vendredi 11 mars 2011

Causalità inguerciata: un viaghju in u futuru ?

Un articulu di
Francescu Viangalli

À segua a filusufia classica, u sensu di u tempu hè unicu. U passatu priesiste à u prisente, da quì, è solu dopu, nasce l’avvene. Ogni fenomenu trova dunque a so causa in un fattu anteriore, è pruduce i so effetti dopu. A spiega d’altrò David Hume, ellu stessu, in a so Inchiesta nant’à a Capiscitura umana (1748). Di sicuru, ùn c’hè da frasturnassi di pettu à stu pensamentu. Cumu di fatti si purria cambià u passatu, eppuru trasfurmà u prisente incù l’aiutu di l’avvene? U viaghju in u tempu hè una fola, s’ùn mi sbagliu. Puetica sì, quella fola, ma fola quantunque.
Riflettendu à u prublema, si pò scopre pertantu, trà varii scritti filusofichi o scientifichi attalintati, chì u nostru sgardu nant’à u prisente firma appena guercinu: s’omu ci riflette bè, e cose ùn sò cusì semplici. Sò d’altrò una certa manata, in America è in Europa, à dumandassi in veru s’è saria pussibule d’usservà – o di praticà cum’è l’emu da vede – una forma di causalità inguerciata, val’à dì di causalità duve l’effetu si pruduce innanzu à a so causa. Cercanu à sapè, in altri motti, s’è u prisente pò influenzà u passatu, da cambiallu per un dettu, o ancu, eppuru megliu, s’è u futuru purria influenzà u prisente... Spostu à l’iniziu da u filusofu Michael Dummett [1], stu prublema hè diventatu famosu incù u travagliu di Robert Nozick [2].
Forse vi dite chì ghjè una tuntia, è ch’elli sunnieghjanu quelli chì pensanu pudè, un ghjornu, andà à salutà l’Eloii o fà fronte à i Murlochi di u rumanzu d’H.G.Wells, The Time Machine (1895). Ma à dilla franca, a causalità inguerciata ùn hè solu un deliriu literariu o matematicu, chì a pudete sperimentà subitu avà. Una manera semplice d’accorgevvi chì campate di fatti attraversu u tempu -  è micca solu in un prisente staticu- hè di ciuttavvi da per voi in u cusì chjamatu Paradossu di Newcomb.
Vulete viaghjà attraversu u tempu ? Andemuci.
Figuratevi puru chè cumminciate una partita di un ghjocu appena speciale. Sete dui ghjucadori. U primu, l’induvinu, hè una persona chì privede senza mai sbagliassi, à ciò chì v’hanu dettu, u cumpurtamentu futuru di l’altri. U secondu, site voi. L’induvinu hà fattu e so previsioni eri sera, è ùn hè quì. Voi, sete solu; è avete di punta à voi duie scatule bughje, a scatula A è a scatula B, da quì u cuntinutu, difinitu eri, hè impussibule da vede. Quandu principia u ghjocu, ete duie pussibilità : sia aprite a scatula A, sia aprite traminduie scatule, val’à dì a scatula A quantu à scatula B. È u risultatu ùn sarà listessu in i dui casi. S’è l’induvinu hà privistu eri che apririste oghje a scatula A sola suletta, allora cuntene 1 000 000 €. S’è hà privistu à l’incuntrariu chè apririste traminduie scatule, a scatula A ùn cuntene nulla. Ma a scatula B, in quant’à ella, cuntene sempre,  in ogni casu, listessa cosa: 1 000 €. Capita ? Va bè. Dumandatevi allora cosa diavulu ete da fà: pighjà a scatula A, affidenduvi à a predizione di l’induvinu, o pighjà traminduie scatule?
Riflettenduci, pare chì e duie strategie sianu assai sfarenti, è chì currispondinu tutt’inghjuna à una cuncezzione particulare di u tempu è sopratuttu di u so sensu.
S’è sciglite di pighjà traminduie scatule - cum’è à l’iniziu mi sò dettu chè faria eiu - aduttate u pensamentu dettu di l’ammaestria stratègica. Vi dite ch’ùn hè pussibule di privede l’avvene, è sopratuttu chì l’atti vostri sò liberi. Ciò ch’ellu hà dettu eri l’induvinu ùn pò micca influenzà a vostra decisione d’avale : hè solu un parametru di u vostru càlculu stratègicu. Fate dunque a stimazione chì ne sorghje. S’è pighju a A sola suletta è che l’induvinu l’hà privista, partu cù 1 000 000 €, ié, hè intesu;  ma s’è hà privistu u cuntrariu, tandu vulteraghju scozzulu. Pò esse saria megliu, dunque, di pighjà e duie scatule, perchè a B cuntene sempre 1 000 €, è sò assicuratu d’avelli... Allora sì chi si pò cunclude chè pighjendu a A & a B, mi facciu à u minimu 1 000 €, è à u megliu 1 001 000 €, s’è l’induvinu s’hè sbagliatu ; mentre chè pighjendu solu a A, sia partu cù 1 000 000 €, sia cù nulla. Da un puntu di vista matematicu, ci vole dunque à esse tontu o baulu sterpifinu pà sceglie solu a A...
S’è avà sciglite quantunque di pighjà solu a scatula A, forse a fate perchè ci credete à u pudè di priscienza di l’induvinu. Vi dite ch’ellu ùn pò sbagliassi – ghj’hè u so pudè à l’induvinu, a sapemu – è chì dunque ciò ch’ellu hà privistu eri dipindia di ciò chi oghje state pè fà. Postu chì u più interessante hè ben intesu di stantassi 1 000 000 € di manera assicurata, pighjate cusì solu a scatula A, chì, cusì fendu, rendete attuale u prisente ch’ellu hà dunque, in a so qualità d’induvinu, pussutu privede tandu. U vostru attu d’oghje ferà dunque ch’ellu ci sia 1 000 000 € in a scatula, bench’ella sia stata empia eri, perchè l’hà necessariamente privista l’induvinu. Ed eccuti chì u prisente ditirmineghja u passatu, val’à dì chì semu in piena causalità à l’inguerciu, è chì viaghjemu attraversu u tempu...
Sta seconda strategia, chì suppone un viaghju raziunale attraversu u tempu [3], vi parerà forse baullesca. Vi sbagliate. Da un puntu di vista matemàticu, è ghjè quessu u paradossu, i risultati ch’ella pruduce sò à pocu pressu listessi in termini di prubabilità finanziarie, è à le volte sò puru superiori in a rialtà sperimentale statistica [4]. Ancu megliu : e sperimentazioni riali di u paradossu hanu mustratu chì mentre chì circa 50 % di a ghjente sceglienu u raghjunamentu di l’ammaestria stratègica, l’altri 50% sceglienu a strategia di a causalità à l’inguerciu. È in più di quessa, pare chì ciascunu pensi chì sò scemi compii quelli chì adopranu l’altra strategia chì a soia...
Da tuttu què si pò tirà una cunclusione trimenda. A prima hè chì u fattu di pensallu à l’inguerciu, u tempu, ùn significheghja mancu ch’omu hè tontu. Una strategia stabilita cusì di pettu à una scelta binaria, marchja, o pò marchjà à le volte ancu megliu. Pare scemu, ié, ma hè a rialtà scientìfica... A seconda c’interessa di più, à noi. Campemu in un paese induv’ellu hè castratu u futuru, dapoi menu di una decina d’anni. C’hè una radica, una brama, unu speru storicu di ricrià infine ciò chì deve esse, ma s’affacanu sempre quelli chì volenu castrà l’avvene. Cum’è s’è u nostru u prisente – è sopratuttu u soiu – dipindessi di stretta manera di  l’avvene ch’omu pò figurassi. A cunsequenza vene da per ella. Pè cambià u prisente, ci vole innanzi tuttu à cambià l’avvene. Perchè ghjè u nostru sguardu nant’à u futuru chì ditirmineghja u prisente. Or nimu ùn puderà mai cambià u me pensamentu di u futuru, fintantu chì a ma mente firmerà libera.
Capite dunque una cosa : s’è pensate ch’emu da perde, ghjè di sicuru ciò chì accaderà. À l’inguerciu, s’ùn pensate micca, ma sapete chè a ci feremu, è chè tandu principiate ad agisce oghje pè priparavvii à quessu l’avvene, hè ellu, l’avvene, chì venerà à scuntravvi. Oghje ghjornu, più chè mai, a nostra sorte ùn dipende più di u prisente ma di u futuru, chì Cursichella pare bella chè bè u paese di a causalità à l’inguerciu.



