jeudi 5 mai 2011

A mazzera di l'erbe

Una nuvella di
Francesca Graziani

Mi pare d’esse raziunale. Ma à volte devu ricunnosce chì ci sò i tufoni in a mo raziunalità, razza di tufoni neri induve chì si sdrughje a mo lucidità, quandu incontru certe ghjente o chì impettu annantu à certi fatti strani...

A mo raziunalità serà babbu chì a m'hà legata ; ellu ùn cridia in nunda fora di a scienza. Ind'è ellu era guasi una religione. Mamma invece paria in rilazione cù un mondu misteriosu. Per un dettu, si misfidava di certe persone in paese chì vi "pudianu innuchjà", si signava ogni volta ch'ella l'infattava, avia spiecazione magiche pè l'evenimenti gattivi... Hè cusì chì malgratu i mo sforzi  per esse « raziunale », ogni tantu aghju e frizzure, aghju cum'è un trattu in mente, sentu una vuciarella chì mi sussura : "è chi ne sai tù, di stu mondu al di là di l'apparenze ?"

Era falata in carrughju à bon'ora à cumprà u pane è aghju vistu una vechja in traccia di copre e vitture d'erbacce. À sapè induve ella l'avia trove, quì in piena cità ? U paraventu di a mo Twingo n'era tuttu imbruttatu, cum'è tutte e vitture staziunate da quì à u Corsu !

In tutta a cità hè cunnisciuta a vechja, a chjamanu "a mazzera", perchè pare di fà un'opera secreta, di compie una vindetta misteriosa contru à u mondu, cuprendu e vitture d'erbacciole, a matina à l'alba.

U mo amicu Battì m'hà spiecatu ch'ella era intuntita dipoi anni è anni, dopu à avè persu u maritu è i dui figlioli in un accidente di a strada. E ghjente si piglianu di peura ogni volta ch'elle trovanu l'erbe  mischjate di terra è di mulizzu nantu à e so vitture. Quant'è chì a vechja li avessi lampatu una ghjastema è chì li avessi da cascà addossu qualchì malannu. Battì ridia quand'ellu vidia ciò ch'e no chjamavamu trà di noi "l'erbittate" di a mazzera, ma eiu mi sentia male, à dilla franca.

Quella matina, a mazzera dicia una spezia di precantula davanti à a Megane di u macellaru, tuttu spunenduci l'erbe puzziche ch'ella cacciava da un cabbà maiò, di quelli di a campagna di l'Uffiziu di l'ambiente, contru à i sacchi in plasticu : "Megliu pè a Corsica, ùn imbrutta micca a natura".

" è Diu ricunnuscerà à i soi..."

U macellaru hè surtitu cum'è un scemu, aghju vistu u mumentu ch'ellu a minava, a tinta !

"Cacciate subitu i vostri impiastri o vi facciu imbarcà per Sant’Antone, eiu"

Cascava male a vechja, hè maniacu quessu ! Passa e so duminicate à pulisce a so bella vittura, chì pare un uggettu sacratu per ellu ; mi scappava a risa, ma era megliu à ritenemi. L’omu era surtitu di capu. A meia a Twingo ùn risicava più nunda : hè sempre cuperta di a polvara di e duminicate in paese, a lavu quandu ci pensu, vale à dì guasi mai ! Contu nantu à l'acqua piuvana è 'ssi pochi tempi, ne fala chì ne fala !

Di colpu ùn ebbe più a voglia di ride, u mo sangue s'hè ghjacciatu, sò scurata : a mazzera ci hà fidiatu tramindui è i so ochji grisgi eranu quant’è dui stiletti chì mi attraversavanu cum'è per mettemi à nudu. Hà marmuttulatu qualcosa eppo hè partuta ver di u Corsu, sempre pricantulendu.

U macellaru in e furie messe à strufinà u so capò cum'è un dannatu, ripitendu senza fine : « ‘ssa strega, 'ssa vechja tonta, l'aghju da fà chjode in Sant’Antone, eiu, subitu subitu". M’hà fattu pena pè a vechja, quantunque. U macellaru mi facia peura anch’ellu, a so ira mi paria spripusitata, per una mansa di ferraglia !

Sò scappata ind'è a panattera à truvà un pocu di cunfortu è quandu sò vultata, u carrughju era pienu à ghjente chì briunavanu è ghjastimavanu, tuttu nittendu i paraventi di e so vitture cusì preziose. Morta di risa, mi sò scurdata di u sguardu di a vechja.

I "fenomeni" principionu a sera stessa in casa, rientrendu da u travagliu. In a sala, vidì dui masci di circa 8 è 10 anni, à pusà davanti à a televisione. Mi guardavanu. I so ochji grisgi eranu listessi listessi chè quelli di a vechja, dui stiletti d'acciaghju chì vi trapanavanu. Ùn eranu nè minacciosi, nè amichevuli, eranu neutri ! Ùn sapia chì fà. Ùn sò perchè, m'hè venuta di spegne a televisione è sò smarriti.

I ritruvava cusì ogni sera, à pusà, a televisione accesa, è ogni volta smarrianu quandu a spegnia. Aghju aspettatu duie settimane prima di parlanne à qualchissia. Ùn vidia ch'à Battì per cuntà stu fattu, ma avia da ridesi di mè. Ben intesa, hè ciò ch'ellu hà fattu.

