samedi 17 décembre 2011

Annovra (2/2)

Una nuvella di
Ghjuvan Francescu Rosecchi

Passò in lu salottu è si stracquò annant’à u soffà largu ch’edda supranava una tappizzeria d’una scena di caccia medievali. Pinsò à l’affurtu à u racontu d’un tussicumanu dund’era quistioni di l’antecristu in una vadina, aghju vistu l’Antecristu in una vadina, dicia spessu u drugatu, ma ùn aghju avutu a paura micca, l’aghju dettu pscitt !! ed hè mossu. A sapia, almenu, ciò ch’eddu era l’antecristu ? Serghju ùn la sapia tantu manch’eddu. U ghjornu di l’intarru di quiddu tippu, i so cumpagni d’eruina aviani piantatu i sciringhi in u legnu di a cascia. A famidda ùn avia mancu riagitu à quiddi onori pustumi. U babbu durmia mentri a messa. Hè in tutti casi ciò ch’eddu si conta.

Joanna vensi à righjunghja lu saltichjendu com’è a ghjatta, allisciava contru à l’orlu di u soffà a ciuffa grassa di u so amanti è ridia. U so corpu duttili gallizava in u so largu tee-shirt. Mai li dumandava di mintuvà i so pinseri di u travagliu, ùn sapia mancu esattamenti quant’anni ch’eddu avia, Serghju, ùn sapia nemmenu com’eddi si chjamavani i so parenti è mancu in chì locu ch’eddu era natu, ùn parlava chè d’edda stessa, di u liceu, di i so cumpagni è di i so vanochji. Era bella è eguista, a so peddi era magnifica, cuglia a luci. Ben chè stancu mortu, eddu, truvava sempri a forza di ghjucà, li pigliava i pugni di capeddi pà fascialli a faccia, li facia i tricci, un palmu, li pizzicava dulci a punta di i tituli. Edda ridia è cuglia torna tutta a luci di quidda matinata d’uttrovi. Da sopra à u soffà, quiddu servuchju di a scena di caccia paria stantaratu da a so billezza.

Quand’edda fù partita, Serghju s’addurmintò appaciatu, di stu sonnu di l’omini ch’ùn tumbani micca l’aduliscenti dopu ad avelli furzati salvatichi, ‘ssi mostri ch’eddu saria megliu à ùn scruchjà mai quandu a parsona t’hà sedici anni ed hè una biunduchja. S’addurmintò com’è un omu chì i so pulsioni sò sani è nurmati, chì faci l’amori cù tinnarezza, è chì si lia à l’essari debbuli è ch’ogni suffrenza li dà u schifezzu.

Esisti o menu un mondu pussibuli in qualissu Serghju è Joanna sò un coppiu filici, ancu s’eddi ni chjamani à i chjachjari, suveta i corsi di liceu in prima ed eddu avvinghji l’autostradi à cunducia un camiò tamantonu di parechji dicini di tonni. ‘Ssu mondu hè un mondu pussibuli è trà l’infinità di i so intrecci Diu ebbi à sceglia a più parfetta, in a so saviezza immensa, a scelta di l’Armunia Maiori. In u mondu ch’eddu hà sceltu, Joanna riposa dipoi vint’un annu sott’à una dalla di marmaru rosulu, faccia à l’uceanu atlanticu. Serghju è mortu dinò pocu dopu, d’un accidenti. In ‘ssu mondu sceltu da Diu, a cumpagna Sylvia s’impidisci di pinsà ci, è chjama spessu à i so dui picci chì venini d’ottena i risultati straboni à l’università. I voli bè cù un amori senza misura.

1 commentaire:

  1. È allora, ùn c'hè più nulla avà ?
    Cosa face u direttore ? Li hè vinuta a penciula ?

    RépondreSupprimer