[1] M. Dummett, Can an Effect Precede its Cause ?, in : Proceedings of the Aristotelian Society, 1954, 28, 27–44.
[2] R. Nozick, Newcomb’s Problem and Two Principles of Choice, in : Essays in honour of Carl g. Hempel, 1969; vedi ancu : S. Bourgeois-Gironde, Temps et causalité, PUF, 2002
[3] Ben intesu, ùn si viaghja cusì fisicamente in u tempu. U vostru corpu, ellu, firma in u stessu spaziu di tempu chè l’altre persone. Issu viaghju attraversu u tempu hè dunque pisculògicu :  hè solu una manera di pensà. U viaghju fìsicu in u tempu, quellu di l’espluratore di Wells, hè un antr’affare...
[4] R. Nozick, op. cit.

lundi 7 mars 2011

Corsica Ferrita (2/2)

Una nuvella di
Petru Larenzu Santelli

Tenutu per i pedi u ciucciu vermiculava. Duie sciappatte nantu à e cule li fecenu tirà retti.
Dopu à avellu asciuvatu è pulitu, Serena u purghjì à a mamma chì l’allacciò subitu.
U duttore cumpiia di lià u curdone.
Ella fighjava a  mamma  è si lasciava empie da l’emuzione.
Ùn facia nisun sforzu per ritene e so lacrime.
A vita cruda a mursicava è ella ùn si difendia mancu à pena, li s’uffria  ch’ella fichessi e sanne belle più prufonde.
Un pezzu ch’ella s’era resa .
L’avvene, ecculu quì , pensò.
Quale averia pussutu pensà chì dui chilò novecentu sessenta cinque di carne insanguinata è d’urli insuppurtevule li strapperebbenu pienti ?

Toutes les voies ont été explorées pour arriver à un règlement politique.
Devant le mépris affiché par l’état colonial, nous ne pouvons assister plus longtemps à la liquidation programmée de notre peuple par l’ethnocide de substitution en train de se jouer chaque jour.
Notre langue, notre histoire, notre culture sont niées. La spoliation de notre terre s’accentue de jour en jour.
Le commando Marcu Maria a encore frappé ce matin en liquidant deux colons dans la plaine orientale.
Cette huitième exécution et toutes les autres sont dédiées aux fils de notre peuple tombés en  résistant à l’état colonial.
Sans réponse forte de l’état français nous procéderons à une exécution journalière.
Toutes les revendications se feront par ce canal.

Ùn c’era guasi nimu in lu cyber caffè.
Megliu cusì si disse Serena.
U cummunicatu era compiu. Ùn li mancava chè u nome.
FRONTE PUPULARE DI LIBERAZIONE
Nò micca FRONTE, ARMATA ?  ARMATA PUPULARE DI LIBERAZIONE ?
Quessa non più.
A videò avia fattu u giru di u mondu è ella a guardava in la sala di l’infirmeria.
« Yeménisation du conflit en Corse » avia stampatu in prima pagina u ghjurnale « Le Monde ».
Li era venuta cusì. Avia rispostu à una chjama annantu à u so I Pod mentre ch’ella cincinava i parigini in lu fussettu. È avia fattu u ritrattu.
Ùn li piacia  tantu.
Li vinse l’idea di mette i capi  nantu à u cappò di a vittura è avia filmatu.
Quì sì chì c’era u pathos, moltu più cù i brioni di a figliola firmata daretu.
L’avia filmata cù e capochjule in primu pianu.
Quessa ùn credu ch’ella venerà à rompeci e stacche d’estate più tardi ! Ùn credu !
A videò, a guardava cù l’ochji di quella chì scopri. Un sentimu stranu. Ùn ebbi u tempu di troppu pensacci chì a cinque chjamava.
A mamma di i picci.
Avia di più primura di quessa chè di u restu.

A cità d’Aiacciu era una furtezza. Decine è decine d’omi in arme eranu sbarcati dui ghjorni fà.
U quartieru di u Palazzu di i Cungressi era chjosu à a pupulazione.
Per entre in casa soia bisugnava à passà trè o quattru chek point.
Sarkozy è tutti i ministri di u guvernu eranu scalati elli u dopu meziornu.
C’eranu giurnalisti di u mondu sanu.
In la sala di riposu di l’infirmiere, ùn si sentia un zittu.
U nutiziale di TF1 principiava.
Era cunsacratu sanu sanu à a visita di u Presidente in Corsica.

Nous condamnons avec la plus grande fermeté les actes de barbarie qui ont terni l’image de la France .
Des actes odieux, abjects qui nous ramènent aux heures les plus sombres de notre histoire.
J’ai personnellement demandé à ce que tous les moyens soient mis en œuvre pour retrouver les coupables.
Car ils  seront retrouvés. 
Et châtiés.

À a tribuna una infilarata di ministri, prefetti, eletti di l’assemblea di Corsica, merri.
Serena era firmata per sente u discorsu ma fin’ora era dilusa. Vinti minuti di minacce, di chjachjare.
Tuttu què per què. Si n’avia da andà è li vinse à l’arechja duie parole.

….peuple corse.
C’est vrai que nous avons sans doute manqué d’attention. C’est vrai que nous n’avons peut être pas su écouter les appels du peuple corse.
Peut être que nous avons manqué des occasions de réparer le retard  historique…


S’era posta à posà è e frase li ghjunghjianu cum’e in un sonniu.

J’ai demandé à ce que les modalités de mise en œuvre d’une co-officialité de la langue corse soient effectives le plus rapidement possible. Nous proposerons à l’Assemblée Nationale de statuer sur une modification de la constitution permettant cette mesure.

Un sussuru avia parcorsu a sala.

J’ai demandé  à ce que les travaux sur la problématique du foncier soient accélérés et que des moyens supplémentaires soient débloqués immédiatement.
D’ores et déjà nous étudions la possibilité de légiférer sur l’accès à la propriété pour les résidents de l’île.
Toutes les transactions immobilières sont bloquées jusqu'à ce que nous ayons toutes les données de l’Insee, commune par commune, sur le taux de résidences secondaires.
La notion d’équilibre des populations entre résidents permanents et résidence secondaires sera primordiale dans tout nouveau document d’urbanisme.
L’Assemblée de Corse se verra transférer tous les outils juridiques pour mener à bien les opérations de préemption sur les terrains  afin de réguler le marché de l’immobilier.

Li si paria di sunnià da veru. Ma à vede u scumbugliu in la sala di i cungressi ùn pudia esse chè vera.
Era u ministru di a Funzione Publica chì parlava avà.

Comme mon collègue de l’Education Nationale, je vais proposer que soit mis en place rapidement une discrimination positive à l’embauche pour les jeunes Corses.
Nous étudierons également la possiblité, à l'instar de ce qui s'est fait en Nouvelle Calédonie ,de mettre en place un corps electoral corse fondé sur la justification de 10 ans de residence permanante sur l'Ile.
Ce pour les elections locales: Municipales, cantonales, territoriales.
Avant toute chose il sera procedé à une refonte totale des listes electorales........
Un statut dérogatoire ….
Ma cum’hè ch’ella ùn ci aghju pensatu prima. Tanti anni persi.