- Allora, colla cù mè sta sera, è viderai ! li disse.

Tandu m'hà passatu un bracciu nantu à e spalle, guardendumi cù una risa piena à sott'intese : ah, hè un invitu? Ripigliemu?

Ridendu, li aghju sciaccatu un pugnu in e coste, per nigà u caldu deliziosu chì venia d’invadiscemi ; emu avutu una sturietta corta corta ma hè da un pezzu chè no simu "amichi"... Avà ùn ci pare mancu più pussibule di rifà l'amore inseme, ùn feriamu chè ride. Bah, perchè micca, s'è mai...?

A sera, i zitelli ci eranu, ma Battì ùn hà vistu à nimu. Si sbillicava senza pudè piantà. Eiu era dillusa.

- Iè, ma cumu a spiechi tù chì a televisione sia accesa?

- Ahè, iè ch’ùn ti cunnoscu, o sturdidò!

- Nò, o Battì, ùn accendu mai a televisione a matina !

- Allora, hè accesa dipoi eri sera ! Sì partuta à dorme senza spegnela !

Una questione mi frasturnava : chì ne facenu i fandonii di a televisione ?

- À a radiu aghju intesu una medium spiecà chì i fandonii si manifestavanu à spessu à traversu l'onde radiulettriche, mi disse Battì, un pocu sgenatu di mustrà ch'ellu s'interessava à 'ssi fenomeni, in fin di contu.

Sperava ch’ellu si fermeria à fà cena cun mè eppo… Ma hà ricevutu una telefunata nantu à u purtevule è si n’hè andatu. Sò turnata à accende a televisione è mi sò guardatu un bellu western, cù i dui fandonii accantu : chì mi pudianu fà ? Megliu a cumpagnia di spiriti nucenti chè a sulitudine assuluta capu à capu cù e mo pensate nere !

Un ghjornu mi sò ardita à parlà dinù cù u macellaru, chì a mazzera l’avia fidiatu anch'ellu cù quellu sguardu fissu di l'altru mondu. Paria sullevatu di pudè parlà infine. M'hà palisatu ch'ind'è ellu s'era « stallatu » un omu. Cum’è i zitelli, venia quandu a televisione era accesa, puru ùn era micca ellu à accendela. Fin'ad avà, ùn ne avia parlatu à nimu, per ùn esse pigliatu per un scemu.

Intantu avianu chjosu a vechja in Sant’Antone, l'ospetale pè i scemi è i depressivi. Sò cullata à vedela, senza sapè ciò ch'e pudia sperà di 'ssa visita.

L'aghju vista subitu, chì spassighjava in e viole di u parcu à mezu à tutti 'ssi disgraziati. Paria una morta viva, era un'ombra grisgia chì s'incugnava in un curridore trà i dui mondi. Grisgi i capelli, grisgi l'ochji, grisgia a pelle, grisgiu u so scurzale eternu. Ùn era cusì vechja à sente dì, ma era smancita, viutata da l'internu, strutta, ghizza cum'è un fruttu seccu. Mi dicia da mè à mè  chi sti lochi di "cura" ti sterminavanu e ghjente invece di risanalle.

- O zì, li aghju dettu, a sò ch'è vo ete suffertu, mi dispiace per voi, di core, ma noi ùn ci simu per nunda. I vostri figlioli mi visitanu in casa è u vostru maritu cumparisce tutte e sere ind'è u macellaru. Ùn ci puderiate "liberà", per piacè ? Ùn dormu più ch’è un pezzu ...

Attempu mi dumandava s'ùn era intuntita anch’eiu, di crede chì a vechja avessi un putere qualunque. Forse chì Battì avia a ragiò, era a mo imaginazione chì mi burlava ? S’elli mi sentianu i duttori,  avianu da chjodemi quì cun ella !

Ma ùn m'hà micca rispostu. Ùn m'hà mancu guardatu, m'hà giratu e spalle è s’hè alluntanata per strappà l’erbigliole di u giardinu. (Ahè, risanà, ùn hè risanata, mi dicia). Mi n'andava, quand'ella hà arrestatu a vittura : tenite, mettite 'ss'erbe nantu à u vostru canapè è tenitele trè ghjorni.

Dopu à trè ghjorni, i zitelli sò spariti è ùn l'aghju mai più visti. Aghju cunsigliatu à u macellaru di cullà in Sant’Antone ma ùn la si sentia micca di vede ciò ch'ellu chjamava a "Cour des miracles". Dicia chì ancu l’infirmieri eranu locchi quassù ! Per ùn rivede l'omu, ùn avia mai più accesu a televisione è n'era propiu cuntentu : "avà, leghju è vivu di più, sortu. D'altronde, vi presenteraghju a mo nova amica un di sti ghjorni, anderemu à piglià l'apperitivu ind'è Petru Paulu, d'accordu?"

- D'accordu.

Avà, tuttu và bè, ma Battì s'hè messu à leghje tutti i libri nantu à u paranurmale ch'ellu pò truvà. Hahaha!

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire