lundi 15 novembre 2010

Sonniu à l'arrizzà

Una nuvella di
Petru Larenzu Santelli


L’orice di a luna paria un filu d’oru. Duie ore ch’ellu fighjava a corsa di i nivuli. U luccindiluna schjaria tuttu in giru à ellu ma e so pensate eranu nielle. U rimore cuntinuvu di l’acqua chì currià in lu ghjargalu supranava tuttu.

L’ombre di e leccie si stinzavanu in lu pettale. Stava per parte ma una breia in lu scaracciu da sopre à i pentoni u fecce piantà. Tutti i so sensi eranu tese ver di u strascinatoghju chì tracciava in lu machjone una striscia più chjara. Duie petre cincinonu in la calanca.
È u visse. Falava pianu pianu. L’ansciu svaporatu l’inguttuppava di un nulu irreale. Avà pudia sente u so soffiu chì s’era piantatu in la pianetta à l’orlu di u liccetu. Sentia a so rispirazione ma sentia ancu u so core batte in lu so pettu. È u so sangue inguffiava è so vene.
U vidia chì rumachjulava sottu à l’alzi  è si vidia cù i so ochji da ripa ’n dà. Ghjunghjia à u varcatoghju. Prima di varcà, s’infarzinò. Po’ in dui salti sbuccò. L’incapatoghja li parì smisuratamente grande in la mira. Un colpu solu u fece cascà.
Tirava e toppe, l’ultimi spasimi di vita curianu in l’animale. S’era avvicinatu è scoprì una faccia d’anghjulu cun dui ochji tamanti. A capellera bionda cupria u visu dolce di una zitelletta.
D’un colpu si svegliò. E candele di sudore li sguttavanu in fronte. U chjarore russicciu di u ghjornu chì s’alzava facia à traversu à e persiane sfrisgi di lume in lu muru di a camera. In lu so pettu u core battia sfrenatu. Si pisò. Passendu davanti à a finestra di u curridore fù firmatu dà l’arrizzà di u sole.
U sole era inchjirchjatu d’un circu di focu sanguigniu. U russighjamentu di u pisà di u sole accendia tuttu davanti à ellu ma u so cerbellu era spentu. U frombu di u marosulu à l’assaltu di e sponde strappava u silenziu.
U scalone biancu apria in lu chjaru scuru di a pezza un chjassu latticcicu. Falava quattru à quattru e scale. Un lume tepidu l’infasciulava d’un ambiu stranu. Avà s’era firmatu à l’entre di u salottu. U so batticore ribombava in lu so corpu sanu.
S’azzingò à u telefonu. Sei, sette sunerie po’ a voce di u so fratellu mezu insunnulitu. A so sola quistione bastò à fallu cascà.
- Hè ghjunta a to figliola ??

5 commentaires:

  1. E quissu u testu, ùn faci riagiscia à nimu ?

    Ghjeu trovu chì 'ssa manera di trattà di u culpadori hè a prima volta ch'e a legu.

    Micca in a tematica. Ma propiu in u stilu spavintosu. Tandu capimu parchì i vechji si cacaiani addossu !

    MB

    RépondreSupprimer
  2. S'ò ùn mi sbagliu a vittima deve more 3 ghjorni dopu; ci vulerebbe à dumandà à GM Weber chì ci si cunnosce è bè.
    Aghju scrittu un'affarucciu nant'à i mazzeri dui anni fà ma c'era di menu tarrori;u manderaghju à PLS per paragunà e manere di trattà u sughjettu.w

    RépondreSupprimer
  3. Dopu trè ghjorni o trè settimane o anc'un annu, dipende di u locu è u mazzeru. Ma sempre ind'è l'annu, è ind'un numeru nescu di ghjorni. Eccu ciò ch'e aghju lettu è intesu dì.

    O MM, u to testu u possu truvà nant'à u foru storicu? Sì di nò lampalu nant'à quellu novu!

    Stu testu di Santelli mi garba assai, di pettu à i so altri scritti hè menu splicitu, l'effettu drammaticu hè menu "faciule" , è què m'ha surpresu. Più suspense è menu sangue, o PLS! (Ahè, ma chì vulete - sò una donna sò!)

    RépondreSupprimer
  4. Iè si pò truvà :"U piscdore è u mazzeru"

    RépondreSupprimer
  5. A ringraziavvi di riagiscia !

    I vosci cumenta mosciani chì i testi sò letti è chì 'ssu bloggu v'intaressa.

    Hè ghjà a prima riscumpensa di l'autori.

    RépondreSupprimer