Une charte pour le retour de la diaspora corse est déjà à l’étude. Elle permettra à vos compatriotes de rentrer dans cette île qui les a suivis partout.
Mi stunava. Era troppu bè. Ci vole sempre un vasta salza. S’ellu s’hà da suppurtà omu i Corsi impizzutiti megliu tenesi i Francesi.

N’avia intesu abbastanza, si ne pudia andà.


S’avanzava à u passu di a furmicula. Aostu venia à fine. Battelli ci n’era assai menu ma sempre troppu magaru.
L’avemu per a coda si disse.
A strada s’astrittia, di duie vie ùn ni firmava più chè una. E vitture si taccaniavanu per passà. Tuccava à ella ma un vitturone à stringhjì è li tagliò a strada. S’ella ùn avia frinatu quellu l’avia impiccicata.
U vechju smanitava è butulava .
Ancu e pulice anu a tossa !
Serena fighjò a placca : Ottenta trè.
À diritta un sumere chì arpiava è scrittu sottu : pas trop près je viens de Corse.
À manca : Lozzi u mio paese.
Per compie l’opera, à mezu : Souvent conquise jamais soumise.
Casamozza. Francardu. Ponte Castirla.

vendredi 4 mars 2011

Corsica Ferrita (1/2)

Una nuvella di
 Petru Larenzu Santelli

Torna un’oretta, pensò Serena.
I pienti di i ciucci empianu u curridoru.
Daretu à u vitratu tuttu ùn era chè smanitume, calcitume è urli.
Li piacianu ste stonde.
A vita era prisenta in ogni scornu, à ogni mumenti di a ghjurnata.
Ùn rigrittava manc’appena d’avè cambiatu.
Oghje si dumandava cum’ella avia fattu à tene quindici anni in u serviziu Reanimazione.
Quindeci anni di miseria, di disgrazie, sempre affiancata à a morte.
Quindeci anni à impitrì u so core.
I primi tempi s’era lasciata intrappulà. Allacciata da e suffrenze, troppu impegnata in lu so travagliu, ci avia ghjucatu a so salute.
Una dipressione è qualchi mesi più tardi avia imparatu anch’ella à spiccà i so sentimenti, à indurissi , à tenesi sempre à l’orlu, à chjode à luchettu ogni porta.
In la nurseria dodeci famiti aspettavanu d’appuppassi, dodeci surpatori in brama di latte.
Kevin, Hugo, Susan, Brandon, Jules, Lynette. L’infirmiera passava longu à u primu rangu.
Sei altri veguli li facianu fronte.
Marcia, Luis… A so cullega venia d’entre in la pezza. Una scalaticcia brittona sempre scorta chì ùn garbava tantu à Serena.
Avia intuppatu un criaturu è u tenia à bracci tesi sopra à u so capu.

- Markandrìa !Mon pov’ tu es vraiment  mal barré avec un nom pareil.
Non mais   franchement..Markandrìa….tu t’rends compte ?
C’est imprononçable ce nom là. T’imagines plus tard s’il part sur le continent. J’comprends pas qu’ils autorisent ces prénoms à l’état civil.

Serena era sturdulita quante ch’ell’avessi ricivutu un pugnu in capu.
Da quant’ella era abambanata ùn avia mancu rispostu.
U più chì li facia male era a manera. Nisun’gattivera, nisun’stizza in le parole di l’altra. Nò ghjustu naturale. Era quessa: naturale.
À quella li si paria nurmale. C’era più viulenza in sta nurmalità chè in l’insulte.
Chroniques du racisme ordinaire si dicia Serena.
Un pezzu ch’ell’ùn suppurtava più stu disprezzu. Avia pruvatu di lascià corre, po di spiegà, mà nò, nund’à fà. Ci vulia sempre à riprincipià.
A brittona cumpiia à tempu à ella.
Serena s’avviava versu a salla di l’infirmiere per lascià e cunsigne à a rileva.
Fù richjappa da a risa sumerina :
- Hahaha ! Markandrìa….pov’goss’ !!!
L’avia lasciata score per entre in la pezza di e medicine.
L’ascensore falava à u terzu pianu di u parking sottu terra. Avia avutu tuttu u tempu per fidighjalla da capu à pedi.
Una coupe au carré antigogna, un chemisier et una jupe-culotte di Daxon chì mancu mammona ùn averebbe messu.
Scarpetti à taccu è à punta quadrati, un saccu in veru sky Vuitton.
Sudurosa, li puzzava l’ansciu.
Avianu a raggiò i masci :
Débandador. Eccu cum’elli a cugnumavanu.

Ghjunte à e so vitture s’eranu salutate. Ma Serena invece d’apre a soia li s’era avvicinata.
- O  grosse vache !
Prima ch’ella abbii pussutu risponde li avia ficcatu a sciringa in la canella .
U liquidu zeppu è pastosu avia fattu effettu in duie seconde.
Strascina è strascina, era ghjunta sin’à u cuntener à par’di terra.
Pesa quante un frate mortu ‘ssa lofia, si disse.
- J’aime la Keurse ! dicia sempre quella. Casca bè, dumane hai da visità a piaghja di Tallone.

L’alba hà truvò ochji aperti. Da u so appartamentu in quartieru di u Fangu sentia u ruzzu di i battelloni gialli chì principiavanu à scalà.
-La prima collazione vi hè servuta al Ponte Sei ! Urlava a voce.
Da quì à qualchì stonde i ferries avianu da roce e centinaie di turisti.
Un mese torna di st’invasu di prufanatori.
S’era vestuta à a lesta. E prime vitture affaccavanu à l’entre di u tunellu. Si ficcò in la fila. Ghjustu davanti à ella, un coppiu.
Furiani. Borgu. Casamozza.
Ùn la sapia induv’ella andava.
Suvitava à e longhe a 306 carca à bloccu. Annantu à u tettu, un canoe kayak di mare.
U clignutore dirittu di a Peugeot venia d’incedesi.
100 metri più in dà s’erani aretti.
Senza sapè perchè Serena si lampò dinù in l’accantatoghju.
L’omu, di spinu, impalavichitu, anche sparte, pisciava.
A visse chì s’avvicinava è a fidighjava cumè un connu.
U scalpel li tagliò a canella, lascienduli u so surrisu di baullone in faccia.
A techja in vittura ùn era ancu à capì chì u Cutter a scannava .

E duie infirmiere li avianu lasciatu e cunsigne per a notte.
I ciucci durmianu diggià. I guardava ‘cun tenerezza.  Era colma è chieta. Avia tant’amore à dà è si sentia appaciata.
L’ore passate quì ùn l’increscianu mancu à pena. Li si paria d’esse ghjunta è era diggià l’ora di parte.
U rond point di u portu era ingurgatu da e vitture sbarcate.
Corsica Ferrita leghjia nantu à i battelli gialli.
Ùn riiscia à girà chì si vulianu tutti infrugnà.
Dui lucchesi avianu mancatu d’inticciassi.
Invece di piglià à manu diritta per cullà à u Fangu, s’era lasciata purtà da a fiumara di e vitture.
Furiani. Borgu. Casamozza.


lundi 28 février 2011

E sette porte (13, 14, 15 /15)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

