu i sonnii incù l’altri, vedi, par mè ciò ch’hè bizarra hè ch’e’ sunnieghju in silenziu, infini, in i me sonnii l’aienti si dispiazzani, pensani à certi cosi, a sò ch’eddi pensani à certi cosi, hè troppu bizarra… ma ùn parlani micca, hè com’è in i filmi d’innanzi, hè troppu bizarra…

Serghju pinsava à u prufissori sporcu, n’eru fieru ancu puri primittindu d’andà à spaccà li a tencia cù u criccu di u camiò, ma quissu chì n’era ghjilosu da veru era piuttostu quiddu tippu di l’ecchitazioni. Trenta sei o trent’ottu anni, à pena più ghjovanu chè d’eddu, mancu di più, bellu è atleticu, cù a riputazioni di u cunsumadori di ghjuvanetti. I poltri erani abbaraculati, com’è privi d’ogni albitriu, è pronti à lascià si fà. Ciò chì u stunaia era l’assenza di scrupuli di ‘ssu ghjacaracciu, è ùn timia mancu di piglià si una tribbia da un babbu o un frateddu. Forsa ch’eddu era più immaturu chè carranciu. Serghju sapia chì ‘ssu tippu t’avia i maneri d’un gurù, è ùn li piacia mancu appena ciò chì, da più à menu, s’assumigliava à un parlaccionu. Eddu stessu era piuttostu di quiddi muti, burbuddonu ancu di i volti, à u puntu di passà pà u zotticu parfettu, o meddu, pà una rubbaccia antipatica è brutali. U so aspettu fisicu ùn aiutava mancu, era abbastanza quatratu, rossu di peddi, i capeddi lisci lisci è castagni chjari, i so ochja erani sempri à achià, circataghjendu da partuttu com’è quissi di i cateddi.

samedi 19 novembre 2011

U buddeddu

Una nuvella di
Francescu Rossi


U sangu mischiatu di pisciu currìa longu 'llu stradò. Vinìa da 'ssu buddeddu tamantu fattu da l'omini par risparmià tempu è qualch'anima...

In 'ssu ghjornu casticatu, à quiddi chì franconu a Foce à bughju, li si parìa di veda un ovni postu più 'n ghjò, prima d'affaccàssi in Bucugnà.


Postu ch'iddi c'erani tutti avali i so lumi accesi 'nu tunellu, succorsi, ciandarmi è altri flicchi pudiani veda oramai u spaventu... Pinciulaiani quì, da sopra ad'iddi, l'ombra di l'impiccati. U neru era u culori di « Corci Libari », u rossu quiddu di « Secte à part » è di l'ACA, u verdi utilizatu da « les Clodos », u turchinu adupratu da i « Finuchjeti glandechtini » è di u Sporting. Quiddi di « Sfemu a Corcia » si ghjuvaiani di u giaddu, u « cumitatu Invisibuli » iddu, utilizaia u biancu è u culori castagnu era impiigatu da i « Magna merda ».

Tutti quissi erani in guerra tra d'iddi. A guerra di u palancatu à chjamaiani. Ogni riquatru, ogni panò, ogni muraddonu ogni petra è ogni strada era un campu di battaglia accanitu. Bombasgi, taghi è spinnillati à chì n'hà avutu n'hà avutu.
Quandu imparonu infini l'apartura di l'opara di Bucugnà, tutti i sgaiuffi infrebbaiani. Dui volti 400 metri di muri puliti puliti da ricopra di motti biati... c'era da scimìscia. Eppò u tunellu t'avìa un valori simbùlicu tamant'u mondu; era quì ch'era significatu u partimentu di i tarritorii. È ciò chì capitò, capitò.


