vendredi 4 mars 2011

Corsica Ferrita (1/2)

Una nuvella di
 Petru Larenzu Santelli

Torna un’oretta, pensò Serena.
I pienti di i ciucci empianu u curridoru.
Daretu à u vitratu tuttu ùn era chè smanitume, calcitume è urli.
Li piacianu ste stonde.
A vita era prisenta in ogni scornu, à ogni mumenti di a ghjurnata.
Ùn rigrittava manc’appena d’avè cambiatu.
Oghje si dumandava cum’ella avia fattu à tene quindici anni in u serviziu Reanimazione.
Quindeci anni di miseria, di disgrazie, sempre affiancata à a morte.
Quindeci anni à impitrì u so core.
I primi tempi s’era lasciata intrappulà. Allacciata da e suffrenze, troppu impegnata in lu so travagliu, ci avia ghjucatu a so salute.
Una dipressione è qualchi mesi più tardi avia imparatu anch’ella à spiccà i so sentimenti, à indurissi , à tenesi sempre à l’orlu, à chjode à luchettu ogni porta.
In la nurseria dodeci famiti aspettavanu d’appuppassi, dodeci surpatori in brama di latte.
Kevin, Hugo, Susan, Brandon, Jules, Lynette. L’infirmiera passava longu à u primu rangu.
Sei altri veguli li facianu fronte.
Marcia, Luis… A so cullega venia d’entre in la pezza. Una scalaticcia brittona sempre scorta chì ùn garbava tantu à Serena.
Avia intuppatu un criaturu è u tenia à bracci tesi sopra à u so capu.

- Markandrìa !Mon pov’ tu es vraiment  mal barré avec un nom pareil.
Non mais   franchement..Markandrìa….tu t’rends compte ?
C’est imprononçable ce nom là. T’imagines plus tard s’il part sur le continent. J’comprends pas qu’ils autorisent ces prénoms à l’état civil.

Serena era sturdulita quante ch’ell’avessi ricivutu un pugnu in capu.
Da quant’ella era abambanata ùn avia mancu rispostu.
U più chì li facia male era a manera. Nisun’gattivera, nisun’stizza in le parole di l’altra. Nò ghjustu naturale. Era quessa: naturale.
À quella li si paria nurmale. C’era più viulenza in sta nurmalità chè in l’insulte.
Chroniques du racisme ordinaire si dicia Serena.
Un pezzu ch’ell’ùn suppurtava più stu disprezzu. Avia pruvatu di lascià corre, po di spiegà, mà nò, nund’à fà. Ci vulia sempre à riprincipià.
A brittona cumpiia à tempu à ella.
Serena s’avviava versu a salla di l’infirmiere per lascià e cunsigne à a rileva.
Fù richjappa da a risa sumerina :
- Hahaha ! Markandrìa….pov’goss’ !!!
L’avia lasciata score per entre in la pezza di e medicine.
L’ascensore falava à u terzu pianu di u parking sottu terra. Avia avutu tuttu u tempu per fidighjalla da capu à pedi.
Una coupe au carré antigogna, un chemisier et una jupe-culotte di Daxon chì mancu mammona ùn averebbe messu.
Scarpetti à taccu è à punta quadrati, un saccu in veru sky Vuitton.
Sudurosa, li puzzava l’ansciu.
Avianu a raggiò i masci :
Débandador. Eccu cum’elli a cugnumavanu.

Ghjunte à e so vitture s’eranu salutate. Ma Serena invece d’apre a soia li s’era avvicinata.
- O  grosse vache !
Prima ch’ella abbii pussutu risponde li avia ficcatu a sciringa in la canella .
U liquidu zeppu è pastosu avia fattu effettu in duie seconde.
Strascina è strascina, era ghjunta sin’à u cuntener à par’di terra.
Pesa quante un frate mortu ‘ssa lofia, si disse.
- J’aime la Keurse ! dicia sempre quella. Casca bè, dumane hai da visità a piaghja di Tallone.

L’alba hà truvò ochji aperti. Da u so appartamentu in quartieru di u Fangu sentia u ruzzu di i battelloni gialli chì principiavanu à scalà.
-La prima collazione vi hè servuta al Ponte Sei ! Urlava a voce.
Da quì à qualchì stonde i ferries avianu da roce e centinaie di turisti.
Un mese torna di st’invasu di prufanatori.
S’era vestuta à a lesta. E prime vitture affaccavanu à l’entre di u tunellu. Si ficcò in la fila. Ghjustu davanti à ella, un coppiu.
Furiani. Borgu. Casamozza.
Ùn la sapia induv’ella andava.
Suvitava à e longhe a 306 carca à bloccu. Annantu à u tettu, un canoe kayak di mare.
U clignutore dirittu di a Peugeot venia d’incedesi.
100 metri più in dà s’erani aretti.
Senza sapè perchè Serena si lampò dinù in l’accantatoghju.
L’omu, di spinu, impalavichitu, anche sparte, pisciava.
A visse chì s’avvicinava è a fidighjava cumè un connu.
U scalpel li tagliò a canella, lascienduli u so surrisu di baullone in faccia.
A techja in vittura ùn era ancu à capì chì u Cutter a scannava .

E duie infirmiere li avianu lasciatu e cunsigne per a notte.
I ciucci durmianu diggià. I guardava ‘cun tenerezza.  Era colma è chieta. Avia tant’amore à dà è si sentia appaciata.
L’ore passate quì ùn l’increscianu mancu à pena. Li si paria d’esse ghjunta è era diggià l’ora di parte.
U rond point di u portu era ingurgatu da e vitture sbarcate.
Corsica Ferrita leghjia nantu à i battelli gialli.
Ùn riiscia à girà chì si vulianu tutti infrugnà.
Dui lucchesi avianu mancatu d’inticciassi.
Invece di piglià à manu diritta per cullà à u Fangu, s’era lasciata purtà da a fiumara di e vitture.
Furiani. Borgu. Casamozza.


5 commentaires:

  1. Vulia fà una suggestione, vistu à qualità di testi è u piacè chè no pigliemu à leghjelli, perchè ùn fanne micca una racolta è esce u libru Tarrori è Fantasia?

    Ghjiseppu

    RépondreSupprimer
  2. Pensu ch'iddi ci pensani tutti l'animatori è l'amatori di 'ssu bloggu !

    Par avali aspittemu i pruposti d'un editori sinnatu capaci di facci un travaddu di qualità.

    Po' l'avvintura di u bloggu cuntinivighja, par avali i cosi si passani quì. È un ghjornu circaremu à fanni un libru di tutta sta robba di qualità.

    Cù l'autorizazioni di tutti l'autori.

    MB

    RépondreSupprimer
  3. Una benfattrice di l'Umanità!? Un essare pienud'amore, un'esteta...Nò?

    Culomba

    RépondreSupprimer
  4. U più orrendu chjè chi u discorsu di a brittona un n'hè manc'à pena inventatu !!!!!!

    PLS

    RépondreSupprimer
  5. Una storia trimenda(in tutti i sensi)Eppuru i brittoni ùn sò mancu i peghju! Ma bon, quessa à s'hà cerca! ==> Trimendu dinù u ritrattu!! :)

    Titic

    RépondreSupprimer