XIII

Mark era turnatu à pusà. L’ochji inchjudati nant’à i vetri di u burò di Grazy. C’aspittava à pisà ‘ssi capatoghji ? Soca era attuvanata da i detti di Jag, o circava qualchì manera di scusà si senza perde a faccia. Avia pichjatu una volta, micca risposta. Una antra volta, micca risposta. Avia puntatu a porta è custattatu chì u lume era spentu. Era intrutu è circava u buttone cù una brama smisurata di luce. È a luce s’era fatta, illuminendu un spitaculu orrende. Grazy stava, a gola aparta, scannata cum’è una capra vechja. U sangue surtia à picculi zirli, lascendu a vita, fughje pocu à pocu. Mark s’era lampatu, mughjendu à u succorsu, per circà à parà lu. « Un duttore ! Aiò c’ùn hè ancu morta ! »
U giovanu pulizzeru s’era asciuvatu à pocu pressu e mani è avia abbandunatu à Grazy à  i suvagni di Matt Mattews. Tuttu s’era passatu in trè minuti è Jag ùn pudia esse luntanu. À mezu à a so panicca, Mark avia quant’unque nutatu chì l’assassinu ùn avia chjappu nulla ‘ssa volta è quessa, senza capisce perchè, u stunava è l’inchiitava assai. Era surtitu in carrughju, ghjustu à tempu per vede à Jag infrugnà si in un taxì. Pigliendu si per Clint Eastwood in a più bella forma di “Dirty Harry”, s’era lampatu davanti à a prima vittura chì passava, n’avia cacciatu u cunduttore, senza nisuna dulcezza, è s’era stipatu appressu à u so « amicu ».
U TX II era andatu à sin’à Brick Lane è s’era firmatu di punta à l’ustaria di Vikash. Jag ne era falatu, avia pagatu a corsa è era smaritu in a stretta supitu à manca di l’intrata. Mark, lascendu a so vittura mezu in catarochju, pigliava a stessa strada. Avia cacciatu a so pistola è fattu passà una palla in u cannone. U rimore mettallicu l’avia datu una impressione strana, era a prima volta ch’ellu facia quessa cù a pussipilità di tirà nant’à qualchì sia.
‘Ssa volta dinù avia avutu u tempu di vede smarisce à Jag à l’ultima siconda. Era intrutu in u risturante per a porta di daretu, à passi ciatti, Mark s’era avvicinatu. Avia puntatu pianu, pianu l’usciu. U cannone di a pistola sempre prontu à stupà u focu, viaghjava vardendu in ogni scornu, l’arechje attente à ogni rimore. Suvitendu u ribombu di i passi di u giovanu indianu, era ghjuntu in fondu à a cucina è avia falatu una pochi di scalelli. Era sbuccatu in una pezza oscura è s’era firmatu. Piattu da a quadrera di u muru fighjava a scena incridibule. E salme di Vikash è di u librariu, azzingate cum’è duie carcasse purcine aspittendu d’esse sciarcuttate, u parastagiu cù i so caraffoni impiuti da ogni truffeu di  l’assassinacciu. È ellu, Jag, indinuchjatu in fondu à un curridore, di punta à una porta chjosa.

XIV

Jag parlava in una lingua chì Mark ùn capia micca, tinia in e so mani pisate, un ciuffiu di capelli rossi. Di l’altra parte di a porta, qualcosa o qualchì sia, minava per apre la. U calore assuffucava u pulizzeru, intransanditu da e scosse di a porta è da a spezia di rughju animale chì l’accumpagnavanu, circava à arricoglie tuttu u so curagiu. « Jag ! » S’era dicisu, braccava a so arma nant’à l’omu indunuchjatu. Jag s’era arrittu è vultatu, Mark avia fastidiu à ricunnosce lu. I so ochji eranu chjari cum’è acqua è a so faccia mezu trasfurmata.

« Ùn mi chjama più cusì, l’aghju patutu troppu ‘ssu nome. Mi chjamu Jagjit, “quellu chì hà sottumessu u mondu”, u missageru di Scifà, natu per discità à Pasciuppattì, “u Maestru di a reghje”, per ch’ellu scatinessi e forze di centu inferni. Simu davanti à l’ultima porta è i to ochji di murtale gnurante anu da scopre a putenza furiosa di quellu chì ùn lascia c’à cendara nant’à i so passi. Approntà ti à vede u casticu di l’umanità è more cum’è tutti i to pari. E sette porte, e sette Sciaccrà sacrate saranu aparte da quì à pocu, l’anima di ‘ssa puttanaccia era l’ultima chjave c’o circava da compie a mio opara.  L’ultimu puntellu di u tempiu alzatu per u regnu eternu di « U Maestru di tuttu ». À sentu chì vene à mè, a sentu tralascià u so inviloppu di carne è di sangue per fà si ventu è suffià nant’à a rusta insunnulita di u focu di Pasciuppattì. »

Mark avia tiratu in pettu, quattru volte, Jag o « Jagjit », pocu l’imprimurava, vulia tumbà ‘ssu mostru ingordu di sangue. Daretu à a porta, i colpi eranu torna più forti, u calore torna più assuffucante. U pulizzeru si sintia svene, luttava per firmà cuscente, l’ultima fiura ch’ellu avia vistu era stata quella di Grazy, di a so chjoma rossa, chì paria vulà sopra à ellu, è po u bughju.

‘Ssu spitaculu, chì Mark ùn vidaria mai, era unu imbuleghju stranu di maraviglia è di buffezza, un mischiu di millaie di culori. Duie forme chì vulichjavanu in a pezza, chì si minavanu è si staccavanu in un fracassu immensu. À quandu parianu d’ùn esse c’à unu, accichendu tuttu d’un luciore traputente, à quandu di dimizavanu in duie accendite, supitu spente. A porta sbattia, cum’è mossa da a timpesta. Si spalancava, si chjudia è à ogni apartura s’induvinavanu a macacciula informa d’una criatura à quattru bracci pronta à tirà u saltu. In pianu Jag ughjulava cum’è un lupu feritu, era mossu da una forza c’ùn si pudia vede, chì u pisava per cappià lu torna lascendu lu cascà in pianu. Una ultima volta e duie forme s’eranu impicciate, u scontru era duratu qualchì siconda è ùn s’eranu più spiccate. E porte s’eranu sarrate, una appressu à l’altra, s’era intesu un stritu inumanu è jag si n’era falatu in pianu un antra volta. Quella spezia di spiritone avia chjappu un culore rossu è firmava appesu à nulla in un silenziu assulutu.

XV

Nu l’imbulanza chì si purtava à Grazy era statu u para piglia è teni. I spasimi chì a scuzzulavanu arricavanu l’intransu à Matt Mattews. U duttore chì pruvava à calmà la fendu li una piccatura avia paspatu i so denti è e so ugne. A pinsavanu morta è avà mughjava in una lingua strana, circava à arrizzà si. Si battia contru à un nemicu imaginariu sbulichendu tuttu è po era cascata. Matt li avia chjappu u polzu cù pocu spiranza di sente qualcosa. « Puttana ! Hè sempre viva ! » Cù u duttore l’avianu rimessa nant’à strapunta di u brancale, si vardavanu senza dì nulla, acciaccati da ciò ch’elli vinianu di campà.

U lindumane, appughjatu à una canna, Mark intria in a camara di u St Thomas’Hospital duve Anny durmia. Un sonnu chì avia da durà, à sente i duttori. A so ferita ùn pudia più tumbà la è ùn capianu micca perchè ch’ella era intruta in un comà cusì prufondu. Sicondu elli, era capace à campà e dicine di l’anni in ‘ssu statu è ùn si discitaria forse mai. Mark a vardava, a truvava più bella c’à mai, era quasi cuntentu di pudè la fighjà cusì senza risicà di fà si mandà à spassu. « Li pudete parlà » avia dettu una l’infirmiera vinuta à rigulà a perfusione, videndu lu stantaratu in ‘ssa manera. Mark ùn avia mancu rispostu è si n’era andatu.