S'apruntò dunqua tutti l'arnesi. Pinnelli, bombi di pittura, stagnoni, affissi è d'altri affari chì omu arrica quand'iddu t'hà a paura.
À qual' pinsaia d'essa u primu sopra locu si sbagliaia assai. S'incuntronu tutti 'nu bughjiconu di u buddeddu è tandu pudìa cumincià u tarrori.
I giaddi, i neri, i bleu, i verdi è i rossi s'intazzaiani avà com'a sola. I castagni, svaculiti, ùn c'erani, chì si sbaglionu di canza par ritruvassi in San Quilicu. I bianchi, iddi, ùn si vidini...
Una volta sfrumbata a pittura in faccia à u nimicu, si minò tandu di pugni di pinnelli è di stagnoni. I capibanda, più anziani è cumbriculoni, aviani subitu marcatu u passu sperendu avvizzassi à a situazioni. Ma videndu a baruffata tarribuli chì criscìa, sappini subitu chì 'ssa volta quì, ci vulìa à andà à l'ultima.
Unipochi erani dighjà à carrò quandu i pal di farru cumincionu ad apra i ciarbedda è à truncà l'ossi. I culteddi anch'iddi faciani a so òpara ma più squìsita. Unu parìa di badda incù à so cultedd' in manu. Sgueltru com'un matadore, pizzicaia, scannaia, sdunzaia è pulsaia à qual' s'avvicinaia. Par disgrazia si presi addarettu una biacculata tosta chì li feci saltà l'arichja è cascò vicinu ad unu chì briunaia i so Cristi, tinendusi a cannedda pugnendu di ritena u pocu di sangu chì li firmaia.
Unu chì persi i so spichjetti è un ochju, currìa mughjendu versu a bucca di 'ssa trappula par salvà i so vint'anni... Si piddò una mazzighjata trimenda chì li truncò l'anchi. Straquatu com'un lumacone, era uffertu avali à u so bòia.
Più luntanu un zitiddonu firmaia qui, solu è stantaratu à mez'à 'ssu maceddu, l'ochji sciuppati... Vinìa di fassi imbruccà da unu tamant'è quì ch'era stesu avali d'avant'ad iddu, a trippa da fora. Unu sbarazzinu affannatu u feci cascà à calci par caccialli u broccu d'a civa... li pudìa serva à salvà a so pedda bagnata di sangu.

Postu chì u ghjocu era d'essa piu tonti ch'à i tonti, sortini tandu i pistoli...
Parà una palata o un piombu ùn era micca listessu. A si sà quiddu còrciu stesu com'un ghjacaru à l'intrata di u tunellu ; a trimuledda 'ni so anchi era u cennu di à so fini subitània.
À chì pugnaia di scappà, à chì di mettisi à l'agrottu di un corpu stesu, à chì di riplicà, à chì di cascà è d'ùn arrizzasi più... ma mancunu pinsò à sciaccàssi una baddi 'ni ciarbedda di fronti à 'ssa tumbera.
Unu, arrimbatu in cucculoni à a salma di u so frateddu , parìa impippassini di a caccufunìa spasimata è di u capu d'opara russicciu ch'era spalmatu è imbarnasgiulatu annant'a pareta di u buddeddu di merda ; a so primura era di sapè s'iddu pudìa sofra di più. Ossi da truncà è carri da intazzà ni firmaia pocu è micca oramai.
Quiddi chì à si franconu appruntaiani avà i funi è l'ancini...
L'ordini di u prifettu Stronzu erani d'impedì l'accessu di u tunellu à tuttugnunu è sopratuttu à i ghjurnalisti. Ufficialmenti, c'era statu un accidenti eccizziunali. Par disgrazia, dui carri di sustenitori di ballò s'erani avirsati quì.

mardi 15 novembre 2011

U tistamentu di Dick Silver (9, 10 / 10)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

IX


Una furesta di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, un'ora di u dopu miziornu.

Fox Youngsand aspittò qualchì minutu nanzu d'avvicinà si di u tafone. Ciò ch'ellu vinia di sente è vede senza mancu riasgisce l'avia datu u tremulu, li ci vulia à richjarà si u spiritu. Accugliendu tuttu u curagiu ch'ellu sapia, fece i qualchì passu chì avianu da svultulà a so esistenza. Ùn ricunniscì micca subitu l'omu chì i pulizzeri circavanu, prima ùn vide cà una salma inerta cuparta d'un catastu di petre. Senza pinsà ch'ellu s'avessi da intrappulà anch'ellu, si lampò in u tafone. Sgaggiò pianu pianu e petre chì piattavanu u visu di a vittima, ebbe un muvimentu di ritiru scuprendu a faccia scunfitta da e panculate. Ma dubitu ùn ci n'era, era bè Dick Silver, u strippadore di u Northumberland, quellu chì spavintava a ghjente di quì è ghjucava à a risa à Scotland Yard. Paura ùn ne facia più, era solu u so sguardu à parè esse sempre vivu, un sguardu neru, fissu, colmu d'odiu è di gattivera.

