Francescu Viangalli
Sta volta ùn vi scrivu micca da espone cuncezzioni annant’à un sughjettu attalintatu. Nemancu da empie l’ultimu bloggu di Marcu Biancarelli. Innò. Scrivu da fà cunnosce a verità, nanzu di cummette un attu gravissimu. chì a verità, fussi ella goffa, hà da esse detta.
A facciu à l’accorta. Aghju un amicu in cuntinente, vechju è malatu, chì stà murendu. Un omu di cultura, astutu è finu, chì hà sempre fattu u bè in a so vita sana. À a so età, avanzata assai, ùn saria tantu tristu ch’ellu morghi in pace, s’ellu ùn c’era sta scruccona chì s’appronta à chjappalli i so soldi. Una santamaddalena chì hà pighjatu u cuntrollu di a so mente, è chì u tomba à manu à manu.
Ghjunta in Francia da a Ripublica Cecca dece anni fà, issa “donna” si era marita à l’iniziu cù un figliolu di riccu, è l’avia fattu un zitellu. Avia cusì pussutu uttene a naziunalità francese, cù tutti i diritti chì ci sò liati. Quandu l’apparse chì u maritu ùn averia mai a casca di i parenti, è chè li ci vurria à travaglià, decise di lasciallu. Prufittendu di a so debulezza - era ellu suvitatu da un psichiatru dà stabilizà a so persunalità schizufrena - u lasceti è divurziò. È tandu u mo amicu affacò in a so vita. Solu è vechju, li mancava una cumpagnia femminile, è nostra dimonia ne prufittò. Li rigalò a so prisenza, falsa ma allistita bè, i so motti, falsi quant’è scelti, è u mio amicu cascheti in a trappula. Li fece scecchi, chì a tinta pritendia d’ùn avè soldi pè allivà u so zitellu, li rigalò una vittura, eppò infine... un appartamentu. In u frattempu, issa “donna” scuntrò un pòveru musicante spatriatu in Berlinu, è riescì à amasgiulallu anch’ellu. Li prumesse di pighjà a pilule, ma ùn a facia è per causa : vulia cascà incinta, senza privenelu ; chì malata ch’ella era da a sclérose en plaques, t’avia bisognu di parturisce pè rallentà a corsa di a malatia. Stu pezzu di bravura riesciutu, annunzieti infine a nutizia à u mo amicu, u quale allora, ùn sapendu più chì fà, li prupunì, addisperatu è debbule, di ricunnosce u zitellu ; è chì zitellacciu, chì partia bè in a vita quellu... Quandu pocu dopu a vichjaia pighjò a suprana, u mo cumpare si disse chì a morte s’avia da vene, è tuttu s’accilirò. Ed eccu chì ci semu avali : una simana fà, u mo amicu hà fattu un’attacca, è ghjace dapoi in u so lettu d’uspedale. A dimonia, chì hà capitu di stintu chì l’affare hà da compiesi, l’hà persuasu in furia di spusalla, è di ligalli l’appartamentu à tempu cù i so conti in banca. U matrimoniu, li hà spiegatu, li permetterà di tuccà una pensione di riversione, pè ella è u zitellacciu, ma ci vurrà, li hà dettu, à pighjà cauteli, val’à dì à mantene fora a famiglia di l’arranghjamentu – u mo amicu hà quattru zitelli -, chì purria bè ùn esse d’accusentu...
Avà, a rigrettu, mi sò trovu mischjatu à quella storia. U mo amicu m’hà dumandatu un cunsigliu pè cunturrà u dirittu di e successioni, è ùn possu falla, chì tuttu què mi dà u vòmitu. Aghju puru decisu di fà nece d’aiutallu. Ogni tandu, so perfettamente chì ghjè troppu tardi pè ellu : i disguasti sò dighjà qui. Ma feraghju quantunque ciò chì ci vole à fà. Aghju pruspettatu i lochi è percorsu tutti i curridori di l’uspedale, diserti à a sera, è duv’ellu ùn passa nimu. Camerà, ùn ci n’hè micca, d’altrò, mi ne sò assicuratu. Datu chì u scalone à e camere risona assai, ci vurrà à fà à l’arma bianca. Basta à aspettà ch’ella venga in fine di ghjurnata, issa dimonia, è suvitalla da daretu. Un cultellu... Un cultellinu... u mio Benchmade, hè tuttu ciò chì mi bisogna. Eppò vogliu risèntela, sbattèndusi, stilittata in i reni, è strangulata da l’altra manu. Senteraghju u so soffiu caldu in palma avvitendu a faia, chì mi cunterà, spinghjendusi, a fine di tutti i so sogni perversi. Quandu ùn si muverà più, o forse pocu nanzu, u ritireraghju u cultellu pè cambià impugnatura. Pighjeraghju a faia cum’è pic à glace, è tandu, a vi ghjurgu, chì issu mumentu l’aspettu, u li ciutteraghju dulcissimu in gola. Avvedeci, o dimunietta, avvedeci, chì ghjustizia ùn t’hà sminticatu...
Forse amparerete a fine di a storia in u ghjurnale. Forse. O forse no. Ùn m’inchietu micca. Sè ci la facciu in veru à ùn esse vistu, u mondu averà sminticatu l’affare da qui à un mese. È ùn ne senterete più parlà. Ghjè cusì, o amichi, ch’ellu funziuneghja u mondu : e più belle cose ùn duranu mai è u sangue, cum’è i fiori, perde prestu u so addilettu, da smarisce pè u sempre in i penseri vani di tutt’inghjunu.
212 pagini visti arimani.
RépondreSupprimerÈ u bloggu chì duventu un locu induva i futuri criminali passani à u cunfissiunali...
Ecculu u spaventu assulutu !
si passa cusì....Ma a "sclerose en plaques",ùn hè micca frenata quandu si parturisce,ghjè u cuntrariu,ne sò qualcosa......
RépondreSupprimerSe una donna si face amazza di cultellu a l'uspedale, sapemu chi
RépondreSupprimerghj'he a l'ave fatta..
U vuleti cunnoscia u top 5 di i testi i più letti ?
RépondreSupprimerEcculu par avali (evuluighja in pirmanenza)
Un soffiu (Albertini) 123 visti
Gran Cavaglieri (Biancarelli) 109 visti
U baullu (Graziani) 83 visti
Cronaca dopu verra (Desanti) 81 visti
Sonniu à l'arrizzà (Santelli) 78 visti
Dopu ci hè un pacchettu di testi à 70/50 visti, guasgi tutti in fatti. Eccu un altru indicatori di ciò chì si leghji o nò annant'à u foru.
Aghju rimarcatu dinò chì l'ultimu testu in linea hè fighjulatu à bastanza.
A l'avveniri (dopu à nuvembri). Lacaremu i testi in testa dui o trè ghjorna prima di mettani un novu. Ma prima : batta u record d'un mesi mittindu un testu à ghjornu ! Ah ! Ah ! Ah !