Era vultatu nant’à a scena di crimine, i spezialisti di a pulizza scentifica s’avianu purtatu tuttu è ùn firmava c’à u dissegnu di calcina bianca chì insignava u locu duve Jag era cascatu, minatu da e so palle. À a piazza di u curridore, duve ellu avia testimugnatu d’avè vistu e sette porte, c’era un muru di mattoni rossi. I pulizzeri l’avianu sciappatu per vede ciò chì ci era daretu è ùn avianu trovu c’à una antra carciula distessa à quella chì ghjuvava di tana à l’assassinu. Ùn sapia perchè ma ùn li si paria micca d’avè sunniatu, ùn cridia micca chì tuttu què fussi, cum’elli pinsavanu tutti, u risultatu di u colpu ch’ellu avia pescu in capu. Ma chì ci pudia ? Li ci vulia à risolve si à accittà ‘ssa verità, Jag era soladimente un scemu, un serial killer, u primu di a so carriera. Pocu battesimu !

Di ritornu à New Scotland Yard, Matt Mattews l’avia fattu vene in u so burò. Dopu à avè amintatu à Grazy, a so cumpetenza, u so curagiu è tante altre cunnarie li avia dettu : « Mi ci hà da vulè à qualchì sia per rimpiazzà la, dopu à e vostre prove di ‘ssi dui ghjorni, site u candidatu ideale.»
Era u so settimu ghjornu. U 14 di marzu di u 1985, Mark Littlewhite surtia in u casamentu di New Scotland Yard cù u gradu d’ispettore principale.

samedi 26 février 2011

E sette porte (10, 11, 12 /15)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

X

Vardava ‘ss’omu è una meza siconda, si vidia abbuchjà li un cazzottu in bocca, senza altru prucessu. Po, u so musu appinzatu s’era fattu surisu. « Jag ? » L’altru avia rispostu di sì è s’eranu abbracciacati. Dopu à una pochi di « cumu stai ?», « Chì diventi ?» è altri « cum’è tù sì smagritu… », Jag avia invitatu à Mark à suvità lu. Avia cacciatu una chjave è avia apartu a porta di l’ustaria. Jag era u figliolu di Vikash, Mark è ellu eranu stati amichi in tempi di studii, una pochi d’anni in daretu. Mentre ch’ellu facia dui caffè, Mark l’avia contu i so affanni, amintendu soprattuttu a so idea di a leia trà i crimini è a cultura indiana. Dopu à avè lu statu à sente senza parlà, capighjendu per palisà u so interessu, Jag avia dettu : « Caschi bè, ùn a sai forse micca ma tuttu què hè a mio spezialità. Sò prufessore à l’università è insegnu a storia di e cridanze indiane.» Mark ingullia e parolle di u so amicu cum’è u famitu si saria sciaccatu u piattu di suppa calda tantu bramatu. Jag li dava e chjave nicissarie à una capiscitura più linda di ciò ch’ellu avia lettu in u librone. Pasciuppattì, quessa l’avia capita, era una di e forme di Scifà. A materialisazione guerriera di ‘ssa divinità « Signore di tutti i vivi ». Pasciuppattì era u focu fattu parsona, quellu chì deve mantene « u sacrifiziu rituale da duve nasce ogni vita ». È jag avia allargatu u so discorsu à una prufezia menu cunnisciuta da a ghjente ma, sicondu ellu, chì pudia dà lume à l’inchiesta di Mark, quella di « a sottumissione di u mondu ». Dicia chì Pasciuppattì, chjamatu dinù « Maestru di a reghje », era statu imprigiunatu da l’omi impauriti da u so tamantu putere è di a so brama di strughje u mondu è fà ne un infernu. L’infernu terraniu duve l’omu pagaria, in sempiterna, i so piccati. U giovanu prufessore avia amintatu « E sette porte » chì eranu state chjose per impedisce à Pasciuppattì di gode di l’energia di u sole è scatinà ne a putenza contru à l’umanità. Ogni porta si  pudia apre offrendu à Scifà un sacrifiziu umanu. Sette porte, sette sacrifizii per e sette Sciaccrà principale. À sente à ellu, quattru porte eranu digià aparte postu chì Mark parlava di quattru sacrifizii. Ne firmava trè è s’elle vinianu à esse aparte ancu elle, u mondu cunnisciaria u bughju è u spiantu nati da l’ira di Pasciuppattì. Ci vulia à circà unu omu chì si cridia u missageru di ‘ssa prufezia è chì tumbava per ch’ella venghi à ghjornu.

Mark ùn avia trovu nisuna parolla per sprime a cunfusione di u so spiritu. Si n’era andatu dopu à avè abbracciatu torna u so amicu. S’eranu prumessu d’ùn aspittà torna anni è anni nanzu di turnà à vede si è ognunu era vultatu à a so vita. Mark si dumandava cumu i so supariori avianu da piglia a teuria di Jag. L’avia ancu prupostu d’accumpagnà lu per spone la da per ellu, ma dicendu ch’ellu avia « qualcosa à fà », quellu avia ricusatu.

XI

Eccu li à Vikash è u librariu, in una pustura pocu piacente. Nudi, appesi cum’è dui lonzi, e mani liate sopra u capu da un canapu chì li marturieghja i polzi, i pedi à dece centimi di a tarra. Stinzanu l’anche, pruvendu à culmà ‘ssa distanza, ‘ssu mezu palmu chì face a tamanta sfarenza trà u dulore sugicu è u sullevu d’una impressione di libertà. Ma più stinzanu è più a pena si face forte. U sangue li corre nant’à i bracci, li candileghja in fronte è in pettu. Fideghjanu in faccia à elli ‘ssu parastagiu guarnitu di quattu caraffoni di taglia sfarente, u so cuntinutu i santavuglieghja è li rimena u stomacu. Un fœtus, un minchju, una manu è indu unu più maiò, dui capi ochjiaparti, cusgiti bocca à bocca in una spezia di basgiu prigione. È cum’è pronti à accoglie duie nuvelle pezze di ‘ssa cullezzione spavintosa, un paghju di vasetti aparti è  impiuti di u stessu liquidu pagnu c’à l’altri. À a so manca, i dui omi ponu vede un curridore luminosu, una filata di quattru porte aparte. In fondu, ne induvineghjanu una antra, sarrata. Sentenu cum’è un rispiru arghitu è un pichju acciuncatu, rigulare cum’è un core chì batte, chì li alliscia l’arechje. U rimore d’una scarpata, vinutu da daretu à elli, li stringne ancu di più u corpu. Qualchì siconda chì parenu seculi è l’omu vistutu di notte si tene di punta à elli. I varda una stonda è si mette à parlà. D’una voce chjara, à un ritimu chì s’assumiglia à quellu d’un zitellu recitendu una puesia amparata in scola. Vikash ùn capisce nulla à e parolle di l’omu, u librariu sì è u so visu si sface torna à pena. Hà cunnisciutu supitu u Sanscrittu, una di e più vechje lingue di l’umanità. Pare d’ùn pudè suppurtà ciò ch’ellu sente, scuzzula u capu, rispira più forte, cerca à scioglie si. A brusgiatura di u canapu u forza à calmà si supitu è dopu à un lagnu addisperatu, lascia andà tutta i liquidi di a so parsona, lacrime, sudore è u restu dinù. L’omu pesa a manu dritta, prisintendu li una cultella à lama fatta à triangulu, lucicante è arrutata. S’avvicina di u librariu è pianu, pianu à gesti misurati li taglia e duie arechje. U corciu apre a bocca da mughjà a so suffranza, u boia ci si ficca a manu manca, li chjappa a lingua è a taglia dinù. U librariu ùn hà più c’à i so ochji per sprime u so addisperu, ùn pò c’à sburlà li è offre li à a lama pinzuta chì i face saltà unu appressu à l’altru. Ùn hè più avà, c’à un pizzacciu di carne disanguinatu, chì pindiculeghja aspittendu l’ultima spasimata. Tuttu què era statu accumpagnatu da u stritu longu è altissimu di a quinta porta chì si spalancava.
Vikash chì avia chjosu l’ochji à a prima arechja, l’avia turnatu à apre sintendu a voce di l’omu dì li « Vardà mi ! » in una lingua ch’ellu capia infine. L’avia vistu ritirà u so cappucciu è avia scupartu u visu di quellu chì li ficcava a so cultella in pettu. Ùn avia cappiatu mancu un mughju, à u colpu u so core avia affrinatu u so galloppu scemu, ùn battia quasi più quandu l’omu l’avia ritiratu. A sesta porta s’era aparta d’un colpu, lascendu vede l’ultima. U soffiu arghitu s’era fattu voce è u pichju ùn era più mancu à pena assuffucatu. Ci era qualcosa, daretu à l’usciu chì circava à sorte. L’omu avia racoltu ogni pezzu toltu à e so duie vttime è i mittia nu i caraffoni lampendu una ultima prighera.