Sintendu u rimore di "l'armadà" chì vultava, Fox risintì dui sintimi un pocu cuntrarii, avia da pudè sorte si di 'ssu tafone ma li si paria di passà à cantu à qualcosa. Caccendu torna una pochi di petre, s'arvidì chì u bracciu mancu di Dick era stinzatu, chì a so manu paria di circà à chjappà qualcosa. Infribbatu, principiò à ritirà e petre di u scornu ch'ellu paria insignà Dick di u so ultimu gestu. À tempu ch'ellu cacciava u saccu rossu, bruttu è inciacciatu, Fox sintì cullà in ellu a panica, senza sapè veramente perchè. E voce s'avvicinavanu, u cumbugliu criscia in u capu di Fox, à l'orlu di u svene aprì u saccu è ùn pobbe ritene un mughju.

L'ispettore Matt Matthews, u rispunsevule di l'inchiesta, porse una manu à Fox è u tirò fora di u fossu. Li passò un bellu savone stupendu li in faccia ogni ghjastemma ch'ellu sapia. Asciuvendu si a fronte, Fox si ritirò à pena per lascià a piazza à i sperti di Scotland Yard. Ognunu si facia una teuria per spiecà a fine di l'assassinu è tutti si vidianu digià in u giurnale u lindumane.
Più nimu ùn vardava à Fox Youngsand è nimu ùn lu vide alluntanà si piattendu sottu à u so mantellu u saccu rossu.


X


Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, un'ora dopu miziornu.

U primu à lampà si nant'à u saccu fù Steven è avà, mentre ch'ellu rindia e so trippe in un scornu di a pezza, Mark si calava per scopre ancu ellu u misteru. Stava in dinochji senza parlà, si lasciava annigà da u ricordu di 'ssa ghjurnataccia, invade da 'ssa culpabilità chì li rudia a cuscenza dapoi tandu. Si vultò ver'di Bernie cum'è per chere una spiicazione. Quella, s'era messa torna à pusà, avia cruciatu l'anche è s'era accesu una sigaretta. I sfidava à tutti è tutti da l'altu di u so sdegnu è di a so certezza. Lighjendu in i so ochji, Mark avia capitu ch'ella sapia digià per u saccu, ch'ella avia dicisu, quellu ghjornu, chì tuttu ciò chì era cascatu in u tafone ci avia da stà, mostri cum'è nucenti. A voglia di strangulà la li vense, a brama di piglia la per u collu è strigne à sin'à vede smarisce 'ssu surrisu scrianzatu chì a rindia ancu più bella ma u facia scimisce. S'arrizzò, fighjò à Bernie è à l'omu chì era ammutulitu, aspittendu forse ancu ellu di sente à ella pente si di a so scelta. Volse parlà, ma l'omu, chì avia ritrovu a parolla,  l'impedì dendu li l'ordine di sorte di a casa tutt'à trè.

Dopu à una pochi di passi nant'à un andatu di cote per fà u giru di a casa, si truvonu di pettu à un fossu chì s'assumigliava assai à quellu di tandu, prufondu è neru cum'è u piccatu. L'omu s'era piazzatu da l'altra parte è, cum'è s'è una spiicazione fù nicissaria, li fece u riassuntu di ciò chì avia da accade li. Steven piingnia, Mark rispirava forte è Bernie ciuttava u so sguardu in quellu di l'omu, torna a sfida, torna u ricusu di a disfatta. L'omu, persu in un discorsu pazzu, ùn vide micca à Bernie chì ricuglia una cota. Ùn avia persu nulla di a so precisione è a li sfrumbulò in bocca, l'omu mancò di cascà sottu à a viulenza di u colpu. Si ripigliò è fece per tirà nant'à Bernie, una pistulittata scuppiò è po duie, l'omu cascò in dinochji, cappiò a so pistola è si ne falò in u tafone.
Bernie fece u giru di u tafone, fendu casu à ùn sciappà si un taccu è ricosse u saccu rossu. Senza mancu dà una uchjata nentru u lampò in u fossu, ebbe un ultimu sguardu à l'omu, stupò nant'à u so baschicciu, chjappò a vanga appughjata à u muru per lampà la in pede à i dui masci è si n'andò senza mancu un sguardu per elli.

Mark turnò à mette a so pistola in a so borsa, pigliò a vanga suspirendu è disse à voce bassa : " ciò chì fala in u tafone ùn colla mai più."