« Cumu hà ricusatu ? Avia qualcosa à fà ? Mi piglii veramente per una conna ! Volta è arreca lu mi quì supitu ! » Eccu à Mark torna à avvintà à Brick Lane circhendu à mette a manu nant’à Jag. Viaghjava in furia è pinsava à voce rivolta, senza dà capu à a ghjente chì u vardava mezu amusata è mezu impaurita. Avia torna ‘ssu sguardu neru chì avia avutu tantu successu cù Vikash. Passava è vinia da a libraria à u risturante, ma nimu. Si turcia u collu pruvendu à vardà nentru à a sala di l’ustaria di Vikash à traversu à i tafunelli di a tindina di farru. « Puttana ! Avia qualcosa à fà, chì ci possu eiu ? ».

XII

« Salute o Big Mark ! M’anu dettu chè tù mi circava. » Mark s’era pisatu d’un saltu. Fighjava à Jag, dui ghjorni ch’ellu visticava e so zampate cum’è un cane di caccia suveta un cignale. Avia fattu ciabba è n’avia pagatu u prezzu sintendu e ghjasteme crude è gattive di i so supariori. Ma avà era quì, è l’avia da mette à tallozzu. Senza mancu risponde à u surisu di u giovanu indianu, l’avia puntatu à sin’à u burò di Grazy. « Eccu lu ! », avia dettu quessa à l’usu di un guerrieru fieru di a so vittoria. U « era ora… » seccu, seccu d’Anny l’avia supitu fattu vultà à a realita. « Lascia ci soli ! » Mark avia cercu à dì qualcosa ma u sguadu di Grazy l’avia, torna una volta, mandatu à ghjace.
Jag s’era stallatu in u futtogliu di punt’à u scagnu di l’ispittore principale. Era un bellu zitellu cù un surisu abbagliulente, marcava più c’à bè in u so custume di seta grisgia rialzatu da un mantellu neru di cascimira. U giuvanottu avia cruciatu l’anche è aspittava e dumande di Grazy. Quella ùn si pudia impidisce di sente un picculu calore sfrisgià li l’iglie vardendu ‘ssu masciu fieru, era tuttu à fattu à u so gustu. S’era arrizzata è avia chjosu i stori per creà un ambiente più intimu, più prupiziu à a discussione.
Mark, videndu quessa, avia lintatu una suspirata è s’era ciuttatu torna in u so travagliu. Ripigliava, puntu à puntu, tutti l’elementi di a so inchiesta. Pruvava à arricurdà si d’ogni discursata, ogni pinsata. A so idea di a leia cù a cultura indiana era averata. A soluzione era nu e parolle pocu chjare di Vikash è nu quelle più assistate di Jag. Si ramintava a prima reazzione di Grazy quand’ellu l’avia sottumessu a so teuria. « Poca nova quessa ! Quantu sò e ghjente discindenti d’imigrati indiani nu ‘ssa cità ? Tè, ancu eiu aghju una arcimamone nata à New delhi. » Avà u pigliava sicuramente à u seriu, è si vulia tene tutta a gloria per ella, stendu sola à sente l’infurmazione di Jag, chì l’infurmazione l’avia di sicuru è di prima trinca. Mark fulminava, quasi una ora ch’elli eranu chjosi, pinsava ch’ellu meritava quant’unque di sente ancu ellu i detti di u so amicu. S’era arrizzatu è andava, à passu dicisu à impone u so ragiunamentu. Appressu à tuttu, pattinavanu dapoi quasi una simana è era statu ellu à arricà ‘ssu pucucciu di lume nant’à tamantu bughju.
À mezu caminu era piantatu, videndu sorte Jag di u burò. Vinia à via d’ellu cù u so surisu immaculatu è suddisfattu. L’era passatu à cantu, fendu li una stinta d’ochju. Si n’andava chietu, chietu è Mark u vardava imbafatu, dicendu si ch’ellu ùn avia micca rimarcatu a so valisgetta di coghju neru quand’ellu era ghjuntu.


jeudi 24 février 2011

E sette porte (7, 8, 9/ 15)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

VII

Mark finia u so curry di pullastru. Si stughjava a bocca per esse sicuru d’ùn lascià nisuna vistica di u so ripastu, nanzu d’andà à interrugà u patrone di l’ustaria indiana duve ellu era intrutu una ora fà. Avia in capu chì era quì, in u carrughju di East End, pupulatu per u più, di ghjente di ‘ss’origine ch’ellu buscaria qualchì infurmazione da empie a so prisacca. Era per quessa ch’ellu s’era ficcatu in fondu à ‘ssu stabilimentu di Brick Lane chjamatu « Delizii è misteri di l’India ». S’era arrizzatu è era andatu à sin’à u pancone per pudè discutà cù Vikash, u pruprietariu di i lochi. Era un omu anzianettu, Mark era andatu à l’Università cù u so figliolu è ùn l’avia vistu dapoi parechji anni. Ùn era tantu cambiatu, sempre u stessu surisu simpaticu, sempre quelli ochji lucicanti di malizia è di gioia di campà è sempre ‘ssa manera di parlà in furia cù a so vuciarella acuta. L’omu l’avia abbracciacatu è rimpruvaratu supitu d’ùn esse si fattu vede nanzu di pagà a nota. Ma, ùn l’avia micca prupostu di rende li i so soldi. « Chì diventi ? » avia dumandatu Vikash. Sintendu chì mistieru avia sceltu Mark u so surisu s’era un pocu sguassatu, lascendu a piazza à un gneru interrugativu. È quandu u giuvanottu ebbi finitu d’amintà ogni ditagliu di a so inchiesta, di ‘ssu surisu ùn ne firmava mancu più u ricordu. A pelle di ramu di Vikash piattava bè u rossu di a so emuzione ma Mark u sintia narvosu, inchietu. Sapia qualcosa nant’à tutti ‘ss’affaracci, ma ùn vulia dì nulla. U pullizzeru era senza arme di punta à ‘ssa situazione, si dumandava ciò ch’ella faria Anny per fà lu palisà. « Ci hè un locu duve pudemu ragiunà soli ? » Dopu à una piccula incisa Vikash avia fattu un segnu di capu à Mark per dì li di suvità lu. Eranu intruti in a riserva, l’omu avia sarratu a porta à chjave è s’era messu à pusà nant’à una vechja carreia mezu rotta. Suffiava cum’è dopu à una corsa, era n’un statu chì Mark avia fatica à capisce. S’avia tiratu ancu ellu una carreia è circava à ciuttà u so sguardu in quellu di Vikash. Dopu à una stonda à ghjucà à piattatella cù l’ochji di u vechju indianu, l’avia chjappu per e spalle. « Aiò, m’avete da dì ciò chì vi scimisce cusì ? » Mark avia parlatu cù cumpassione, d’una voce dolce, avia capitu supitu chì cù quessa ùn ghjugnaria à nulla. U tempu era pocu, pinsava à Anny è à Mattews chì l’avianu da taglià à pizzatelli s’ellu ùn l’arricava micca u novu. Avia cappiatu e spalle di l’omu è carizzava, cù a so manu dritta, u ceppu di a so pistola. Era l’ora di verità, ci vulia à sceglie. Chì tanti discorsi vani, a situazione abbisugnava decisione chjare, parolle corte è pricise, atti misurati ma di quelli chì scioglienu i nodi i più stretti. Avia pindutu à pinuccia u capu, chjappu u sguardu u più neru ch’ellu sapia è cacciatu a so pistola. Appughjava u cannone di l’arma in u scornu di l’ochju mancu di Vikash, tinendu li u capu per ch’ellu ùn possi ritirà si. Tumbà, ùn l’avaria micca tombu ma ci vulia à fà li male, à fà li crede ch’ellu ne era capace. Ci vulia ch’ellu si cachessi addossu è cappià tuttu ciò ch’ellu sapia. L’indianu s’era messu à piengne, à trimulà di tuttu a so parsona. « Ùn possu, ùn possu, mi tumbarà ancu à mè… » Mark avia appughjatu torna più forte è tiratu nant’à u cane di u so Smith & Wesson dumandendu à Vikash s’ellu avia una idea di u tempu ch’ellu ci vularia à pulisce u muru per caccià ne i pezzi di u so ciarbellu. « Dì mi qualcosa osinnò sò eiu chì ti tombu … » Avaria vulsutu aghjustà qualchì parullaccia per dà ancu di più pesu à a so frasa ma ùn li vinia nulla chì li piacia veramente. Saria per una antra occasione. « Pasciuppatì, Pasciuppattì…Cerca à Pasciuppattì »
Mark era fora avà, s’impia u pettu d’aria citatina, fieru di ciò ch’ellu vinia di fà. Fieru è imbuffatu d’un sintimentu di putenza ch’ellu ùn cunniscia micca è chì li piacia assai.

VIII

Mark era intrutu in ‘ssa piccula libraria di Brick Lane puntendu a porta dicisu à mantene torna à pena a fiara chì s’era accesu in ellu. Era statu accoltu da unu umarellu chjucu, chjucu, à u pillame di u stessu culore c’à Vikash. Agrunchjatu da l’anni, o forse, da una spezia di rivarenza permanante ch’ellu cridia nicissaria di fà à u cliente chì francava u sogliu di a so butteia. Fighjava Mark à l’insottu à traversu à i vetri pagni di i so spichjittini tondi è li prigava a binvinuta cù una voce milosa à l’accenti troppu servile à u gustu di u giuvanottu. E parolle « pulizza », « inchiesta », « crimini » è « « Pasciuppattì » eranu surtite di a bocca di u giovanu pulizzeru assistate in una frasa tagliiva è freta cum’è u cotru. U librariu avia fattu un passu in daretu è u so surisu era smaritu cum’è quellu di Vikash prima. ­Ùn avia pientu, ùn ci era statu bisognu di caccià a pistola, l’omu s’era addirizzatu d’un colpu è era andatu à sin’à un parastagiu carchi à libroni à cuprendule di coghju. N’avia tiratu unu è u purghjia à Mark. À nantu, era stampatu, à lettare d’oru : « Cridanze sicrete di l’India ». Mark si paspava in borsa circhendu soldi, l’omu l’avia strintu u polzu per fà li capisce ch’ellu ùn vulia nulla. S’è Mark avia pussutu vede i so ochji, ci avaria sicuramente lettu u tarrore è a so voglia addisperata ch’ellu si n’andessi per ùn vultà mai più. U giuvanottu viaghjava cù u so libru sottu à u bracciu, s’incaminava à via di a so vittura d’un passu più ligeru c’à mai, suddisfattu di e so prove. Ùn sapia tante cose nove nant’à l’inchiesta ma à nant’à ellu stessu sì. Si sintia cum’è quandu ellu avia 15 anni è chì u so cucinu carnale, William, l’avia purtatu cù ellu à visità una donna di poca virtù. Quellu ghjornu dinù avia ingullitu più vulinteri l’aria inttusicata di a so cità, u ghjornu chì l’era parsu di divintà unu omu.

Torna quellu spiritone vistutu di neru, incappucciatu à usu di monacu, chì prega indinuchjatu davanti à unu usciu chjosu. Pesa e so mani in un gestu d’implurazione è pianu, pianu a quarta porta si spalanca. U muvimentu di e duie albe hè accumpagnatu da una spezia di stritu animalescu à ghjaccià u sangue. L’omu, arrittu avà, fideghja in u silenziu ritrovu, una quinta porta. Da daretu à quessa, pare vene un soffiu caldu è un rimore indifinitu, sordu, assuffucatu.

IX

A nutizia vinia di ghjungne, tale a buffullata chì annuncia u timpurale. Prima, ci hè sempre un picculu silenziu. È po u furore si para tuttu nanzu. « Un antra vittima ! Innò duie… » « A figliola di l’ambasciadore d’India è u so sciuffore. In fine, ci vole à aspittà i resultati di l’analise chì l’assassinu s’hà purtatu i so capi. » Tandu, u silenziu si fia torna, duie siconde                        è po una voce era scuppiata.
 « Grrrraaaaaaaaazyyyyyyyyyy !!! » Per Anny s’augurava una antra duscia di stupu patrunescu, una antra trinicata di quelle famose. Era surtita di u burò di Mattews croscia intinta è più rossa c’à mai. Mark s’appruntava à sente a soia, s’era arrizzatu per fà fronte, mossu da ‘ssu curagiu novu chì l’infiarava u core è e trippe. Li si paria d’esse qualchì capitanu d’un vascellu fieru, avvezzu à sulcà l’onde scimite è prontu à ingolle cù ingurdizia ogni cavallata vinuta à schjaffittà u pettu di u so bastimentu. Ma quessa a cavallata, s’asssumigliava di più à un tsunamì. « Chì hai à vardà mi cusì ? Aspetti chè, di sente chè t’avia a ragiò ? A ragiò hè di quellu chì cummanda ! È tù, ùn cummandi nulla ! » O basta, Mark si vidia piuttostu avà à cavallu à una tavulaccia persu mezu à l’oceanu, spugliatu è famitu, à aspittà un succorsu pocu sicuru.
                                                                                
Una oretta dopu, Mark era torna di punta à a libraria di Brick Lane, avia sciuppatu a nuttata lighjendu u libru datu da u cumerciante. Ne sapia assai di più nant’à Pasciuppattì ma vulia capisce ciò chì liava una di e forme e più anziane di Scifà è a seria di morte orrende di ‘ssi pochi ghjorni. A butteia era chjosa, Mark pichjava à fà si male contru à u vetru ma nulla, nisuna risposta. Rugnulendu, s’era incaminatu à via di l’ustaria di Vikash, custì dinù, porta sarrata. Circava à accende si una sigaretta ma u so Zippò ùn vulia sapè nulla. L’avia ciuttatu in borsa è s’appruntava à andà si ne rigrittendu d’ùn esse statu di più curiosu a viciglia. « Mark ? Big Mark  ? » Sintendu si chjamà in ‘ssa manera u giovanu pulizzeru s’era vultatu d’un colpu. ‘Ssu cugnome, chì li vinia di a so prima annata d’università, ùn l’avia più intesu dapoi parechji anni è ùn li mancava mancu à pena. Li ramintava a so lotta contru à u seiu chì tandu, l’accampava cum’è i cruciati accampavanu à Gerusalemme. Quale era ‘ssu impiastru chì vinia oghje à svultulà ‘ssi ricordi cusì dulurosi ?

lundi 21 février 2011

E sette porte (4, 5, 6 /15)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

IV

In un locu bughjicosu, una spezia di carciula fatta à volta, un omu vistutu di neru scumbatte nant’à un tavulinu. A so faccia hè piatta sottu à u cappucciu di a so vesta. Tene una manu tagliata, a feghja è a ciotta in una spezia di caraffone pienu d’un liquidu zeppu è pagnu, u sarra è u pone nant’à un parastasgiu à cant’à dui altri di a stessa fattura. In u primu, un fœtus è in l’altru un sessu maschile. Murmutulendu una prighera, pone a so manu dritta nant’à ogni vasettu, cum’è per cuntà li. L’omu entre avà in un curridore, franca duie porte spalancate è si ferma di punta à una terza, sarrata. Unu usciu maiò, distessu à i dui astri fattu di legna preziosa è urnatu di mille frisgi strani. S’indinochja, prega torna è, in una sguilla longa è acuta, a porta s’apre. L’omu s’arrizza, pesa u capu per scopre ne, trè metri più luntanu, una quarta.

« Siconda pezza à manca » avia dettu u pulizzeru c’avia accoltu à Grazy è Mark videndu l’ispettore aggiuntu mette si a manu in bocca. U spitaculu era torna unu di quelli da fà nasce u timpurale in i stomachi i più infarrati. Una salma in tarra, spizzata è accunciata cum’è e duie astre. Un’ antru misciulime schiffosu di membri sigati è cambiati di piazza, una antra parsona à avè paspatu a crudeltà cusì risuluta di l’assassinu chì si pigliava u sonnu di Mark. Nisunu indice, ne peli, ne capelli, ne mancu una zampata à mezu à a pozza rossa. Eranu trè morti è i pulizzeri ùn avianu micca l’ombra d’una strada à suvità. Grazy imaginava digià a concia verbale ch’ella s’avia da coglie vultendu à New Scotland Yard. Mark avia chjappu qualchì fottò, nutatu ch’ella mancava a manu manca di a vittima è avia raghjuntu à so patrone chì l’aspittava in vittura. À teleffonu in manu dicia « iè » tutte e cinque siconde, à l’altru capu di a ligna una voce secca mughjava.

« Dì mi un pocu o Mark, mi voli purtà in casa toia ? Aghju bisognu di calmu è d’un tè. » Mark ùn avia micca rispostu, avia fattu smarrà a vittura è andava à via di u so appartamentu di Westminster. U cambiamentu in a voce di Grazy l’avia stunatu è si dumandava s’ellu augurava bè o male.

V

Mark vinia di discità si, sempre ochjichjosu, si stinzava, lascendu si alliscià da a luce caldetta chì annunciava un ghjornu novu. U rimore di l’acqua chì curria in a sala di bagnu annanava u ricordu di a viciglia. Avia apartu l’ochji sintendu u zirlu firmà si è aspittava ch’ella surtissi. Sintia i so passi lestri nant’à e chjappelle, s’avvicinava è Mark s’appruntava à porghje li un surisu. Avia apartu i so bracci spirendu un basgiu è forse di più. « U mio tenipettu l’hai vistu ? » Anny ùn lu vardava mancu, a so chjoma rossa vultulava in tutta a pezza è Mark a suvitava cù l’ochji pieni à dilusione. Avia lasciatu falà i so bracci è suspirava. « O Anny aiò. Mancu un basgiucciu ? » Quella finia di veste si, ricuglia i so affari è si n’andava. Mark s’era arrizzatu è l’era partutu appressu. « Ti ne vai ? » « Iè, ti vecu da quì à una ora per fà u puntu. » U sguardu tennaru chì Mark avia scupartu a sera nanzu era smaritu. Avia lasciatu a piazza à quellu più cunnisciutu, duru è dicisu. Nanzu di sarrà a porta daretu à ella Anny avia cappiatu ‘sse parolle chì vugulavanu in capu à u giovanu pulizzeru : « À supitu…È chjama mi ispettore per piacè. Alè ciao Little…White. » Un antru ghjornu, una antra decisione, mai più ùn andaria cù una donna più grande c’à ellu.

Dapoi più d’una ora Mark si stirpava l’ochji à leghje è leghje torna i cartulari di e trè vittime scuparte ‘ssi pochi ghjorni. Ùn ci sbuccava à buscà a leia trà di elle, ‘ssu puntu cumunu chì li avaria datu un principiu di spiegazione. Vardava i ritratti appiccicati à u tavulone, ognunu più boffu c’à l’altru circhendu à induvinà ciò chì pudia mutivà macelli simuli. Forse era solu scimizia ? Forse currianu appressu à una cosa c’ùn esistia mancu ? È s’ellu ùn era c’à unu assassinu cumunu, senza scopu è chì tumbava à l’azardu per u solu piacè di sazià si di sangue ? Mark pinsava à voce alta cum’è per cunvince si da per ellu di ‘ssa teuria. Ma in fatti, ùn ci cridia mancu à pena. Ùn sapia chè ma sapia chì qualcosa liava ‘ssi crimini, a sintia. S’era ciuttatu torna in a lettura di i raporti, tantu per truvà ci a chjave c’à per impedisce si di sente a voce di Grazy chì teleffunava in a pezza à cantu.

S’era messu à u purtellu di u so burò è fighjava a cità chì si stindia sottu à i so ochji, paria calma, à l’asgiu di e strage chì occupavanu e so pinsate. À l’orisonte, affaccavanu certi nuli neri, colmi d’acqua è d’ellettricità. In sè, si dicia ch’ellu ùn staria tantu à piove.

VI

Toni, accendite è acqua à rivocculi. A piossa spisciuleghja nant’à i vetri tamanti di u loft. À ogni fraiata di lume in l’appartamentu s’induvineghja un coppiu nant’à u lettu. Affaccindati à abbracci infiarati, imbriacati da e so carezze, ùn ponu sente a prisenza di l’omu vistutu di neru chì i varda dapoi una stonda. In a so manu diritta, una sciabbula à lama arcuta. Capu à capu, pettu à pettu, l’anche di l’unu imprigiunendu à l’altru, i dui inamurati ùn imagineghjanu micca chì ‘ssu basgiu passiunatu sarà l’ultimu. U bracciu si pesa, è po fala seccu, seccu. Pianu, pianu l’omu s’indinochja, ricote i dui capi sempre appiccicati è i ficca in un saccu ch’ellu si mette à piccollu. U fracassu di e tunizate si face torna più forte, a luce di e saette entre à colpu, à colpu in a stanza illuminendu e duie macacciule senza vita, è u lettu bagnatu di sangue.

« Aghju trovu, aghju trovu ! » Mark era intrutu mughjendu in u scagnu di Grazy. L’avia lampatu unu di ‘ssi sguardi neri chì li davanu tanta autorità nant’à l’altri. « Hai trovu chè ? » A risposta di l’ispettore avia un pocu rifritatu a so esaltasione. U dupitu l’avia chjappu è stava ammutulitu. « L’hai da fà u to ovu o ci vole à aspittà à dumane ? » U corciu giuvanottu avia pigliatu u so soffiu è avia spiicatu chì, dopu à avè vultulatu l’infurmazione ch’ellu avia in ogni sensu, avia trovu una leia trà i morti. Eranu tutti discindenti di ghjente vinuta da l’Inda. À chì un babbone, à chì una arcimamone. « Hè tuttu custì u to scoop ? Varda chì s’è tù sì à l’oziu aghju da truvà à occupà ti eiu ! » « Ma… » « Ma chè, sorte mi di quì è vene cù qualcosa di più solidu a prossima volta. » Mark s’avia tiratu a porta è suffiava. Rinculendu avia minatu nu qualchì sia, s’era vultatu per turnà à scopre à Matt Mattews chì u fighjava da in altu cù u so sguardu spargugliatu. « Avete u novu ? » per sola risposta Mark avia scuzzulatu u capu da diritta à manca. Pinsava chì per oghje, una lepara bastava. Era surtitu cù l’idea d’andà duve ellu pudaria truvà qualcosa da rinfurzà i so argumenti. Chì, ancu per esse ligera, a pista li paria calda.